Civilii, în special copiii, sunt principalele victime ale luptelor din oraşul sirian Alep

(photos.com)
Epoch Times România
23.08.2012

Civilii, şi în special copiii, sunt principalele victime ale atacurilor forţelor guvernamentale siriene în oraşul Alep, potrivit unui raport publicat joi de Amnesty International.

Raportul arată că securitatea populaţiei civile este pusă grav în pericol de tirurile de artilerie şi de raidurile aeriene asupra zonelor rezidenţiale.

Forţele guvernamentale şi cele ale opoziţiei se confruntă de peste o lună la Alep, de când rebelii au preluat controlul asupra unor cartiere din oraş.

Amnesty International prezintă cazul unei familii care a pierdut 10 membri în aceste lupte, dintre care şapte copii. Locuinţa familiei a fost distrusă complet în urma a două bombardamente din 6 august.

În plus, în mai multe rânduri, cadavrele unor tineri, împuşcaţi în cap, au fost descoperite în apropiere de sediul serviciului de informaţii al aviaţiei militare, situat într-o zonă controlată de armata siriană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor