Băsescu: Mă uit cum stăm blocaţi pentru câţiva oameni la intrarea în Schengen

Mesajul preşedintelui Traian Băsescu în faţa Camerelor reunite din Parlamentul României
Mesajul preşedintelui Traian Băsescu în faţa Camerelor reunite din Parlamentul României (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
12.03.2013

Preşedintele Traian Băsescu a explicat că nu este împotriva ministrului Relu Fenechiu, ci doar observă că acesta şi câţiva parlamentari blochează intrarea României în spaţiul Schengen, informează Digi 24.

"Unele state membre fac caz de acest subiect. Vă rog să mă credeţi că nu am nimic cu domnul Fenechiu. Mă uit doar cum putem sta blocaţi pentru un om şi câţiva parlamentari la intrarea în spaţiul Schengen ", a precizat preşedintele.

Şeful statului a susţinut că înţelege şi punctul de vedere al premierului Ponta, care a declarat că Fenechiu nu a fost dovedit de justiţie că este vinovat, dar că cerinţele UE spun altceva.

Raportul MCV "pune sub semnul întrebării toate structurile politice" - Parlamentul, cu privire la incompatibilităţile unor aleşi şi Guvernul, referitor la miniştri cu dosare penale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în Parlament, că intrarea în Schengen trebuie să devină obiectiv prioritar pentru Guvern, Parlament şi Preşedinţie, că propune desemnarea conducerii Parchetului General şi DNA în cel mai scurt timp şi îndepărtarea din Guvern a miniştrilor cu dosare penale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor