Care sunt cei doi duşmani ai României, în opinia lui Băsescu

Cristina Boiangiu
30.07.2012

Criza economică şi seceta sunt cei doi duşmani ai României, cu care Guvernul ar trebuie să lupte, a declarat Traian Băsescu, la sediul său de campanie. El a mai precizat că românii nu au acceptat să valideze referendumul care avea ca obiectiv să ascundă sub o poleială de democraţie lovitura de stat şi a cerut USL să înceteze războiul împotriva instituţiilor statului.

Principalele declaraţii ale preşedintelui suspendat:

- Eu sunt deja reclamat la Parchet pentru că am folosit expresia "lovitură de stat". Mă voi prezenta şi îmi voi spune punctul de vedere.

- Un stat în care politicienii nu mai respectă Constituţia devine vulnerabil. Dacă politicienii au şi majoritate, acel stat este clar vulnerabil.

- Voi veghea ca responsabilii pentru iregularităţi la referendum să răspundă.

- Atenţionez Guvernul că acum România are doi duşmani extrem de puternici: criza economică ce se manifestă în toată Uniunea Europeană. Leacul nu se află numai în România. Al doilea mare duşman este seceta.

- O urgenţă majoră este reconstrucţia credibilităţii României. Românii au arătat că nu acceptă abuzurile atunci când ele vizează Constituţia şi instituţiile statului. Dincolo de acţiunea care s-a încheiat aseară la ora 23, politicienii trebuie să convingă partenerii că 3-6 iulie a fost doar o rătăcire şi nu un mod de a proceda sistematic în România.

- În societatea românească s-a creat o falie uriaşă, care devine principalul risc pentru naţiunea română.

- Propun tuturor politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte, să aibă în vedere că sacrificiile românilor în anii de criză nu trebuie neglijate sau neluate în calcul.

- Cer USL să înceteze războiul împotriva instituţiilor statului. Trebuie ca împreună se le consolidăm, şi nu să le supunem partidelor. Singurul fapt că ai majoritate nu îţi permite să încalci legea şi limitele stabilite de Constituţie.

- Românii nu sunt dispuşi să pună în mâna nimănui toate instituţiile statului.

- Românii nu au acceptat să valideze referendumul care avea ca obiectiv să ascundă sub o poleială de democraţie lovitura de stat orchestrată în perioada 3-6 iulie.

- Românii, în majoritatea lor, circa 10,5 milioane, nu au participat la referendum sau au spus "NU" propunerii de suspendare a preşedintelui. Trebuie să înţelegem că naţiunea română are 22 de milioane de cetăţeni şi nu doar 7 milioane. Eu nu pot fi preşedinte decât pentru toţi cei 22 de milioane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor