“Biserica Catolică Patriotică” din China anunţă separarea "definitivă" de Roma

Partidul Comunist Chinez a proclamat independenţa Bisericii Catolice Patriotice de Roma, insistând că biserica aderă la un program de auto-guvernare.
Biserica Chongyi din Hangzhou,  China.
Biserica Chongyi din Hangzhou, China. (Captură Foto)

În ciuda negocierilor Papei Francisc cu regimul comunist de la Beijing, pentru a obţine recunoaşterea Bisericii Romano Catolice de către China, autorităţile chineze menţin controlul total asupra catolicilor chinezi.

Într-o declaraţie publicată după Congresul Naţional al Reprezentanţilor Catolici Chinezi desfăşurat în ultima săptămână a anului trecut în Beijing, participanţii au reafirmat autonomia Bisericii Catolice Chineze de biserica-mamă de la Roma.

“Păstrarea principiului independenţei şi al autoguvernării, precum şi a unui sistem de congrese naţionale întrupează încrederea de sine şi încrederea Bisericii Catolice în China. Ele sunt fundaţia existenţei bisericii”, susţine declaraţia.

Povestea genezei acestei ridicole Biserici Catolice Patriotice începe în era maoistă, când regimul comunist chinez, proaspăt instalat prin teroare, a expulzat preoţii şi misionarii catolici din China. În 1957, deoarece Constituţia chineză garanta totuşi dreptul la libera credinţă, Mao fondează această biserică falsă, care încerca să emuleze forma Bisericii Romano Catolice, ai cărei episcopi, însă, sunt numiţi de Partidul Comunist. Afilierea la Roma este incriminată de Partid, iar cei care încalcă legea pot primi pedepse cu închisoarea sau şederi de câţiva ani în lagărele de muncă ale Partidului, pentru "reeducare".

Regimul comunist chinez refuză să recunoască autoritatea Papei în deciziile bisericeşti, susţinând că, în calitate de şef al unui stat străin, Pontiful nu are niciun drept să interfereze cu "problemele" locale.

Biserica Catolică din China a fost divizată în comunitatea “nerecunoscută”, trecută în ilegalitate şi comunitatea oficială începând cu 1958. Comunitatea oficială este cunoscută sub numele de Asociaţia Catolică Patriotică, sau biserica Catolică Patriotică, fiind sub controlul imediat al Partidului Comunist Chinez.

Regimul comunist chinez, declarat ateu, nu a ezitat să arunce în puşcărie episcopi catolici unşi de Roma.

Un document al Vaticanului din 1988 a interzis romano-catolicilor să participe la jurămintele Bisericii Patriotice din moment ce asociaţia “a rupt toate relaţiile cu Papa” şi este “sub controlul direct al guvernului”.

Anunţul Bisericii Catolice din China a avut loc după ce statul, sub conducerea lui Xi Jinping, şi-a extins eforturile pentru a aduce sub controlul său organismele religioase.

Totuşi, pe măsură ce Beijingul continuă să îşi consolideze priza asupra practicii religioase, tot mai mulţi creştini aleg biserica catolică nerecunoscută de stat.

În prezent, aproximativ 6 milioane de catolici chinezi au refuzat să se alăture bisericilor recunoscute de Partidul Comunist chinez şi au ales să se roage în “bisericile de apartament” ilegale, unde pot să rămână loiali Vaticanului sau adevăratei lor credinţe.

Pentru mulţi catolici chinezi loiali Romei, întâlnirea de săptămâna trecută a Asociaţiei Catolice Patriotice Chineze şi Conferinţa Episcopilor Chinezi este nimic altceva decât o “piesă de teatru” - în orice caz nu o adevărată adunare a unei comunităţi religioase.

În cadrul întâlnirii, liderul senior de partid Yu Zhengsheng a declarat participanţilor că acei catolici credincioşi ar trebui “îşi conducă biserica independent şi să se integreze mai bine în societate”.

“Biserica ar trebui să adere la principiile autoguvernării, să îşi desfăşoare chestiunile religioase independent şi să ghideze credincioşii să adere la calea sinicizării religiei”, a declarat el, făcând referire la o identitate chineză liberă de influenţă occidentală.

Cuvintele lui Yu au fost susţinute de episcopul Bisericii Patriotice, Ma Yinglin, care a declarat în discursul său de închidere a întâlnirii de joi, 29 decembrie 2016, că Biserica Catolică Chineză va rămâne la calea sinicizării sale, se va adapta la societatea socialistă şi va colabora strâns cu Partidul Comunist Chinez şi cu secretarul general Xi Jinping.

Episcopul Ma, excomunicat de Vatican în 2006, a fost reales preşedinte al Conferinţei Episcopilor a Bisericii Catolice din China.

La începutul săptămânii trecute, Wang Zuoan, şeful Administraţiei de Stat pentru Probleme Religioase (SARA), a declarat că biserica chineză ar trebui să “conducă personalul catolic şi credincioşii în conformitate cu Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez, preşedintele chinez Xi Jinping fiind văzut ca un nucleu central”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe