Bucureştiul este încă supărat pentru refuzul Olandei de a primi România în Schengen (presă)

(photos.com)
Epoch Times România
10.04.2012

Noul ambasador al Olandei în România aşteaptă de câteva luni să-i prezinte scrisorile de acreditare preşedintelui Traian Băsescu, dar până în prezent demnitarul român nu a găsit timp pentru a-l primi pe diplomatul olandez, scrie Expatica Netherlands în ediţia de luni.

Deoarece nu a putut să-şi prezinte scrisorile de acreditare, lui Matthijs van Bonzel nu îi este permis oficial să se numească ambasador. Situaţia este atât de neobişnuită, încât Partidul Laburist olandez i-a cerut o explicaţie ministrului adjunct de externe, Ben Knapen, relevă publicaţia menţionată.

Preşedintele Camerei de Comerţ româno-olandeze la Bucureşti a ridicat, de asemenea, problema în faţa unor politicieni olandezi.

Diplomaţii speculează că poziţia neprietenoasă a Bucureştiului se datorează refuzului Olandei de a permite aderarea României la spaţiul Schengen, o zonă care intră sub incidenţa unui tratat şi care cuprinde teritoriile a 26 de ţări europene care au abolit controalele la frontierele interne.

Haga declară că Bucureştiul nu este pregătit să adere la spaţiu, dar guvernul român susţine că a îndeplinit toate condiţiile stabilite în tratat. Bucureştiul afirmă că executivul minoritar olandez a fost deturnat de susţinătorul său parlamentar, Partidul Libertăţii, de dreapta.

La sfârşitul anului trecut, disputa a dus la o încetinire a ritmului de trecere a frontierei române, iar camioane olandeze care transportau flori au aşteptat ore întregi fiind riguros verificate de poliţiştii de frontieră.

De atunci, preşedintele Băsescu a criticat în mod regulat cabinetul olandez, aminteşte publicaţia. Refuzul de a permite noului ambasador să-şi prezinte scrisorile de acreditare este o dovadă în plus că relaţia dintre Olanda şi România a fost grav deteriorată de afacerea Schengen, conchide Expatica Netherlands.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor