"Avem propriul nostru Gestapo" - un dezertor militar rus, despre o închisoare secretă pentru dezertori

În octombrie 2022, Georgi, un bărbat de 44 de ani, tată a trei copii, din suburbia Liuberţi a Moscovei, a fost mobilizat şi trimis să lupte în Ucraina, în ciuda problemelor grave de sănătate şi a opoziţiei sale ferme faţă de război şi violenţă, potrivit The Moscow Times.

După două tentative eşuate de evadare şi două atacuri de cord, bărbatul a reuşit în cele din urmă să dezerteze în mai 2024. Aflat acum în Europa, împreună cu familia sa, Georgi solicită azil politic.

El a relatat desăre calvarul trăit în perioada petrecută în centrele de detenţie secrete, unde dezertorii erau ţinuţi în condiţii brutale.

Preşedintele Vladimir Putin a negat existenţa unor lagăre speciale pentru dezertorii militari.

Potrivit mass-mediei independente, aproape 16.000 de soldaţi au fost acuzaţi penal de refuzul de a presta serviciul militar din momentul invaziei ruse pe scară largă a Ucrainei.

Povestea lui Georgi a fost verificată de grupul Farewell to Arms şi de grupul de criză InTransit. Numele său de familie a fost ascuns din motive de siguranţă.

„Ai venit aici să mori”

Inginer civil de profesie, Georgi nu şi-a imaginat niciodată că va fi recrutat. Diagnosticat cu ani în urmă cu hipertensiune arterială şi o afecţiune cardiacă, fusese considerat „parţial apt” pentru serviciul militar. De atunci, miopia lui se agravase şi îşi fracturase un picior.

Când a fost chemat la biroul militar în septembrie 2022 pentru a „clarifica dosarul său”, a crezut că era doar o actualizare de rutină.

„Am plecat devreme în dimineaţa aceea, gândindu-mă că voi arăta paşaportul şi cartea de identitate militară, voi confirma câteva detalii şi mă voi duce la serviciu. Dar când am ajuns, am văzut două cozi: una pentru oameni ca mine şi alta pentru voluntari. Ciudat, majoritatea voluntarilor erau respinşi, în timp ce oamenii ca mine – ei aveau nevoie de noi”, îşi aminteşte el.

În câteva minute, Georgi a primit un ordin de mobilizare. Nu s-a efectuat niciun examen medical. Când a protestat, oficialii i-au spus că examinarea medicală va avea loc mai târziu, la unitatea la care fusese repartizat. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

Nici măcar angajatorul său – un important antreprenor în construcţii pentru administraţia oraşului Moscova – nu a putut să-l ajute. În ciuda promisiunilor iniţiale că îi vor asigura un rol necombativ, a fost clasificat ca puşcaş şi trimis într-un lagăr de instrucţie.

„Instrucţia a fost o glumă. Am tras câteva focuri cu puşti ruginite, apoi am petrecut restul timpului rătăcind. Nimeni nu ne-a învăţat nimic”, a spus Georgi.

El povesteşte că, în noiembrie 2022, a fost repartizat la Batalionul 1855 şi trimis în Ucraina. Ofiţerii au asigurat trupele că fac parte dintr-o „unitate de elită din Moscova” şi că nu vor fi trimise în luptă directă.

„Ne-au spus: 'Moscova vă va proteja'. Erau numai minciuni”, a spus Georgi.

Primele sale impresii despre Ucraina au fost sumbre.

"Era un haos total — parcă fusesem aruncaţi înapoi în timp, în armata germană care mărşăluia spre Moscova în 1941, doar că aveam uniforme diferite. Toamna târzie, ploaie, noroi în loc de drumuri, sate distruse [...] o ţară devastată de război", îşi aminteşte el.

Încă este bântuit de un discurs ţinut unităţii sale de comandantul regimentului, Alexandr Zavadski.

”Aţi venit aici să muriţi. Vreţi să plecaţi acasă? Atunci plecaţi în saci pentru cadavre", le-a spus comandantul.

Nu după mult timp, Zavadski a fost distins cu medalia "Erou al Rusiei" de către Putin.

După săptămâni în care a dormit în pădure, fără adăpost şi provizii, Georgi a ştiut că trebuie să fugă. Profitând de haosul de pe front, a făcut autostopul cu un camion militar până în oraşul Troitske.

„Când mi se cerea parola la punctele de control, ridicam din umeri şi mă lăsau să trec. Majoritatea gardienilor fuseseră şi ei mobilizaţi recent. Nu ştiau ce fac”, a spus el.

„Avem propriul nostru Gestapo aici”

Când a încercat să treacă înapoi în Rusia, Georgi şi un grup de dezertori au fost prinşi într-o ambuscadă. Un elicopter de patrulare a deschis focul, ucigând doi dintre bărbaţi. Supravieţuitorii au fost capturaţi şi predaţi poliţiei militare, care i-a avertizat să uite ceea ce au văzut.

"Credeam că mă duc la Zaitsevo, care devenise un loc infam pentru detenţia dezertorilor. În schimb, am ajuns într-un subsol din Rozsipne", îşi aminteşte Georgi.

Rozsipne – un post de frontieră ucrainean reconvertit – era o închisoare neoficială folosită pentru a reţine soldaţii ruşi care încercau să fugă.

”A fost şocant. Podeaua era nisipoasă, pereţii erau pătaţi de sânge şi dormeam pe paturi de lemn.

Erau două secţii: una pentru 'reeducare' – acolo eram eu – şi alta pentru 'indezirabili'. Trebuia să curăţăm sângele din acea secţie. Era peste tot, chiar şi pe tavan", relatează el.

Georgi afirmă că prizonierii erau hrăniţi de două ori pe zi – abia suficient pentru a supravieţui – şi duşi la toaletă doar de două ori pe zi. Cei care refuzau să se întoarcă pe front erau bătuţi şi torturaţi.

„Foloseau şocuri electrice, ne loveau în stomac – suficient cât să ne doară, dar fără să ne lase vânătăi. 'Indesiderabilii' erau ucişi pe loc. Le auzeam ţipetele prin pereţi”, a spus el.

Stresul şi abuzurile şi-au lăsat amprenta. Georgi a suferit un atac de cord, dar a supravieţuit datorită unui medic local milos, el însuşi un fost dezertor, care i-a prescris repaus la pat şi medicamente.

"Din nou, a fost ca o maşină a timpului. Oamenii erau abuzaţi, bătuţi, torturaţi acolo. A fost şocant să văd astfel de lucruri în secolul XXI. Eu sunt dintr-o generaţie mai în vârstă. Am fost crescuţi cu ideea că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ne opuneam fasciştilor răi. Se pare că şi noi avem acest rău, şi că este în sistem. Oamenii care ne-au torturat au primit un ordin şi au fost învăţaţi să-l execute. În timp ce propaganda susţine că în Ucraina există fascişti, noi avem aici propria noastră versiune a Gestapo-ului german", a povestit el.

În cele din urmă, după ce a acceptat cererea superiorilor săi de a se ”căi" pentru dezertare, a fost trimis să lupte lângă oraşul Svatove, ocupat de ruşi, ca membru al infamului Storm Z.

O explozie din apropiere l-a rănit din nou, rupându-i piciorul, provocându-i o comoţie cerebrală şi declanşând un alt atac de cord.

A fost trimis temporar acasă pentru a se recupera. Dar ştiind că dacă se duce la un spital militar va fi trimis înapoi pe front, Georgi a dispărut, ascunzându-se aproape un an într-un sat aproape abandonat din regiunea Tula.

Dar în decembrie 2024, când a făcut o rară vizită familiei sale la Moscova, a fost luat pe sus de trei ofiţeri în civil. În câteva ore, se afla într-un transport militar către exclava rusă Kaliningrad, de la Marea Baltică.

În interiorul închisorii secrete din Kaliningrad

În Kaliningrad, a fost închis într-un centru de detenţie militar despre care se spune că fusese o cazarmă a SS-ului german în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Această unitate era mai bine organizată decât centrele de detenţie improvizate pe care Georgi le întâlnise anterior. Prizonierii erau închişi în barăci sub supraveghere strictă şi escortaţi la mese.

„Singura diferenţă era că noi eram la etajul al doilea şi primeam trei mese pe zi în loc de două. Iar tortura era acum psihologică, nu fizică”, a spus el.

Prizonierii aveau de ales între închisoare şi întoarcerea pe front. Mulţi dintre cei care au ales închisoarea, crezând că le va garanta siguranţa, au fost totuşi trimişi înapoi pe front. Când Georgi a aflat că urma să fie trimis înapoi pe front, a fost salvat de o greşeală birocratică – un procuror nu a reuşit să completeze documentele la timp.

Evaluarea medicală pe care o solicitase de mult timp a fost în cele din urmă aprobată, dar numai după ce a acceptat să voteze pentru Putin la alegerile prezidenţiale din martie 2024 şi să trimită o fotografie a buletinului de vot.

Dar asistentul procurorului a cerut medicilor să-l declare pe Georgi apt pentru serviciu militar. Singurul care a refuzat a fost un cardiolog, care l-a trimis la spital. Dar nici asta nu a ajutat.

„La spital, m-au reclasificat în mod miraculos de la 'parţial apt' la 'apt cu restricţii minore'", a spus Georgi.

În ciuda condiţiilor de detenţie, deţinuţii puteau totuşi să facă rost de alcool şi droguri, plătind mită. Pentru că Georgi nu a participat, a fost etichetat „bine comportat” şi recompensat cu „aer curat”: i s-a ordonat să ajute la construirea unei vile pentru comandantul regimentului, fără să fie plătit.

„Nu era niciun gardian care să ne escorteze, doar un maior care ne supraveghea. Unii foşti deţinuţi dintre deţinuţi m-au învăţat trucuri de evadare şi mi-au dat haine civile. După o săptămână, am sărit gardul, am chemat un taxi până la aeroport şi am zburat la Sankt Petersburg”, relatează el în continuare.

La sfatul grupului Idiţe Lesom („Dispari”), care ajută dezertorii militari ruşi, Georgi a zburat în Uzbekistan via Bielorusia. După o încercare eşuată de a solicita azil în Spania, a ajuns în Georgia.

Când autorităţile au realizat că a fugit, şi-au îndreptat atenţia asupra soţiei sale, Oksana, care a rămas în Liuberţi cu copiii lor.

„Anchetatorii au început să sune la sfârşitul lunii iunie. Mi-au spus că sănătatea lui nu contează, că este terminat şi că singura lui scăpare este să se predea. Le-am răspuns: 'Am luat notă de mesajul vostru'”, a spus Oksana.

Poliţia a contactat-o pe fiica lor cea mare, care tocmai împlinise 18 ani, şi a ameninţat că va merge la şcoala copiilor mai mici. În septembrie, au făcut o descindere la domiciliul lor cu un mandat de percheziţie.

„Ne-au luat toate dispozitivele. Când au făcut percheziţie şi la părinţii mei în vârstă, m-am prăbuşit. ... Când au venit din nou cu un mandat în ajunul Crăciunului ortodox, am luat decizia să plecăm”, a spus Oksana.

Oksana a părăsit Rusia în ianuarie şi s-a reunit cu soţul ei în Europa, unde acesta plecase după alegerile controversate din noiembrie 2024 din Georgia, care au stârnit temeri de persecuţie. Acum aşteaptă o decizie privind cererea de azil.

Pentru prima dată în peste doi ani, Georgi a spus că familia să se simte în sfârşit în siguranţă, în ciuda incertitudinii care o aşteaptă.

„Birocraţia este grea, dar oamenii de aici sunt calmi, primitori şi empatici. A fost greu să plecăm, dar acum ne concentrăm pe creşterea copiilor noştri ca europeni”, a spus el.