"Ceva este putred în Danemarca" - Şeful MAI, întrebat despre demiterea lui Raed Arafat

Marcel Vela
Marcel Vela

Noul ministrul de Interne, Marcel Vela, a fost întrebat joi, în conferinţa de presă susţinută la o lună de la preluarea mandatului, ce mesaj are pentru cetăţenii care i-au cerut demiterea secretarului de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Răspunsul e de natură să îl îngrijoreze pe Arafat, care a rezistat până acum în funcţie deşi instituţia pe care o conduce a fost lovită în repetate rânduri de scandaluri de proporţii.

"Acum în prezent, la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este un audit, care este prezent acolo, desfăşoară activităţi şi probabil săptămâna viitoare o să îmi prezinte o concluzie legată de partea tehnică, de partea financiară, de licitaţii, achiziţii. Eu ca şi ministru am perceput că de-a lungul timpului acest IGSU a avut şi părţi bune, dar şi părţi mai puţin bune, începând cu prăbuşirea avionului din Munţii Apuseni din ianuarie 2014 dacă nu mă înşel, continuând cu Colectivul, continuând cu Caracalul, acum cu Timişoara, şi cu altele pe care dvs le ştiţi mai bine, în urma cărora au demisionat în 2014 Radu Stroe, după Apuseni, după Colectiv premierul Ponta şi după Colectiv, ministrul Mogda", a declarat Marcel Vela.

În acelaşi timp, şeful MAI a remarcat faptul că, în schimb, la IGSU "este în continuare atmosferă pozitivă, un spectacol de imagine extraordinar, fără să se analizeze sau fără să încerce cineva să caute cauzele unor asemenea evenimente nu neapărat pentru a găsi un vinovat, sau a schimba un şef de departament".

"Printr-o logică simplă şi elementară, ca asemenea evenimente ca accidentul din Apuseni, unde doctorul Zamfir a fost un erou, evenimente dramatice ca la Colectiv, nenorociri ca la Caracal sau ca la Timişoara, prin incompetenţa unor sau altora dintr-o structură, să nu afecteze pe nimeni şi să riscăm noi, ca naţiune, nu eu ca ministru, sau un secretar de stat fie că îl cheamă Arafat, Popescu sau Georgescu, să nu fie preocupat să nu se mai întâmple în viitor. Dacă nu s-ar fi întâmplat după primul eveniment, după al doilea, înseamnă că cineva a luat măsuri şi s-a rezolvat. Dacă se întâmplă o dată, de trei, de patru, de cinci ori, ceva este putred în Danemarca. Şi eu care vreau să fie curăţenie în acest minister, evident că sunt preocupat să caut orice, eu ştiu, element care să mă ajute ca pe viitor să nu se mai repete asemenea elemente nefaste pentru România şi din grijă pentru compatrioţi mei, pentru că nimeni nu-şi doreşte să se mai repete vreodată ceea ce v-am explicat mai devreme cu acele tragedii pe care le-am trăit cu toţii", a precizat Marcel Vela.

Întrebat dacă, din declaraţiile sale, se poate înţelege că va fi analizat şi filmul intervenţiei de la Colectiv care a apărut recent în presă, ministrul de Interne a replicat ferm: "Tot!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne