CCM a declarat inadmisibilă sesizarea PL privind neconstituţionalitatea votului mixt

În calitate de autor al sesizării privind neconstituţionalitatea sistemului electoral mixt adoptat de binomul Plahotniuc-Dodon, Valeriu Munteanu consideră că sunt valabile multe dintre argumentele aduse în sesizare.
Sectii de votare
Sectii de votare (youtube.com)

Curtea Constituţională a Moldovei (CCM) a declarat la mijlocul lunii decembrie 2017 drept inadmisibilă sesizarea fracţiunii Partidului Liberal (PL), prin care s-a cerut verificarea constituţionalităţii unor prevederi legale privind sistemul electoral mixt doar că decizia Curţii a fost făcută publică abia la sfârşitul lunii ianuarie. Astfel, autorii sesizării, dar şi activişti civici de la Chişinău consideră că decizia de inadmisibilitate a sesizării menţionate ar fi fost adoptată în secret.

În replică, CCM precizează că potrivit Regulamentului Curţii privind procedura de examinare a sesizărilor depuse, deciziile privind admisibilitatea sesizărilor se adoptă în şedinţă închisă fără participarea autorilor. Prin urmare, sesizarea depusă de fracţiunea parlamentară a PL, fiind declarată inadmisibilă, a priori nu putea fi examinată în şedinţă plenară publică, iar actele adoptate de Curte sunt aduse la cunoştinţa autorilor, plasate pe pagina oficială de internet a CCM şi publicate în Monitorul Oficial al R. Moldova după finalizarea procesului de redactare.

Cu toate acestea, vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu este nedumerit de faptul că hotărârea CCM a fost adoptată în data 15 decembrie şi publicată abia la 30 ianuarie în timpul vizitei experţilor Comisiei de la Veneţia şi la o zi de la depunerea de către deputaţii liberali a unei cereri de urgentare a examinării acestei sesizări. În calitate de autor al sesizării privind neconstituţionalitatea sistemului electoral mixt adoptat de binomul Plahotniuc-Dodon, acesta consideră în continuare, că multe din argumentele fundamentale aduse în sesizare, sunt valabile.

În context, activistul civic Valeriu Paşa a ţinut să atenţioneze că o lună şi jumătate decizia CCM privind cel mai important subiect al momentului a fost ţinută secret. ”Probabil au aşteptat să plece experţii Comisiei de la Veneţia. Raţionamentul unui comportament atât de idiot din partea celor care au decis să ţină o lună şi jumătate această decizie în secret îmi scapă. Dar asta e bespredel (anarhie n.r.) veritabil.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe