Băsescu: Avem alte trei zone în care aurul este disponibil

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Philippe Le Houerou. (Administraţia prezidenţială)
Oana Moisescu
18.06.2012

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Philippe Le Houerou, căruia i-a vorbit despre necesitatea creării de locuri de muncă, punctând că se încearcă atragerea de capital pentru exploatările de aur de la Roşia Montană, dar mai sunt încă trei alte locuri disponibile din acest punct de vedere.

"Din nefericire, problema creării locurilor de muncă vine mai devreme decât ajungem să atingem competitivitatea, pe baza reformelor structurale. Şi trebuie să avem, iarăşi, două programe în acelaşi timp - pe de-o parte, să lucrăm pentru a spori competitivitatea, pe de altă parte, cum putem cu resursele existente să creştem numărul de locuri de muncă. Aici, spre exemplu, avem nişte discuţii cu privire la gazele de şist şi crearea de locuri de muncă. Exploatările de aur de la Roşia Montană, exploatările de cupru de la Roşia Poieni care vor fi împinse probabil înspre un parteneriat cu sectorul privat. Dar pe de alte parte avem alte trei zone în care aurul este disponibil", a declarat Băsescu, în debutul întrevederii de la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că România încearcă să atragă capital spre exploatările de la Roşia Montană, dar mai sunt şi alte locuri care pot fi disponibile şi care vor fi "fericite" să opereze inclusiv cu companii româneşti.

"În cele din urmă avem nevoie de un echilibru între resursele care sunt exploatate de companiile româneşti şi resursele care sunt exploatate în parteneriat cu companii străine şi capital străin. Trebuie să păstrăm echilibrul", a mai spus Băsescu.

El a subliniat că România a fost obligată să aplice în acelaşi timp două tipuri de programe, unul menit să ducă la competitivitate macroeconomică şi altul "extrem de greu" pentru reformarea şi modernizarea statului.

Vicepreşedintele BM a precizat că în momentul de faţă ţara noastră trebuie să ţină cont de o competiţie globală şi că pentru a face faţă este nevoie de continuarea reformelor structurale.

"Data trecută am vorbit despre agricultură. România poate fi şi ar trebui să fie o superputere "verde" (ecologică). (...) Dar asta înseamnă reforme, asta înseamnă investiţii", a spus Le Houerou.

În replică, Băsescu a arătat că România nu poate fi chiar o "superputere", însă cu siguranţă poate fi o ţară importantă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor