Aşa încep dictaturile: Jurnalist incomod puterii, ţinut la uşă de Tudorel Toader

Paul Cozighian, jurnalistul intrat puternic în prim planul atenţiei publice după faimosul interviu cu Ion Iliescu, n-a avut voie să participe alături de colegii săi de la France 2 la un interviu cu Tudorel Toader.
Paul Cozighian
Paul Cozighian (Epoch Times România)

Cunoscut pentru articolele sale critice publicate în presa franceză pe tema războiului coaliţiei la putere cu Justiţia, jurnalistul Paul Cozighian a avut neplăcuta supriză să constate că i se interzice participarea la un interviu cu Tudorel Toader solicitat de televiziunea France 2. Jurnalistul crede că accesul la interviul unde colegii săi francezi au fost primiţi şi unde prezenţa îi fusese iniţial acceptată, i-a fost refuzat fiindcă ministrul Justiţiei a fost deranjat de ceea ce scrie el.

Mai exact, pe 14 noiembrie, zi în care Parlamentul European adopta rezoluţia privind statul de drept din România (document devastator pentru PSD-ALDE), Le Figaro publica mare, sub semnătura lui Thierry Portes şi Paul Cozighian, un amplu material în care se vorbeşte despre "vasta ofensivă a Guvernului contra Justiţiei", modificările Codurilor penale, reprimarea brutală a protestului diasporei etc. Iar în articol trona mare o poză cu Toader. Din cauza acestui articol crede Cozighian că ministrul Justiţiei nu l-a acceptat la interviu.

Articol în Le Figaro
Articol în Le Figaro (Paul Cozighian)

Un reporter şi cameramanul France 2 intră, Cozighian este refuzat

"Acum două săptămâni am început să lucrez la o emisiune cu France 2. Au venit doi oameni de la Paris, o jurnalistă şi un cameraman. Ei şi-au dorit să discute cu un reprezentant al Guvernului legat de preluarea preşedinţiei UE. Ne-am adresat MAE şi ne-au întrebat care sunt întrebările...", a relatat Cozighian pentru Epoch Times.

Aflând că jurnaliştii vor să pună întrebări despre independenţa justiţiei şi despre revocarea procurorilor de rang înalt, jurnaliştii francezi au fost direcţionaţi spre Ministerul Justiţiei. Unde, surpriză, după ce iniţial a acceptat interviul, ulterior ministrul a comunicat, prin serviciul de presă, că jurnaliştii francezi pot veni, însă Paul Cozighian nu.

"France 2 a făcut toate demersurile "by the book", cu mail de la Paris, stipulând că la interviu vor participa o jurnalistă şi un cameraman de la Paris, precum şi corespondentul permanent la Bucureşti, Paul Cozighian. În urma demersului lor, luni, 14 ianuarie, serviciul de presă al ministrului ne-a comunicat şi ora interviului de azi, 13.30.

Marţi, 15 ianuarie, pe la ora 18:30, un nou mail pe adresa jurnalistei avea să specifice că la interviu nu pot participa decât cei 2 jurnalişti de la Paris având în vedere că traducerea interviului va fi asigurată de o persoană din minister", a mai relatat Cozighian, adăugând că, la fel ca MAE, şi Ministerul Justiţiei a întrebat, atenţie, care sunt întrebările.

Mailul prin care accesul lui Paul Cozighian a fost interzis a venit cu doar 12 ore înainte de interviu.

"Insistenţele France 2 au fost în zadar. Condiţiile erau bătute în cuie... În tot cazul, colegii mei de la Paris au fost deranjaţi de condiţiile impuse de cabinetul ministrului şi vor raporta conducerii postului incidentul petrecut. După interviu, jurnaliştii m-au rugat să traduc integral interviul, neavând încredere în versiunea traducătoarei de la minister", a adăugat Cozighian.

Cum îşi explică Paul Cozighian refuzul ministrului

Întrebat de Epoch Times cum îşi explică cele întâmplate, Paul Cozighian opinează că refuzul lui Tudorel Toader are legătură cu un articol publicat de el pe 14 noiembrie în Le Figaro, articol critic la adresa acţiunilor în materie de justiţie întreprinse de coaliţia la putere şi de guvern în particular. În respectivul articol, în premieră probabil pentru presa franceză, apare şi o poză mare cu Toader.

"Pe 14 noiembrie a apărut o pagină întreagă în Le Figaro... era pentru prima oară că poza lui Tudorel Toader a apărut mare în presa străină. Eu unul n-am văzut, cel puţin în Franţa, să apară poza lui Toader atât de mare. Chiar şi când Kovesi a fost dată jos, au fost poze cu Kovesi, nu cu Tudorel Toader", a declarat Cozighian.

"Pe mine mă amuză gestul ăsta pentru că nu face decât să îmi confirme o lipsă de profesionalism... Mi se pare copilăresc... mie mi se pare evident că (refuzul n.r.) este de la articolul publicat în Le Figaro... Nici jurnaliştilor de la France 2 nu le-a venit să creadă. Le-a căzut faţa când au văzut emailul: "Cum adică, îţi cer interviu cu echipa, cu mail oficial de la televiziune şi tu ne zici că pe ăla nu îl vrei?"

Aşa că am stat (ieri n.r.) afară în frig, am făcut un cadru, două. Pe mine, lăsând de o parte faptul că m-a amuzat, mi-a confirmat părerea pe care o am despre ei. Pe lângă faptul că nu vrei să dialoghezi, te mai şi ascunzi... provoci chestii... pentru că eu nu pot să tac din gură. Dacă făceam interviul normal, nu aveam ce să comentez", a declarat Cozighian.

Ministerul Justiţiei
Ministerul Justiţiei (Paul Cozighian)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne