Candidat la funcţia de primar de Chişinău: Chişinăul a ajuns să fie un oraş-ostatic al politicului şi al politicienilor

Victor Chironda
Victor Chironda (Captură Foto)

Modul dezastruos în care a ajuns să arate în prezent capitala Republicii Moldova i-a făcut pe mulţi să afirme că acest oraş este al nimănui, însă candidatul la funcţia de primar al municipiului Chişinău din partea Mişcării social-politice „Forţa Nouă”, Victor Chironda, a declarat că „oraşul nu este al nimănui, este un oraş-ostatic al politicului şi al politicienilor”.

Mai mult decât atât, acesta consideră că municipiul Chişinău este un oraş care a devenit monedă de schimb pentru interesele politice, jocurile politice, planurile partidelor politice şi ale politicienilor în perspectiva altor alegeri, mai importante. Dincolo de faptul că este o sursă de venit serios pentru cei care îl administrează, Chişinăul a devenit o monedă de schimb, o trambulină politică pentru alegerile parlamentare sau prezidenţiale.

Fiecare politician tinde să vină la Primărie ca să se manifeste, să-şi crească ratingul, să-şi facă un capital, nu doar politic, a punctat Chironda, „după care să spună pa-pa!” şi să meargă în Parlament sau, cumva, să se plaseze în Primărie şi în Consiliul municipal pe 4 ani, pentru că, spre deosebire de Parlament, dacă eşti în opoziţie, nu ai nicio şansă să participi la guvernare.

Specificând că oraşele mari, îndeosebi capitala se află permanent pe frâna politicului, lucrurile nu se rezolvă, pentru că, de cele mai multe ori primarul se află în opoziţie faţă de Guvern, amintind în acest sens de Dorin Chirtoacă care timp de 10 ani cât a fost la cârma Primăriei Chişinău s-a aflat într-o cetate asediată, nu colabora cu Guvernul, cu Parlamentul, cu agenţiile Guvernului, cu structurile statului şi, astfel a ajuns să nu mai aibă pârghii proprii.

„Foarte des în loc primarul să meargă la prim-ministru – oricine ar fi el şi din orice partid – să-i spună: „Uite, noi avem aşa probleme, trebuie să le rezolvăm, trebuie o hotărâre de Guvern, modificată o lege, făcută o reformă şi noi avem nevoie de suportul Guvernului”, nu se întâmpla nimic, pentru că noi suntem în diferite partide şi pentru că eu mă urăsc cu tine şi noi suntem concurenţi pe eşichierul politic. Şi iată toate astea au fiert şi au bolborosit mulţi ani de zile şi lucrurile astea ajung într-un aşa derizoriu, încât oraşul acesta, practic, ai impresia că nu mai are stăpân”, a declarat Victor Chironda într-un interviu pentru Europa Liberă

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe