Comunism reloaded. Proiect de lege susţinut de PSD ar obliga firmele să dea angajaţilor parte din profit

Adrian Dohotaru
Adrian Dohotaru (Facebook.com / Adrian Dohotaru)

În Parlament a fost depus un proiect de lege care ar obliga proprietarii de firme cu peste 10 angajaţi să le dea anual acestora 7,5% din profitul net, dar procentul ar putea urca până la 25%, relatează Europa Liberă.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul independent Adrian Dohotaru, căruia i s-au alăturat patru deputaţi PSD, respectiv Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor, Roxana Mânzatu, fost vicepreşedinte PSD şi ministru al Fondurilor Europene, şi deputatul PSD Florin Manole

Reprezentanţii mediului de afaceri reclamă faptul că nu au fost consultaţi înainte de a se veni cu un astfel de proiect considerat populist.

În prezent, legislaţia oferă posibilitatea de a repartiza o parte din profit către angajaţi doar pentru societăţile la care statul este acţionar unic sau în care deţine controlul. Cota maximă este în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat de compania respectivă.

Deputaţii care au iniţiat legea vor însă ca toate firmele, private sau de stat, cu peste zece angajaţi să fie obligate să acorde o parte din profit angajaţilor.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne