China se îneacă cu propriul ei succes?

O aplicaţie populară pe smartphone-urile din Beijing este Indexul ambasadei SUA pentru Măsurarea Calităţii Aerului. Nu e de mirare: până anul trecut, chiar dacă aerul din capitala chineză începea tot mai mult să semene cu acela dintr-o zonă pentru fumat din aeroport, elita conducătoare a ţării a refuzat să facă publice nivelurile calităţii aerului sau chiar să admită că ar exista o problemă.

Nivelurile dăunătoarei particule PM2.5 – care măsoară 2.5 microni sau mai puţin, suficient de mică pentru a pătrunde în plămâni şi vasele de sânge – sunt de aproximativ 40 de ori mai ridicate decât cantitatea de 25 micrograme pe metru cub considerată a fi un nivel acceptabil de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Întreg oraşul Beijing se îneacă cu propriul succes, oraşul fiind supus la o calitate a aerului care este echivalentă cu fumarea a doua pachete de ţigări pe zi.

Calitatea aerului este atât de proastă încât guvernul din Beijing a închis temporar peste 100 de fabrici şi a ordonat ca multe vehicule guvernamentale să nu mai circule pe străzi. Conform unui raport recent publicat în New York Times, Beijing-ul a atins noi recorduri în poluare, “dincolo de măsurătorile indexului”, conform unor informaţii postate pe contul de Twitter al ambasadei SUA. Mai mult, o astfel de poluare se răspândeşte peste tot nordul Chinei. Plângerile au devenit virale pe blogosferă Chinei, chiar şi mass media de stat raportând despre ea.

Aerul putred şi otrăvitor este o metaforă potrivită pentru situaţia dificilă şi provocările curente pe care le înfruntă noii lideri ai Chinei: modelul economic chinez nu este durabil, depăşind limitele utilităţii. Cetăţenii chinezi plătesc un preţ ecologic ridicat pentru dezvoltarea ce a avut loc în ultimii 34 de ani; de asemenea, tot mai mult, ei pun sub semnul întrebării legitimitatea elitei politice şi a politicilor ce duc lipsa transparenţei şi a tragerii la răspundere.

Problemele esenţiale

Beijing-ul nu este singurul oraş în această situaţie. Luaţi în considerare faptul că în China există 7 din cele mai 10 poluate oraşe ale lumii şi apoi adăugaţi un nou val de urbanizare de-a lungul generaţiei viitoare, la care se vor adăuga aproximativ 350 de milioane de suflete la populaţia urbană a ţării. Până în 2025 vor exista 221 de oraşe chineze cu un milion locuitori sau mai mult – bine conectaţi cu smartphone-urile. Prin comparaţie, Europa are 35 de oraşe cu 1 milion sau mai mulţi de locuitori.

Urbanizarea rapidă a Chinei contribuie la creşterea continuă a cererii energetice, ceea ce ajută la explicarea motivului pentru care, în ciuda investiţiilor la scara mare în puterea nucleară, eoliană şi solară, 70% din energia ţării încă provine din cărbune, un procent care a rămas constant în ultimele 2 decenii.

Amestecul de ceaţă şi fum încapsulează multe probleme esenţiale care trebuiesc depăşite pentru a menţine China pe o traiectorie crescătoare pentru a satisface necesităţile cetăţenilor săi, în special a clasei sale mijlocii ce este în continuă creştere. Wang Yuesi, un doctor şi membru al unui grup guvernamental ce urmăreşte să reducă amestecul de ceaţă şi fum, a spus ziarului Financial Times că “arderea cărbunelui şi emisiile de dioxid de carbon de la maşini” ce interacţionează cu un tipar aparte al vremii reprezintă cauza imediată a problemei. Remarcabil, a adăugat Wang, “doar dacă reforma sistemului politic este pusă pe agenda de lucru va putea şi sistemul economic şi cel al administrării mediului să ajungă din urmă.”

Xi Jinping şi colegii săi, aşteptaţi să prea frâiele puterii în martie, sunt de asemenea conştienţi de adâncimea problemelor pe care le înfruntă China, dintre care ceaţa şi fumul sunt atât de emblematice. Modelul chinez de creştere a exporturilor, mânat de investiţii şi centrat în jurul statului, este cu siguranţă unul dintre factorii esenţiali ai agravării situaţiei dificile din China.

Aceasta a fost premisa raportului “China 2030: Construirea unei Societăţi Moderne, Armonioase şi cu Venit Ridicat”, un raport publicat anul trecut în colaborare cu Banca Mondială şi Comisia Chineză de Stat pentru Dezvoltare şi Reformă, un organism politic important. “China 2030” subliniază reformele necesare dacă se doreşte ca Beijing-ul să îşi atingă scopul de a deveni “o societate modernă, armonioasă şi cu venit ridicat.”

Aşa cum susţine raportul, “Realizarea viziunii Chinei pentru 2030 va necesita o nouă strategie de dezvoltare” – una care necesită întărirea aplicării legii, atribuindu-se un rol mai mare pieţelor private şi “crescându-se competiţia în sânul economiei”. Este important, susţine strategia, că “reformele întreprinderilor de stat şi a băncilor de stat vor ajuta la alinierea aranjamentelor lor corporatisto-guvernamentale cu cerinţele şi competiţia existente în sectorul privat.”

De asemenea, strategia pledează pentru o nouă direcţie strategică a “creşterii verzi”, privind protecţia mediului şi temperarea schimbării climatului nu ca poveri ci ca oportunităţi de dezvoltare. Dincolo de daunele provocate sănătăţii publice, este estimat că paguba ecologică reprezintă 5% din pierderile anuale ale PIB-ului.

Distragerea atenţiei pe termen scurt

Deşi noul preşedinte chinez Xi şi mulţi membri ai Biroului Politic Permanent sunt priviţi ca posibili reformatori, până acum există puţine semne de schimbarea în abordarea Chinei asupra dezvoltării. Elita politică chineză face parte dintr-un reţea extinsă ce îi include pe cei care conduc bănci de stat precum şi întreprinderi de stat.

Astfel, nu este o surpriză că principalele companii petroliere chineze de stat s-au opus aplicării unor standarde mai ridicate asupra eficienţei combustibililor, chiar dacă numărul de autovehicule din Beijing a crescut de la 3 milioane în 2008 la peste 5 milioane n 2012.

Aceasta este dilema pentru liderii chinezi, care ştiu că trebuie să urmărească reforme cuprinzătoare cu impact mare asupra corupţiei endemice şi a beneficiilor ce vin din deţinerea calităţii de membru al Partidului Comunist şi din slujbele guvernamentale, de pe urma cărora beneficiază o mare parte din eşalonul superior al Chinei. Dar liderii par cumva dezorientaţi în privinţa modului de implementare a politicilor noi specifice, navigând între grupurile de interes competitive. În schimb, eforturile recente de a menţine creşterea economică între 7 şi 8% au implicat stimulente suplimentare, băncile chineze de stat canalizând yuan-ul către industria de stat chineză.

În timp, un astfel de comportament va îngreuna creşterea şi reforma tot mai mult. Aceste dileme interne ar putea ajuta la explicarea acţiunilor hotărâte şi naţionaliste ale Beijing-ului asupra insulelor din Marea Chinei de Est disputate cu Japonia şi asupra Mării Chinei de Est disputată cu Filipine, Vietnam şi Malaezia. Disputele marine ar putea fi o distragere populară pe termen scurt, dar nu vor duce la uşurarea presiunii pentru schimbare.

Totuşi, la sfârşitul zilei, legitimitatea Partidului Comunist aflat la conducerea Chinei s-a bazat în funcţie de performanţă. Şi cele peste 3 decenii de creştere economică au fost parte dintr-un contract social de succes. Dar preţul creşterii a fost acela al unor pagube ecologice masive, a creşterii inegalităţii şi a dezvoltării unui model ce şi-a atins limitele. În faţa celor 400 de milioane de utilizatori de Internet şi a accesului tot mai mare la smartphone-uri, la site-uri de socializare şi medie socială şi la bloguri, Beijing-ul se confrunta aproape în fiecare zi cu o criză de credibilitate şi tragere la răspundere.

Dintr-un punct de vedere, China şi SUA înfruntă oarecum provocări similare. Raportul “China 2030” ar putea reprezintă versiunea Beijing-ului a raportului Comisiei bipartizane Simpson-Bowles, numită de preşedintele Barack Obama şi care a propus în 2010 o gamă largă de reforme asupra taxelor, bugetului şi politicilor, care au fost întâmpinate cu un ton silenţios din partea administraţiei Obama şi a republicanilor congresionali. Ambele puteri majore înţeleg provocările ce îi aşteaptă, dar găsesc a fi extrem de dificil să examineze - să nu mai vorbim de implementare - paşii actuali necesari.

Mai devreme sau mai târziu, atât Beijing-ul cât şi Washington-ul vor face paşi treptaţi pe drumul reformelor. Fostul lider comunist chinez Deng Xiaoping, acum decedat, a descris abordarea sa la reformă ca o “trecere a râului prin simţirea pietrelor”. Această abordare pragmatică ar putea fi probabil urmată de succesorii săi, dar rămâne de văzut dacă vor fi capabili să o facă şi dacă vor reuşi să întoarcă suficient de mult roţile economice ale Chinei.