Bogdan Diaconu faţă în faţă cu virusul Pandora
Imagine microscopică a coronavirus. (CDC / Getty Images)
De curând un biolog care a luat eşantioane dintr-o băltoacă de pe coasta de vest în Chile, a avut surprinderea să găsească în apă nişte viruşi imenşi şi necunoscuţi.
Virusul, denumit în mod ciudat “Pandora”, a uimit cercetătorii atât prin mărime (este de o mie de ori mai mare decât unul normal), dar mai ales prin faptul că este de o complexitate uluitoare (are între 1500 şi 2500 de gene, faţă de 10-20 cât are banalul virus al gripei, care ne face mizerii toamna).
Pentru cei mai slabi la biologie, viruşii acţionează în natură cam ca lupul din povestea Caprei cu Trei Iezi. Mai întâi bat la uşa unei celule şi mimează prietenia. Celula păcălită îi lasă să treacă prin membrana ei, pentru că îi par cunoscuţi. Odată ajunşi în casă, viruşii îşi varsă nişte lucruri înăuntrul celulei (proteine), care îi atacă nucleul. Particulele din nucleul celulei (clasa conducătoare cum ar veni) încep să funcţioneze aberant şi să fie comandate de acest virus. Ce urmează este dezastrul social: nucleul bacteriei, total controlat, începe să producă noi particule virale, după chipul şi asemănarea virusului-mamă. Când se ajunge la o saturaţie, noii viruşi părăsesc celula-gazdă, de multe ori spărgându-i pereţii şi distrugând-o.
Dacă vi se pare că mecanismul infecţiei virale este asemănător cu cel după care funcţionează cozile de topor în viaţa socială a României, nu sunteţi singurii. Numeroşi iluştri gânditori şi venerabili sfinţi au remarcat în trecut că microcosmosul este foarte asemănător cu societatea umană.
Pentru a face lucrurile şi mai alarmante, virusuri de tip Pandora au fost găsite şi în Australia, într-o altă băltoacă, ba chiar şi pe lentilele de contact ale unei doamne din Germania.
Dat fiind numărul imens de gene al virusurilor Pandora, cercetătorii se aşteaptă ca ele să fie extrem de complexe, iar acţiunile lor devastatoare extrem de inteligente. Dacă o mai fi cazul nu ştiu. Însă faptul că agenţii distrugerii devin tot mai perfizi nu ar trebui să uimească pe nimeni în România. Realitatea se potriveşte, de altfel, cu cel de-al Doilea Principiu al Termodinamicii - cel puţin aşa cum îl ţin eu minte din liceu – care spunea că toate sistemele evoluează spre haos, iar evoluţia este cu atât mai pronunţată cu cât este mai cald afară.
Apoi mai este şi dl Diaconu
Totuşi în politica românească am văzut şi excepţii care confirmă regula. Una – nu singura, ci doar din cale-afară - este tânăra speranţă PSD-istă Bogdan Diaconu. Un tânăr plin de energie, Diaconu îşi petrece timpul scriind articole gen “Scânteia” în “Adevărul” unde înfierează Vestul şi descrie beneficiile apropierii de Rusia şi China.
Nu de mult Diaconu a publicat şi o carte, ciudat intitulată “România Unită”. M-aş hazarda să afirm că a vorbi despre o Românie unită este ca şi cum ai spune că porcii merg cu bicicleta. Aşa că altul trebuie să fi fost tâlcul operei dlui Diaconu. Pe mine unul mă duce mintea la “Rusia Unită”, partidul pe care l-a moşit Vladimir Vladimirovici Putin, ilustrul ofiţer KGB-ist din vecinătate, ca să dea bine că e democraţie.
Nu este foarte inteligent să propui o lege de interzicere a banilor din Vest într-o ţară membră a UE, având nişte politicieni care fură bani tocmai de acolo
Suprinzător, Diaconu tocmai a propus o lege care să interzică finanţarea ONG-urilor cu bani din exterior, folosindu-se de agitaţiile cu maghiarii.
De ce spun că tânărul Diaconu contrazice legea conform căreia agenţii haosului devin tot mai inteligenţi? Nu mă refer la ideea falită a apropierii de nişte ţări sărace şi super corupte (de exemplu China a cărei rată PIB pe cap de locuitor este mult mai joasă decât cea a României).
Ci pentru că nu este foarte inteligent să propui o lege de interzicere a banilor de la UE într-o ţară membră a UE, având nişte politicieni care fură bani tocmai de la UE (căci celelalte surse au fost deja secate).
Ştie toată lumea că ONG-urile care acţionează împotriva comunismului sunt finanţate cu bani de la fundaţiile Hans Seidel si Konrad Adenauer.
Dar se poate încerca altfel manevra, propunerea tânărului Diaconu s-ar putea să fie mult prea aberantă chiar şi în condiţiile date. Sunt şanse să n-o voteze nimeni într-un Parlament penal, cu baroni locali care bat în masă cu cuţitul şi furculiţa, înfometaţi.
Deşi imaginaţia mi-a fost învinsă de multe ori de realitate în România, nu cred că propunerea respectivă va avea alt rezultat decât o (mai mare) apropiere a dlui Diaconu de Ambasada Rusiei.
