Cabinetul se revoltă împotriva premierului britanic Theresa May [rapoarte media]

Premierul britanic Theresa May
Premierul britanic Theresa May (Getty Images)

Mass media britanică a susţinut sâmbătă seară că premierul Theresa May se confruntă cu o revoltă în cadrul Cabinetului ei şi este posibil să demisioneze în scurt timp, potrivit Deutsche Welle. În cazul unei demisii, va fi numit un lider interimar pentru a monitoriza negocierile privind Brexitul.

Noul impas are loc cu câteva zile înaintea celui de-al treilea vot asupra acordului pentru Brexit negociat de May, care a fost respins deja de două ori de către parlamentari.

Publicaţiile TheSunday Times, The Telegraph şi The Daily Mail au raportat despre o potenţială “lovitură”, citând unii parlamentari conservatori.

Tabloidul Daily Mail a susţinut că ministrul pentru Mediu, Michael Gove, va prelua probabil conducerea temporară înaintea unor alegeri depline în cursul verii, în cazul în care May se va retrage.

Redactorul politic al The Times, Tim Shipman, a susţinut că “miniştrii din cabinet s-au întors împotriva lui May într-o manieră spectaculoasă” şi fac presiuni să demisioneze, deşi premierul încă nu a luat o decizie fermă în privinţa acestui lucru. El a adăugat că soţul lui May este unul dintre puţinii care au îndemnat-o să rămână în funcţie.

Buzzfeed News a notat că Paul Maynard, un guvernamental dur (politician însărcinat să îi convingă pe politicieni să voteze în modul dorit de partidele lor), i-a declarat lui May că strategia ei nu numai că eşuează, dar le distruge partidul.

În cursul zilei de sâmbătă, peste un milion de britanici au ieşit pe străzile Londrei pentru a cere un nou referendum privind Brexitul şi a pune capăt ultimilor doi ani de nesiguranţă politică.

În această săptămână, parlamentarii britanici au vot pentru amânarea termenului limită privind Brexitul la câteva săptămâni după ce au eşuat să ajungă la un consens. Noul termen limită este 12 aprilie, Londra urmărind, de asemenea, să nu participe la alegerile parlamentare europene din luna mai.