Cele mai semnificative dovezi de până acum pentru "particula lui Dumnezeu" au fost descoperite de fizicienii americani

Large Hadron Collider, cel mai mare accelerator de particule din lume, aparţinând Organizaţiei europene pentru cercetare nucleară (CERN), Geneva
Large Hadron Collider, cel mai mare accelerator de particule din lume, aparţinând Organizaţiei europene pentru cercetare nucleară (CERN), Geneva (FABRICE COFFRINI / AFP / Getty Images)

Fizicienii de la un laborator din SUA au declarat luni că au ajuns foarte aproape de a dovedi existenţa evazivului boson subatomic Higgs - adesea numit "particula lui Dumnezeu", deoarece acesta poate oferi masă şi ordine universului, potrivit unui raport Reuters.

Anunţul Fermi National Accelerator Lab, de la periferia oraşului Chicago, a venit cu două zile înainte ca fizicienii de la CERN, acceleratorul european de particule din apropierea Genevei, să îşi prezinte propriile concluzii în legătură cu bosonul Higgs. CERN găzduieşte cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC).

Oamenii de ştiinţă de la Fermilab au descoperit indicii despre Higgs în resturile a mii de miliarde de coliziuni între fasciculele de protoni şi anti-protoni din ultimii 10 ani, din acceleratorul Tevatron al unui laborator acum închis.

Dar dovezile încă nu au reuşit să atingă pragul ştiinţific necesar pentru a demonstra descoperirea particulei, din cauză că resturile aceloraşi coliziuni care indică existenţa bosonului Higgs, ar putea proveni de la alte particule subatomice, au spus ei.

Oamenii de ştiinţă au încercat din greu să dovedească existenţa bosonului Higgs, piesa finală a unui model propus cu patru decenii în urmă, care ar evidenţia ce a stat la baza formării materiei în univers.

Puterea presupusă a particulei Higgs de a conferi masă, pare să o înzestreze cu puterea creaţiei în sine, care a dus la poreclirea sa drept "particula lui Dumnezeu". Mulţi fizicieni detestă termenul, deoarece cred că face ca disciplina lor să pară auto-adulatoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință