Ciolacu se declară îngrijorat că românii din Diaspora nu vor putea vota la parlamentare: E nevoie de discuţii serioase

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu (Screenshot)

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, la Târgovişte, că românii din Diaspora nu vor putea vota la alegerile parlamentare din decembrie, după decizia statelor UE de a nu deschide pe teritoriile lor secţii de vot. Liderul social-democraţilor susţine că problema trebuie discutată serios în Parlament.

"Marea problemă la alegerile parlamentare este cu totul alta. Toate statele europene ne-au transmis că nu vor fi acord ca pe teritoriul ţărilor lor să fie deschise secţii de vot. Cu alte cuvinte, toată diaspora nu va avea posibilitatea să voteze. Cred că e un semn de întrebare major şi ar trebui o discuţie serioasă în Parlament cu toţi liderii politici, să vedem ceea ce este de făcut", a susţinut Ciolacu.

"În Constituţie, dreptul de a alege şi de a fi ales este fundamental. Din câte îmi aduc aminte, în anul 1989, ăsta a fost primul lucru pentru care am ieşit în stradă", a afirmat liderul PSD.

La conferinţa de presă de la Târgovişte, alături de Ciolacu, s-au mai aflat şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean, preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan şi primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.