Marian Vanghelie, arestat preventiv: "Am un loc în celulă pentru Ponta şi Oprea”
alte articole
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, acuzat de spălare de bani, luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul privind atribuirea ilegală de lucrări publice, va sta următoarele 30 de zile după gratii, au decis sâmbătă dimineaţă magistraţii Curţii Supreme, decizie care poate fi însă contestată.
Edilul a fost plasat în arestul Poliţiei Capitalei, informează Evz.ro. Prezent vineri în sala unde se judeca propunerea de arestare preventivă a procurorilor DNA, Marian Vanghelie a afirmat că are un loc în celulă şi pentru marii săi "prieteni" aflaţi la putere: "Am un loc în celulă pentru Ponta şi Oprea”, a declarat Vanghelie, în timp ce intra în sala de judecată.
Joi seară, politicianul era reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, iar, la ieşirea din sediul instituţiei, Marian Vanghelie făcea următoarea declaraţie: "Îi mulţumesc lui Victor Ponta, Gabi Oprea şi Sebastian Ghiţă şi le transmit ce îmi doresc ei mie le doresc şi eu lor".
Din 2007 şi până în prezent, Marian Vanghelie l-ar fi ajutat pe Dumitru Marin să obţină, pentru societăţile pe care acesta le controlează, numeroase contracte de lucrări publice, a căror valoare totală este estimată la 2 miliarde de lei.
În schimbul atribuirii acestor contracte şi a plăţii contractelor de execuţie de lucrări publice, primarul sectorului 5 ar fi perceput un comision de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate. "Comisionul" era plătit de către Dumitru Marian prin intermediul unor persoane apropiate celor doi, respectiv prin intermediul lui Dinuţ Daniel-Nicolae şi Niculae Mircea-Sorin.
"Comisionul" i-ar fi fost plătit lui Marian Vanghelie, în parte, şi sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către PREMIER PALACE S.R.L. (societate controlată, prin intermediul unor societăţi tip off-shore, de către Dumitru Marin) şi societăţi comerciale controlate de Marian Vanghelie prin interpuşi, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.
Printre firmele care au beneficiat de astfel de contracte sunt societăţile Bucureşti S.A., Fashion Brand Management S.R.L. (la ambele fiind asociat Niculae Mircea-Sorin, cea din urmă fiind administrată în fapt de către Oana Niculescu-Mizil-Ştefănescu, partenera lui Marian Vanghelie), CALEX BUSINESS S.R.L. (societate controlată de către Bodea Tiberiu, apropiat al lui Vanghelie Marian-Daniel) şi Economat Sector 5 S.R.L. (director general Ciocan Laura, persoană apropiată lui Vanghelie Marian-Daniel).
Pentru garantarea plăţii "comisionului" de 20% din valoarea contractelor publice, Dumitru Marin a cedat controlul societăţii comerciale SPLAI S.A. (societatea are în proprietate numeroase imobile clădiri şi terenuri) unor persoane apropiate lui Vanghelie Marian-Daniel. Din datele existente în cauză a reieşit că părţile sociale ale societăţii comerciale Eurowest S.R.L. (care deţine majoritatea acţiunilor la SPLAI S.A.) au fost cedate în favoarea lui Murgoci Adrian (şoferul lui Vanghelie Marian-Daniel).
Potrivit DNA, deputata Oana Niculescu-Mizil-Ştefănescu ar fi acţionat în calitate de administrator de fapt al societăţii comerciale Fashion Brand Management S.R.L., administrând în fapt activitatea comercială a patru magazine care funcţionează sub marca Tartine et Chocolat, situate în Bucureşti, calitate care ar fi incompatibilă cu funcţia de parlamentar.
Oana Mizil este acuzată că ar fi efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, cu scopul de a obţine pentru această societate foloase necuvenite.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.