Ce mişcări secesioniste alimentează referendumul din Scoţia

(youtube.com)

Chiar dacă naţionaliştii scoţieni n-au obţinut independenţa, separatiştii din alte state au privit cu atenţie la ce s-a întâmplat la Edinburgh. Ei au înţeles că prin referendumuri, chiar şi pierdute, pot obţine concesii importante în materie de autonomie. Iată câteva dintre regiunile care au planuri de a deveni state independente.

Quebec

În 1995 Quebec-ul a ţinut cel de-al doilea referendum în 15 ani pentru a se separa de Canada, iar tabăra pro-independenţă a fost învinsă la un scor mult mai strâns decât în 1980, când raportul a fost de 58,2% la 41,8%. De această dată diferenţa a fost de doar un procent – 50,6% au spus NU, iar 49,4% DA secesiunii.

După referendumul din 1980, apetitul separatist din Quebec pare să se fi domolit, dat fiind că sprijinul electoral pentru partidul regional Parti Quebecois şi pentru Bloc Quebecois s-a diminuat. Totuşi identitatea distinctă a provinciei a continuat să se consolideze, chiar dacă ea pare să se mulţumească deocamdată cu statutul recunoscut în 2006 de Parlamentul canadian de ”naţiune în cadrul unei Canade unite”, notează CNN.

Catalonia

Sute de mii de oameni au ieşit din nou pe străzile Barcelonei de 11 septembrie, ziua naţională a catalanilor, cerând organizarea unui vot pentru independenţă. Ei intenţionează să ţină un referendum pe 9 noiembrie, demers căruia guvernul spaniol i se opune din toate puterile, susţinând că este neconstituţional.

Madridul susţine că regiunea Catalonia, care reprezintă o cincime din economia spaniolă, are deja puteri extinse de autoguvernare, un Parlament propriu, o forţă de poliţie şi deţine controlul asupra unor domenii precum educaţia şi sănătatea. Autorităţile centrale spaniole insistă şi pe faptul că Constituţia spaniolă nu permite niciuneia dintre cele 17 regiuni spaniole să se separe unilateral.

Catalonia este una dintre cele mai bogate regiuni ale Spaniei şi contribuie anual cu miliarde de euro la bugetul naţional, mult mai mult decât primeşte de la guvernul central.

Partizanii secesiunii invocă dreptul catalanilor de a se pronunţa, la fel ca şi scoţienii. Referendumul ar urma să răspundă la două întrebări: ”Trebuie Catalonia să fie un stat?” şi ”Dacă da, trebuie să fie el independent?”.

Conform sondajelor, majoritatea catalanilor nu s-ar pronunţa însă pentru independenţă dacă ar avea ocazia s-o facă. Au fost şi mii de oameni care au ieşit pe străzile celui de-al doilea oraş catalan ca mărime, Tarragona, pentru a manifesta pentru rămânerea regiunii în componenţa Spaniei. Totuşi au fost şi sute de catalani care s-au deplasat în Scoţia pentru a urmări la faţa locului referendumul de independenţă. Ei sperau ca DA-ul să câştige şi să le servească drept precedent în cauza proprie.

În ciuda eşecului naţionaliştilor din Scoţia, preşedintele regiunii Catalonia, Artur Mas, a declarat că procesul de obţinere a independenţei va continua ”şi a fost întărit pentru că am văzut cum un astfel de referendum a fost permis într-un stat UE”.

Ţara Bascilor

Sute de mii de oameni au ieşit din nou pe străzile Barcelonei de 11 septembrie, ziua naţională a catalanilor, cerând organizarea unui vot pentru independenţă. Ei intenţionează să ţină un referendum pe 9 noiembrie, demers căruia guvernul spaniol i se opune din toate puterile, susţinând că este neconstituţional.

Separatiştii basci s-au arătat şi ei convinşi că rezultatul referendumului din Scoţia nu dăunează aspiraţiilor lor. ”Noi mergem pe propriul nostru drum”, a declarat Andoni Ortuzar, preşedintele Partidului Naţional Basc (PNV), citat de ziarul "El Correo".

Belgia

Regis Dandoy, politolog şi cercetător asociat la Universitatea din Bruxelles, susţine că Belgia are puţină apetenţă pentru a călca pe urmele Scoţiei deoarece că a avut experienţe negative cu referendumurile. Cel din 1950 legat de întoarcerea regelui aproape a aruncat ţara în război civil. În opinia sa, sprijinul pentru ruperea totală de Belgia francofonă este în Flandra de doar 12-15%.

Mai mult, naţionaliştii din partidul N-VA nu uzează de proteste de masă sau de referendumuri pentru a obţine secesiunea. Acest fapt se explică prin devoluţia puterilor de-a lungul timpului, care a dat mai multe competenţe şi putere regiunii. Este similar cazului Scoţiei, în care Cameron şi tabăra Better Together le-au promis scoţienilor şi mai multă autonomie pentru a nu se rupe de Uniune. Liderul partidului, Bart De Wever, participă la guvernarea de la Bruxelles pentru ca flamanzii să primească treptat tot mai multe competenţe, chiar dacă scopul final rămâne obţinerea independenţei.

Tirolul de Sud

Adepţii independenţei Tirolului de Sud încearcă şi ei să profite de referendumul din Scoţia. ”Chiar dacă am fost dezamăgiţi de rezultat, rămâne faptul că un popor bogat din inima Europei a putut decide singur în privinţa viitorului său”, a declarat pentru revista Spiegel Stefan Zelger, reprezentant al Partidului Sud-Tiroler Freiheit, care pledează pentru o separare a regiunii de Italia. Iar Philipp Achammer, preşedintele Südtiroler Volkspartei, a susţinut că ”tocmai acum UE ar trebui să fie pregătită să poarte o dezbatere serioasă despre o adevărată Europa a regiunilor şi să se gândească la mai multe competenţe şi o autonomie mai largă a acestora”. Mai mult, el a cerut autorităţilor de la Roma să acorde şi mai multe competenţe regiunii.

70% dintre locuitorii regiunii vorbesc germana şi se simt mai aproape de Austria decât de Italia. Regiunea este autonomă şi s-a descurcat bine din punct de vedere economic datorită sectorului agricol şi turismului montan.

Corsica

Şi corsicanii au stat cu ochii pe scoţieni. Primarul naţionalist al oraşului Bastia, Gilles Simeoni, s-a deplasat special la Edinburgh, pentru a urmări live referendumul. În opinia sa, situaţiile din Catalonia, Scoţia şi Corsica sunt diferite, dar corsicanii au propria limbă, istorie, cultură şi propriile interese pe care vor să şi le apere. Din modelul scoţian i-ar plăcea să preia statutul de autonomie extinsă pe care Scoţia îl are din 1997 în cadrul Marii Britanii.

alte articole din secțiunea Externe