Avocata lui Dragnea acuză abuzuri: "Trebuia să fie dus la spital pentru un consult, dar nici până azi n-a ajuns acolo"

Liviu Dragnea, cu catuse la maini, iesind din sala de judecata
Liviu Dragnea, cu catuse la maini, iesind din sala de judecata (Screenshot Facebook)

Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, a declarat joi, la Antena 3, că starea de sănătate a fostului lider PSD s-a agravat în închisoare în ultimele trei luni şi a acuzat comiterea unor abuzuri la adresa acestuia.

Avocata mai susţine că Dragnea suferă de hernie de disc şi că, la cinci zile după controversatul interviu acordat de acesta pe data de 25 iunie, a fost programat pentru un consult, fără a mai ajunge la spital. Teodosiu mai acuză că, deşi trebuie să i se acorde asistenţă medicală, acest lucru nu se întâmplă, încălcându-se astfel drepturile omului.

“I s-a agravat starea de sănătate în ultimele trei luni, în urma unor decizii luate de Penitenciarul Rahova. Afecţiunile lui erau cunoscute, a fost luată în calcul şi o operaţie mai amplă. Are multe hernii la coloană, o parte la cervicală şi unele la lombară. În urmă cu aproximativ 3 luni, înaintea convorbirii online făcută publică ulterior, domnul Dragnea a făcut o cerere către departamentul medical prin care solicita să fie programat la un consult la Spitalul de Ortopedie Foişor deoarece durerile din zona lombară se agravaseră. Cerere a fost aprobată, programarea a fost stabilită, hârtiile au fost trimise ulterior la conducerea unităţii de detenţie pentru a organiza transportul acestuia la consult. Domnul Dragnea nu a fost transportat la spital nici până astăzi, fără a primi niciun fel de explicaţie în acest sens”, a precizat avocata.

De asemenea, Flavia Teodosiu a menţionat că Dragnea a fost anchetat şi disciplinar şi i s-a suspendat dreptul de a primi şi cumpăra bunuri o lună de zile.

“Pe 25 iunie, a fost convorbirea on-line (interviul - n.r.), iar programarea la spital era pentru 30 iunie. Pe 25 iunie, după convorbirea publică, i s-a comunicat că nu va mai fi scos la muncă, fără a i se mai da o explicaţie, situaţie care se mai menţine şi azi”, a adăugat Teodosiu.

În ceea ce priveşte retragerea dreptului lui Dragnea de a fi scos la muncă pentru o perioadă nedeterminată, avocata consideră că măsura nu este legală.

De asemenea, Flavia Teodosiu a susţinut că, în urma plângerii depuse de ea, judecătorul a redus sancţiunea stabilită de Comisia de disciplină împotriva lui Dragnea, adăugând faptul că nu poate da mai multe detalii din cauză că sunt două litigii pe rol.

Reamintim că Liviu Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani şi şase luni de închisoare în dosarul Bombonica. Pe 27 mai 2019, Instanţa supremă l-a condamnat definitiv pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Liviu Dragnea, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a contribuit la menţinerea în funcţie la DGASPC Teleorman a două angajate - Anisa Niculina Stoica şi Adriana Botorogeanu, care de fapt nu se prezentau, ci îşi desfăşurau activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne