Avion ucrainean se prăbuşeşte după decolarea din Iran. 176 persoane şi-au pierdut viaţa

Avion al Ukrainian Airlines prăbuşit la Teheran
Avion al Ukrainian Airlines prăbuşit la Teheran (Getty Images)

Un avion ucrainean s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, toate cele 176 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa.

Un Boeing 737 aparţinând Ukraine Internaţional Airlines s-a prăbuşit în apropierea aeroportului şi a izbucnit în flăcări. Ambasada Ucrainei în Iran, citând informaţii preliminare, a declarat că avionul a suferit o defecţiune la motor şi că accidentul nu a fost cauzat de „terorism”.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că nu există supravieţuitori.

Televiziunea iraniană a raportat că accidentul s-a datorat unor probleme tehnice, dar nu a dat detalii. Radiodifuzorul de stat IRIB a declarat pe site-ul său web că a fost găsită una dintre cele două cutii negre ale avionului.

Mass-media iraniană a citat un oficial al aviaţiei iraniene afirmând că pilotul avionului nu a declarat nicio urgenţă în timpul comunicaţiilor cu turnul de control.

Nu există declaraţii ale liniei aeriene deocamdată. Incidentul reprezintă primul accident mortal al companiei aeriene.

Potrivit serviciului de urmărire aeriană flightradar24, avionul care s-a prăbuşit zbura spre Kiev (zborul PS 752). Avionul avea trei ani de serviciu şi era un Boeing 737-800NG.

Cele două motoare ale modelului sunt realizate de CFM Internaţional, o companie franceză, co-deţinută de General Electric şi Safran France.

Aeronavele moderne sunt proiectate şi certificate pentru a face faţă unei defecţiuni a motorului la scurt timp după decolare şi pentru a zbura pe perioade îndelungate cu un motor. Totuşi, o defecţiune gravă a motorului, care eliberează şpan sau bucăţi, poate cauza daune altor sisteme.

În conformitate cu normele internaţionale supravegheate de Organizaţia Naţiunilor Unite, Iranul este responsabil pentru efectuarea investigaţiei în caz de accident.

Ucraina ar fi implicată, precum şi Statele Unite, ca ţară în care a fost proiectat şi construit avionul. Franţa, unde producătorul de motoare CFM are jumătate din activităţi, poate fi implicată şi ea.