Bihor: Investiţie în baraj de acumulare pe Barcău

Conducerea Direcţiei Ape Crişuri Oradea, prin directorul interimar Dorel Dume, a anunţat joi punerea în funcţiune ca acumulare nepermanentă pentru apărare împotriva inundaţiilor a investiţiei Acumulare Suplacu de Barcău, finalizată în proporţie de 80%.

Corpul barajului, finalizat, are înălţimea de 11 m, lungimea la coronament de 1.725 m şi lăţimea de 6,00 m, fiind o construcţie masivă din beton realizată din umplutură de materiale locale (argiloase). Acesta va aduna în jur de 15 milioane de metri cubi, canalul de racord cu albia râului Barcău fiind în lungime totală de 448 m şi cu o pantă generală de 1,5 .

"Prin finalizarea barajului, a golirii de fund şi a descărcătorului de ape mari, până la finalizarea completă a lucrărilor în anul 2010, ansamblul lucrărilor executate funcţionează ca o acumulare nepermanentă, întrucât apele mari sunt regularizate în lacul de acumulare, reducând pericolul inundaţiilor pentru obiectivele din aval, îndeplinind astfel una din funcţiile pentru care a fost proiectată lucrarea," a declarat ing. Dorel Dume.

Lucrările la acumulare vor mai cuprinde montarea echipamentelor hidromecanice, terminarea integrală a tuturor lucrărilor, regularizarea albiei râului Barcău, prin anrocamente, între podul rutier de pe DN 19B şi primul pod peste râul Barcău, aflat la o distanţă de circa 1 km aval şi vor fi finalizate în anul 2010, când va fi o acumulare permanentă şi va avea un rol complex atât pentru reducerea debitelor maxime, cât şi pentru asigurarea surselor pentru alimentarea cu apă.

Finalitatea Acumulării cu folosinţă complexă Suplacu de Barcău este atenuarea undelor de viitură, asigurarea cerinţelor de apă ale diverşilor consumatori de apă din Bazinul hidrografic Barcău, printre care municipiul Marghita (deficitar) şi alte 23 de sate, precum şi mărirea gradului de siguranţă oferit de lucrările de îndiguiri şi regularizări existente pe sectorul aval.

În amonte de această lucrare s-au prevăzut lucrări de regularizare şi îndiguire a râului Barcău şi afluenţilor Marca, Ip şi Cosniciu, pentru apărarea împotriva inundaţiilor a gospodăriilor, obiectivelor social-economice, terenurilor agricole din localităţile Nuşfalău, Zăuan, Ip şi Marca.

Investiţia a fost necesară ca urmare a efectelor precipitaţiilor abundente căzute în anii 1970, 1974, 1980, 1981 şi mai recent, datorită ploilor torenţiale căzute în perioada iunie 1997 şi iulie 1998, când pe cursul principal şi pe afluenţii râului Barcău s-au produs inundaţii care au provocat importante pagube materiale (gospodării, terenuri agricole, obiective economice) şi pierderi de vieţi omeneşti.

Acumularea Suplacu de Barcău a fost încadrată în clasa a II-a de importanţă (conform

STAS 4273/83) ţinând seama de obiectivele social-economice existente în aval şi de lucrările de îndiguire a râului Barcău, este o investiţie totală de 113 milioane de lei, de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Guvernul României. Beneficiarul acumulării este Direcţia Ape Crişuri Oradea, proiectantul fiind SC Aquaproiect SA Bucureşti, constructor, SC Repcon SA.