Barna, reacţie după scandalul din USR: ZERO toleranţă faţă de colaboratorii Securităţii. Am decis să eliminăm problema

Dan Barna
Dan Barna (Epoch Times România)

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a reacţionat, sâmbătă, după "un vehement proces public de intenţie" privind o prevedere din protocolul Alianţei USR-PLUS, referitoare la candidatura unor persoane care, copii fiind, au semnat un angajament cu Securitatea.

"ZERO toleranţă faţă de colaboratorii Securităţii. Deşi textul exclude clar orice fost colaborator, minor sau major, am fost acuzaţi, cu rea intenţie, că am proteja pe cei care, copii fiind, au semnat un angajament, dar au colaborat cu Securitatea ca adulţi. Nimic mai fals. Repet, textul impune excluderea totală a colaboratorilor de orice fel. Fac însă eforturi să mă obişnuiesc cu realitatea că adevărul obiectiv ajunge, deseori, o chestiune secundară în lupta politică. În discuţiile noastre, ne-am gândit la cazuri dramatice, la copii care, într-o situaţie de vulnerabilitate, au fost constrânşi, sub presiune, să semneze un angajament. Sau au fost ameninţaţi că li se va întâmpla ceva familiilor lor, dacă nu semnează, dar care ulterior NU au colaborat în niciun fel cu Securitatea. Era vorba totuşi de copii, care nu au discernământul unor adulţi, care au semnat un angajament, fără să colaboreze şi fără să cunoască implicaţiile acelei semnături", a declarat Barna.

Potrivit şefului USR, după toate standardele europene legale aceste persoane sunt considerate victime ale regimurilor opresive.

"Spun din nou, era vorba doar despre semnarea unui angajament, nu despre colaborare. Colaborarea, la orice vârstă, reprezintă, din punctul nostru de vedere, o incompatibilitate cu poziţia de candidat al Alianţei. Mesajul politic pe care USR şi Alianţa USR PLUS îl transmit este unul foarte clar şi rămâne acelaşi indiferent de atacuri şi acuze: România are nevoie de o clasă politică nouă. În procesul de selecţie al candidaţilor comuni nu vom avea nici un fel de toleranţă, faţă de niciun fel de colaborare cu Securitatea. Pentru a nu mai lăsa loc atacurilor care vor să distrugă credibilitatea Alianţei, am discutat cu colegii de la PLUS şi am decis eliminarea sintagmei 'majori fiind', tocmai pentru a nu mai exista niciun fel de echivoc. Alianţa USR PLUS trebuie să aibă candidaţi comuni cu o integritate ireproşabilă. De la acest principiu nu va exista excepţie", a precizat Barna.

Textul acestui articol din Protocol va rămâne în forma iniţială:

Nu vor putea fi desemnaţi drept candidaţi ai Alianţei persoane care au avut calitatea de lucrători activi sau colaboratori ai Securităţii sau au semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1990 sau au în prezent calitatea de lucrători activi/colaboratori/informatori ai unui serviciu de informaţii sau persoane care promovează violenţa, ideologii totalitare, discriminarea de gen, anarhismul, rasismul, şovinismul, separatismul etnic sau teritorial şi orice alte idei ori acţiuni extremiste.

Reamintim că prevederea la care face referire Barna a stârnit nemulţumire nu doar în spaţiul public, ci şi în interiorul USR. Iniţial, se stabilise că nu poţi fi desemnat candidat din partea Alianţei dacă ai semnat un angajament cu Securitatea, însă PLUS a insistat că această condiţie de integritate să NU îi vizeze şi pe cei care semnaseră angajamentul când erau minori. Or, această modificare deschide o portiţă, au susţinut voci din organismul de conducere al USR, şi anume ca, cineva care a semnat un angajament cu Securitatea ceauşistă când era în anii terminali de liceu şi a continuat după aceea să dea informări, să poată fi ales în funcţii de conducere.