Cioloş: "Depolitizarea" administraţiei din anii trecuţi - praf în ochi. S-a continuat perpetuarea unui stat slab

E important pentru oamenii oneşti şi profesionişti din administraţie să ştie că pot accede la o funcţie de conducere dacă sunt competenţi şi că nu au nevoie, neapărat, întotdeauna, de susţinerea unui partid politic, este de părere premierul Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)

Este nevoie ca depolitizarea administraţiei să fie asumată de o majoritate politică în Parlament. Funcţionarii "oneşti şi profesionişti" trebuie să poată avea acces la funcţii de conducere fără să beneficieze neapărat de sprijinul unui partid politic, a declarat luni, la Adevărul Live, premierul Dacian Cioloş.

"E nevoie de această reformă a administraţiei. E important pentru oamenii oneşti şi profesionişti din administraţie să ştie că pot accede la o funcţie de conducere dacă sunt competenţi şi că nu au nevoie, neapărat, totdeauna, de susţinerea unui partid politic, sau că locul nu le este luat de cineva care vine din exterior, care nu are nicio cunoştinţă de administraţie dar e pus acolo de un partid din alte motive decât pentru a conduce în mod performant administraţia", a precizat Cioloş.

Potrivit premierului, depolitizarea administraţiei trebuie să fie asumată de o majoritate politică în Parlament, altfel "nu va fi decât praf în ochi".

"Fără o majoritate clară care să îşi asume această depolitizare, ea nu va fi decât praf în ochi, aşa cum a fost şi în anii trecuţi, în sensul în care recunoaştem doar de faţadă faptul că vrem depolitizare, dar când ajungem la guvernare facem tot posibilul să ocolim legea sau facem mici modificări în legislaţie pentru a crea excepţii care, cu timpul, devin regulă în modul de numire în funcţiile de conducere sau în modul de recrutare. Atunci n-am făcut nimic. Ne furăm căciula şi continuăm perpetuarea unui stat slab în care cetăţeanul nu are încredere", a subliniat Cioloş.

În acelaşi timp, şeful tehnocraţilor de la Palatul Victoria a remarcat că trebuie clarificată legislaţia şi procedurile în administraţie pentru că, din cauza neclarităţilor, nimeni "nu mai semnează nimic".

"Cred că e importantă această claritate în modul de funcţionare a administraţiei, pentru ca procedurile să fie clare, pentru că, în momentul de faţă, datorită procedurilor neclare, aproape nimeni nu se mai angajează la nimic, nu mai semnează nimic, nu ştim cine e responsabil cu ce. Avem nevoie de o claritate a relaţiilor între instituţii şi toate lucrurile astea vor fi abordate într-o reformă a administraţiei, vorbesc de administraţia la nivel central în primul rând", a punctat Cioloş.

Întrebat dacă această lipsa a asumării unor decizii administrative este cauzată şi de anchetele DNA, Dacian Cioloş a replicat: "E doar un efect. Nu cred că e cauza problemelor din administraţie implicarea DNA-ului".