Coaliţia condusă de SUA atacă forţe loiale regimului Assad în Dayr al-Zawr

Un luptător al Forţelor Democratice Siriene stă de pază pe acoperişul unei clădiri din Raqqa, Siria, 20 octombrie 2017.
Un luptător al Forţelor Democratice Siriene stă de pază pe acoperişul unei clădiri din Raqqa, Siria, 20 octombrie 2017. (Bulent Kilic/AFP/Getty Images)

Coaliţia condusă de SUA în Siria a atacat miercuri forţe pro-guvernamentale, declarând că sunt lovituri defensive în provincia estică siriană Dayr al-Zawr.

“Forţe care susţin regimul sirian au iniţiat un atac neprovocat împotriva Forţelor Democratice Siriene (FDS)”, a precizat o declaraţie publicată joi dimineaţă de Comandamentul Central al armatei americane.

Declaraţia a mai notat că soldaţi ai coaliţiei însoţeau forţele FDS în momentul în care acestea au fost atacate.

Ulterior, Reuters a citat un oficial american care a afirmat, cu condiţia păstrării anonimatului, că peste 100 de luptători loiali regimului sirian au fost ucişi în acel atac.

SUA dispune de aproximativ 2.000 de soldaţi în nordul Siriei care susţin FDS.

FDS este o alianţă de miliţii în nordul şi estul Siriei şi este dominată în mare parte de Unităţile pentru Apărarea Poporului Kurd (YPG).

Declaraţia a mai precizat că această coaliţie condusă de SUA “a desfăşurat lovituri împotriva forţelor atacante pentru a respinge un act de agresiune împotriva partenerilor implicaţi în misiunea Coaliţiei Globale pentru înfrângerea [teroriştilor] Daesh”, făcând referire la unul dintre numele sub care mai este cunoscut grupul jihadist Statul Islamic.

În plus, declaraţia a susţinut că atacul condus de SUA a fost în legitimă apărare.

SUA şi aliaţii săi au bombardat ceea ce numesc a fi poziţii Daesh în interiorul Siriei începând cu septembrie 2014, însă fără autorizaţie din partea guvernului din Damasc al preşedintelui Bashar al-Assad sau fără mandat ONU.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe