Arestat la domiciliu, Ilan Şor coordonează presiunile asupra alegătorilor din Orhei

Sub pretextul organizării relaţiilor de muncă, primarul oraşului Orhei, Ilan Şor prin dispunerea prezentării urgente a actelor de identitate, ar intimida angajaţii primăriei dar şi ai întreprinderilor subordonate care au participat la scrutinul electoral.
Ştefan Sârbu
02.11.2016

alte articole

Ilan Şor este condus în izolatorul CNA
Ilan Şor este condus în izolatorul CNA (jurnal.md)
Ştefan Sârbu
02.11.2016

Primarul de Orhei, Ilan Şor, chiar dacă se află în arest la domiciliu, la 1 noiembrie, a emis o dispoziţie dispunând salariaţilor primăriei, întreprinderilor municipale şi de învăţământ din subordine, să se preinte pentru verificarea actelor de stabilire a identităţii în original. Acţiunea este tratată ca o încercare de intimidare a locuitorilor oraşului care s-au prezentat la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, în pofida indicaţiilor partidului său de a boicota scrutinul.

Potrivit dispoziţiei, Ilan Şor “aduce la cunoştinţă salariaţilor primăriei Orhei despre necesitatea de a se prezenta secretarului Consiliului or.Orhei, în original, a documentelor, ce se cer pentru încheierea contractelor individuale de muncă, în conformitate cu prevederile art.57 al Codului muncii, cu excepţia celora, care se conţin în original în dosare personale, inclusiv: buletinul de identitate cu fişa de însoţire, documentele de evidenţă militară şi diploma de studii/certificatul de calificare, ce confirmă pregătirea specială”.

În punctul 2 al dispoziţiei, se dispune managerilor întreprinderilor municipale şi şefilor instituţiilor de învăţământ din subordinea primăriei Orhei aceeaşi sarcină de prezentare a actelor serviciilor de personal.

Notabil este faptul că termenul de îndeplinire a prevederilor dispoziţiei numărul 490 din 1 noiembrie, este stabilit până la 4 noiembrie 2016 inclusiv, iar primarul aflat în arest la domiciliu îşi asumă controlul asupra executării ei, chiar dacă conform legii, nu are dreptul să primească persoane în audienţă sau să contacteze telefonic pe cineva.

Fostul primar al oraşului Orhei, Vitalie Colun menţionează într-o postare pe o reţea de socializare unde a şi publicat dispoziţia lui Ilan Şor că, de fapt „primăria Orhei solicită buletinul în original al subalternilor pentru a verifica dacă au fost sau nu la vot pentru a-i intimida să nu participe la al doilea tur al alegerilor preşedintelui RM. Dispoziţia nr 490 din 01.11.2016 este semnată de însuşi primarul Ilan Şor, care este în arest la domiciliu”.

“Îndemn toţi locuitorii oraşului Orhei să iasă la vot şi să-şi facă datoria de cetăţean. Oameni buni nu aveţi frică”, a adăugat în postarea sa Vitalie Colun.

Amintim că, anterior, Comisia Electorală Centrală în baza hotărârii judecătoreşti definitive a exclus din cursa electorală candidatul partidului condus de Şor, Inna Popenco. Instanţa de judecată a confirmat faptul că ea a utilizat fonduri nedeclarate şi a beneficiat de susţinerea Asociaţiei obşteşti pentru Orhei. În consecinţă, ambii au îndemnat locuitorii oraşului Orhei să boicoteze alegerile, lansând o adevărată campanie în acest sens. În ziua scrutinului, în apropierea secţiilor de vot din oraşul Orhei ar fi fost văzute persoane care le cereau alegătorilor să nu meargă la vot.

Potrivit procurorilor şi dosarului penal transmis spre examinare instanţei de judecată, Ilan Şor este învinuit de escrocherie şi spălare de bani. În perioada 04.11.2014-25.11.2014, el ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii pe care i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii offshore, sumă confirmată şi de investigaţia KROLL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor