Arhiepiscopul Tomisului acuzat de obţinere ilegală de fonduri europene, achitat de celebrul judecător Deliorga

Teodosie, arhiepiscopul Constanţei şi Tomisului
Teodosie, arhiepiscopul Constanţei şi Tomisului (cugetliber.ro)

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Constanţa în dosarul în care este acuzat că ar fi obţinut ilegal fonduri europene. Decizia nu este definitivă.

DNA a solicitat pentru Teodosie maximul de condamnare prevăzut de lege şi recuperarea prejudiciului, în valoare aproximativă de 1,4 milioane de lei, informează g4media.ro.

Cel care s-a pronunţat în favoarea achitării a fost judecătorul Cristian Deliorga, promovat recent de PSD judecător la Curtea Constituţională a României. Reamintim că PSD i-a impus la CCR pe Deliorga - despre care presa a scris că este un apropiat al Adinei Florea (procuroarea pe care Tudorel Toader o voia neapărat la şefia DNA) - şi pe Gheorghe Stan, seful controversatei secţii de investigare a magistraţilor.

Revenind la Teodosie, reamintim că arhiepiscopul a fost acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne