Ce s-a ales de "disidenţa" lui Stănescu. Demersul Opoziţiei contra lui Dragnea face "foarte rău"
alte articole
Vicepremierul Paul Stănescu, unul dintre cei trei lideri ai mişcării anti-Dragnea din PSD, a criticat, luni, demersul Opoziţiei privind revocarea liderului social-democrat din fruntea acestei camere a Parlamentului.
Chestionat de presă după şedinţa BPN al PSD pe tema iniţiativei PNL vizând înlăturarea lui Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor, Stănescu a declarat că Opoziţia face „foarte rău” cu acest demers iar deputaţii PSD nu vor susţine o astfel de iniţiativă. "Cum să susţină parlamentarii PSD? Categoric nu”, a declarat Stănescu.
Declaraţiile lui Stănescu vin în contextul în care deputatul PNL Gigel Ştirbu a anunţat că va propune, în şedinţa Biroului executiv al PNL de astăzi, o analiză privind oportunitatea unui proiect de hotărâre pentru revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ştirbu a atras atenţia că acest demers va fi, totodată, un test pentru a verifica "dacă cei 50 de parlamentari PSD de care vorbeau Stănescu, Firea şi Ţuţuianu se gândesc într-adevăr la binele României."
Reamintim că Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu au semnat o "Declaraţie privind Starea Partidului Social-Democrat” în care au cerut demisia lui Dragnea de la şefia PSD şi a Camerei Deputaţilor. Ulterior, au anunţat că 50 de parlamentari s-au raliat demersului lor.
La rândul său, fostul premier Victor Ponta, fost deputat independent, a anunţat luni că va depune un amendament de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor vizând simplificare procedurii revocării preşedintelui Camerei Deputaţilor.