Ce a discutat la telefon Iohannis cu noul premier britanic Boris Johnson

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o convorbire telefonică cu noul premier britanic Boris Johnson în care au discutat despre relaţiile dintre Bucureşti şi Londra, dar şi despre diferite aspecte ale ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), reiese dintr-un comunicat remis de Cotroceni.

Astfel, şeful statului a subliniat faptul că, după finalizarea Brexitului, este necesară o „actualizare şi aprofundare” a parteneriatului strategic dintre cele două ţări, „care să cuprindă atât aspecte economice, cât şi privind securitatea, apărarea şi relaţiile externe”.

Referitor la Brexit, preşedintele României a precizat că o retragere ordonată a Regatului Unit din UE este atât în interesul Marii Britanii, cât şi al Uniunii.

De altfel, Iohannis a apreciat că Acordul de Retragere convenit de cele două părţi rămâne în continuare cel mai eficient mecanism pentru a asigura retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, limitând consecinţele negative generate de Brexit şi garantând drepturile cetăţenilor din Uniune care trăiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a transmis premierului Johnson că prioritatea majoră a României este protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie. În acest context, Iohannis a punctat că, şi în perioada următoare, cetăţenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât şi cei britanici din UE 27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta vieţile acestora să fie reduse cât mai mult posibil.

De partea lui, premierul Johnson a urmărit să îl asigure pe Iohannis că „protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit reprezintă un aspect foarte important pentru Guvernul britanic, iar acţiunile autorităţilor britanice vor viza cu prioritate acest obiectiv”.

În ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor britanici din România după Brexit, preşedintele Iohannis a afirmat că acestea vor fi protejate şi că va fi asigurată reciprocitatea cu drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne