Cenzură în China: Cuvintele Taiwan, Tibet şi Tiananmen "nu există"
Ziarul The Epoch Times (în foto se vede ediţia în limba chineză a ziarului) este unul dintre puţinele ziare de limbă chineză din lume care acţionează în afara sferei de influenţă a regimului comunist chinez. (The Epoch Times)
Chioşcurile sunt supraîncărcate cu publicaţii chineze: săptămânale de politică şi societate, foarte puţine ziare naţionale şi regionale, dar multe pentru femei - versiuni chineze ale ziarelor străine şi câteva produse locale – dar există tone de presă specializată, de la golf la colecţii. Ceea ce nu iese în evidenţă, este că toată această producţie de hârtie, parţial imună la criza care a zguduit toate publicaţiile din lume, este sub controlul Partidului Comunist şi al Departamentul de propagandă, relevă joi presa italiană.
Aşa numita presă "comercială" are mai mult spaţiu de manevră, spre exemplu grupul cantonez „Nanfang” (Sud) este întotdeauna printre cei mai curajoşi –plăteşte curajul său cu suspendarea frecventă a şefilor de servicii şi a jurnaliştilor din redacţie şi impunerea în redacţie a comisarilor politici - dar oricum controlul rămâne un fapt real.
Există giganţi direct comandaţi de către partid - precum Cotidianul Poporului - în timp ce altele sunt în diferite ministere şi departamente, sau fac parte din armată. Şi dacă efortul enorm depus de ziarul oficial pentru a obţine cititori este un faliment, iată că se reproduce în zeci de publicaţii comerciale, capabile de a aduce publicitate şi public.
Cu toate acestea, unele probleme rămân „off limits” pentru presa comercială şi oficială, definite de către jurnaliştii chinezi "cele trei T": Tiananmen, Taiwan şi Tibet. Despre acestea se poate vorbi numai în limitele prevăzute. Deci, nimic nu s-a întâmplat în 1989 în Piaţa Tiananmen, Taiwan este o parte inalienabilă a Chinei şi în Tibet este totul în regulă, numai Dalai Lama incită protestatarii.
Îţi creezi mari probleme criticând pe Mao Zedong, mort în 1976, sau Revoluţia sa Culturală, ori istoria aşa cum este ea predată la şcoală, sau scandalul laptelui contaminat, sau dacă vrei să dai alarma cu privire la apariţia unei noi boli infecţioase înainte ca Departamentul de Propagandă să dea permisul, să nu mai vorbim despre persecuţia împotriva Falun Gong din ultimii 14 ani în care mii de practicanţi au murit din cauza torturii şi a abuzurilor la care au fost supuşi, zeci de mii au murit din cauză că le-au fost recoltate organele pentru transplant, iar milioane au fost reţinuţi, supuşi spălării creierului şi torturaţi.
În afară de publicaţii deosebit de focoase, cum ar fi Nanfang, de obicei, cenzorii acţionează după publicarea lor prin retragerea exemplarelor de la chioşcurile de ziare, ştergerea de pe web, şi dând câteva lovituri „cu băţul peste degete”. Dar cei care „greşesc” frecvent sunt ţinuţi sub control permanent. Astfel, auto-cenzura preventivă din partea editorilor şi jurnaliştilor devine instrumentul perfect de control.
Gândiţi-vă numai la Zeng Li, care a murit luna trecută, unul dintre controlorii impuşi publicaţiei Nanfang şi care a contribuit la cenzurarea „necioplită” a mesajului de felicitări adresat lui Xi Jinping pentru Anul Nou: de la "vă dorim sa faceţi reforme", la "cât de frumoasă este era Xi Jinping". Chiar şi pentru el gestul a fost excesiv.
