Cele mai frumoase staţiuni montane din România

.
. (Andrei Popescu / Epoch Times Romania)

România este o ţară frumoasă iar staţiunile ei montane sunt de o frumuseţe rară ce merită să fie vizitate de turişti căci încă păstrează aspecte ale naturii şi faunei sălbatice pure. Munţii Carpaţi sunt cel mai mare ecosistem intact de acest gen din Europa.

Munţii Carpaţi formează un arc imens în centrul României. De fapt, 31% din suprafaţa ţării este muntoasă. Aici se găsesc nenumărate locuri de o frumuseţe naturală rară: vârfuri muntoase, chei, lacuri, păduri, peşteri, vulcani noroioşi şi depozite fosile. Este foarte uşor să găsim un traseu pentru drumeţii. România are peste 400 de parcuri şi rezervaţii naturale de protecţie a sute de specii din flora şi fauna sălbatică.

Deşi ţara noastră are numeroase staţiuni montane, de-a lungul întregului lanţ carpatic, doar unele dintre ele se bucură de servicii de calitate ridicată şi de echipamente moderne. Vă prezentăm mai jos o incursiune în cele mai frumoase staţiuni montane ce oferă vacanţe plăcute în mijlocul naturii.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Poiana Braşov

Staţiunea de odihnă şi tratament se află la poalele Muntelui Postăvaru, la o altitudine de 1.030 m şi la 12 km de Braşov. Cea mai cunoscută staţiune montană din ţara este preferată şi de mulţi străini, englezii chiar votând-o cea mai ieftină destinaţie de schi din Europa. În plus, ea atrage şi prin mărime, fiind cel mai mare domeniu schiabil din România. Este menţionată în directoarele de schi din toată lumea, alături de alte staţiuni importante cum ar fi Chamonix, Zakopane sau Cortina D'Ampezzo în ceea ce priveşte cadrul natural. Stratul de zăpadă durează aproximativ 120 de zile pe an. Acesta dispune de hoteluri şi restaurante excelente şi este de preferat de unii turişti pentru că este relativ ieftin în comparaţie cu staţiuni de schi din Italia, Franţa, Germania, Elveţia şi alte state europene.

Ca distracţii oferă 12 pârtii de schi (pârtie olimpică, pârtii pentru coborâre şi slalom uriaş, trambuline), lac, săniuş, patinoar, telecabine, o telegondolă şi 7 teleschiuri, plus zăpadă artificială. Pentru cei mai romantici există şi săniile trase de cai.

Poiana Braşov este o destinaţie montană apreciată pe tot parcursul anului, pentru că oferă peisaje naturale de excepţie şi posibilitatea de realizare a numeroase drumeţii.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Predeal

Staţiunea Predeal este o destinaţie montană preferată de turiştii români dar şi străini. Localizată pe Valea Prahovei, la 25 km de Braşov, aceasta se află într-o zonă populată de staţiuni montane atractive, aceasta find una dintre cele mai moderne şi mai bine dotate din zonă.

Oraşul Predeal este aşezat la cea mai mare altitudine urbană din România, între 1030 m-1110 m. Turiştii care vin aici pot vizita Valea Râşnoavei sau se pot bucura de traseele montane sau cu ATV-ul. În staţiune sunt 5000 de locuri de cazare şi numeroase locuri de distracţie, cum ar fi cele 2 pationare, opt pârtii de schi sau trambulina pentru sărituri cu schiurile, pentru sezonul de iarnă. Principala pârtie, Clăbucet, beneficiază de instalaţie de iluminat şi instalaţie pentru zăpadă artificială.

În plus, staţiunea Predeal este atractivă şi în afara sezonului rece, când devine punctul de pornire pentru o mulţime de trasee turistice montane, ce au ca puncte centrale cabanele 3 Brazi, Susai şi Poiana Secuilor.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Buşteni

Buşteni sau "Poarta Bucegilor" este cea de-a treia mare staţiune a Văii Prahovei, alături de Sinaia şi Predeal. Pe lângă pârtiile de care dispune pentru practicarea sporturilor de iarna, staţiunea oferă şi obiective turistice culturale, cum ar fi Castelul Cantacuzino, construit în anul 1910, Biserica Domnească (1889), sau impresionanta Cruce a Eroilor Neamului.

Situat la o altitudine medie de 850 m, atrage turiştii ce vor să viziteze monumentele naturale precum Babele, Sfinxul sau Cascada Urlătoare. La 2291 m, în Vârful Caraiman, Regina Maria a vrut să construiască Crucea Eroilor Neamului în cinstea soldaţilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial.

Staţia meteorologică de pe Vârful Omu, la 2507 m altitudine, este una dintre cele mai înalte din Europa.

La toate acestea se adaugă masivul Bucegi cu numeroasele sale trasee de hiking şi alpinism, cuprinzând cel mai înalt perete vertical din ţară (aprox. 400 metri).

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Sinaia

Sinaia, supranumită şi "Perla Carpaţilor", dispune de un patrimoniu cultural şi istoric deosebit, printre reperele turistice importante enumerând castelul Peleş, Pelişor şi Foişor, Mânăstirea Sinaia, casele memoriale George Enescu, Nicolae Iorga, Anastasie Simu şi Cezar Petrescu.

Sinaia este o staţiune atât de vară cât şi de iarnă, Cota 1400 putând fi punct de start în drumeţii sau punct de plecare pentru pârtiile de ski.

Staţiunea turistică şi balneo-climaterică îşi are numele de la Muntele Sinai. Turiştii de aici pot vizita Munţii Bucegi, Babele, Vârful Omu sau Castelul Peleş, fosta reşedinţă de vară a regelui Carol I. Alte distracţii sunt pârtiile de săniuş, pista de bob, telecabina, telescaunul, teleschiul şi babyschiul.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Bâlea Lac

Cea mai grandioasă zonă alpină din Munţii Carpaţi se află în Masivul Făgăraş, la 2500 m. La Bâlea lac se ajunge pe Transfăgărăşan, dar în lunile când acesta este închis se foloseşte telecabina.

Staţiunea atrage turiştii care vor să schieze, să cutreiere munţii sau să zboare cu parapanta. În fiecare an, în februarie se desfăşoară festivalul zăpezii, iar în iunie sunt serbările estivale ale zăpezii. Cele mai celebre atracţii sunt însă construcţiile temporare în gheaţă, cum ar fi Hotelul de Gheaţă sau Biserica de gheaţă.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Păltiniş

Cea mai veche şi mai înaltă staţiune din România se află în Carpaţii Meridionali, la poalele Munţilor Cindrel, la 25 km de Sibiu.

Amplasată la o altitudine de 1442 m în Munţii Cindrel, staţiunea a fost întemeiată de Societatea Carpatină Transilvană în ultimul deceniu al secolului XIX, fiind cea mai veche şi cea mai înaltă staţiune din România, inaugurată în anul 1894. La începutul secolului XX, staţiunea a devenit cunoscută nu doar în Ardeal, ci şi dincolo de graniţele austro-ungare, fiind considerată drept „cel mai frumos loc din munţii de la răsărit de Karlovy Vary” . În anul 1902, staţiunea Păltiniş a fost legată de Sibiu printr-o şosea care străbate un cadru natural de o frumuseţe deosebită.

La o altitudine de 1442 m, zăpada se menţine trei sferturi din an. Turiştii pot încerca traseele montane sau se pot bucura de pârtia de schi cu telescaun, teleschi şi baby-lift. Un important obiectiv turistic în staţiune îl constituie Schitul Păltiniş, o biserică de lemn ridicată în jurul anului 1930, unde se află mormântul filozofului Constantin Noica. Schitul a fost ctitorit de mitropolitul Nicolae Bălan şi beneficiază de o catapeteasmă realizată între 1944-1945 de Constantin Vasile în stil neobizantin. Fresca este opera lui Ovidiu Preotescu. Bisericuţa a fost ridicată cu ajutorul unor meseriaşi din Răşinari. În turnul din brad sunt două clopote din bronz turnate de firma Kantz din Sibiu în 1927.

Alte obiective turistice importante ce merită a fi vizitate sunt reprezentate de Parcul Natural Cindrel, Rezervaţia Iezerele Cindrelului, Lacul Iezerul Mare sau Lacul Iezerul Mic.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Vatra Dornei

Staţiunea Vatra Dornei se află la 802 m altitudine, în Depresiunea Dornelor, la 112 km de Suceava . “Perla Bucovinei” este cunoscută pentru izvoarele cu apă minerală şi cu apă termală, care au apărut datorită precipitaţiilor bogate şi reliefului sub formă de terasă.

Pe lângă apele minerale Poiana Negri şi Floreni, turiştii mai sunt atraşi de pârtiile de schi, de teleschi şi babyschi şi de telescaunul de 3 km care ajunge în Vârful Dealului Negru. Cei mai curajoşi se pot avânta să facă river-rafting sau parapantă pe Bistriţa.

Dealul Negru (altitudine 1.300 m)) şi Dealul Runc au piste şi pante pentru sporturile de iarnă. De la Vatra Dornei există rute spre Giumalău şi Muntele Suhard.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Cheia

Staţiunea Cheia, vizitată de turişti tot timpul anului, se află la poalele Masivului Ciucaţ, la 871 m altitudine. La doar 60 de km de Ploieşti, pe râul Teleajen, locul atrage prin presiune atmosferică joasă, aerul fără praf şi alergeni, bogat în raze ultraviolete.

Pădurile de brad şi fag de pe înălţimile din jurul staţiunii Cheia asigură acest aer puternic ozonat, care are un aer specific de depresiune intramontană.

Climat subalpin cu veri răcoroase şi peisaje de vis, atrage turiştii care vor să se avânte pe traseele montane, care practică sporturile de iarnă sau drumeţie. Turiştii mai pot vizita şi Mănăstirea Cheia, pictată de Gheorghe Tătărăscu în anul 1837.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Arieşeni

Staţiunea Arieşeni se află în judeţul Alba, în Munţii Bihor, la o altitudine de 1000 m. Arieşeni este o lume pierdută în inima Apusenilor, este locul pe care fiecare român trebuie să-l vadă măcar o dată în viaţă. O excursie în Ţara de Piatră este un vis dulce care trebuie trăit la solemnitatea realităţii.

Întreaga zonă este deosebit de atrăgătoare, numeroase obiective interesante aşteptându-şi vizitatorii. Un loc care nu trebuie ratat este Gheţarul de la Scărişoara, fenomen carstic unic în România, situat la o distanţă de numai 15 km de Arieşeni. Alte repere importante sunt Peştera Poarta lui Ionele, Peştera Porţile Bihorului, Groapa Ruginoasă, Peştera Urşilor, Roşia Montană sau Casa memorială Avram Iancu.

Zona este cunoscută pentru cele patru pârtii naturale pentru practicarea sporturilor de iarnă, cu teleschi şi instalaţie de nocturnă, pe care se poate schia 6 luni pe an.

De asemenea, se pot vizita mănăstirile Lupşa şi Posada, iar pe timpul verii puteţi face o excursie inedită la Târgul de fete de pe Muntele Găina.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România. Rânca

Staţiunea Rânca se află în judeţul Gorj, la poalele Muntelui Parâng, cu o altitudine de 1650 m.

Accesul se face de pe Dn 67c Bengeşti-Ciodădia (Gorj ) în direcţia Şugag (Alba ), drum care este modernizat şi întreţinut până în staţiune chiar şi pe timp de iarnă. Iarna se poate urca doar dinspre Novaci, Transalpina fiind închisa, în această perioadă, între Rânca şi Obârşia Lotrului.

Munţii Parâng adăpostesc o populaţie bogată de carnivore: urşi, lupi, râşi, vulpi, vidre, jderi, bursuci, pisici sălbatice, dar şi căpriori, cerbi, capre negre, mistreţi, păsări răpitoare: acvila de munte, uliul porumbar, uliul, şorecarul comun, vânturelul roşu, vânturelul de seară, şoimul rândunelelor, şoimul călător, huhurezul mic, huhurezul mare.

Rânca este recomandată pentru practicarea sporturilor de iarnă, ski, snowboard, patinaj, săniuş, snowmobil, dar şi vara pentru peisajele montane minunate şi pentru sporturile cu motor, bicicletă, ATV şi parapantă.

Dispune de patru pârtii de schi toate dotate cu teleschi. Una pentru începători dotată cu nocturnă şi poziţionată în centrul staţiunii, una pentru avansaţi care continuă peste vârf şi a treia de dificultate medie fiind şi cea mai lungă. Cea de-a patra este un babyski poziţionat la intrarea în staţiune dotat cu nocturnă. Staţiunea Rânca mai dispune de un telescaun ce deserveşte trei pârtii de schi care se află la poalele Vârfului Păpuşa.

Aşadar turiştii sunt atraşi de traseele montane, de pârtiile de schi cu instalaţie pentru zăpadă artificială şi nocturnă, de lacurile glaciare sau de acumulare, precum şi de pajişti montane şi platouri. Aici se desfăşoară în luna septembrie a fiecărui an Campionatul naţional de Viteză în Coastă.

Cele mai frumoase staţiuni montane din România sunt o oază de relaxare pentru turiştii care îşi doresc o vacanţă frumoasă într-un cadru natural. Indiferent de sezon, staţiunile din inima munţilor sunt perfecte pentru un concediu antrenant, deoarece iarna vă veţi bucura de sporturi de iarnă, iar în restul anului puteţi face o mulţime de drumeţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Life & Style