ArcelorMittal Galaţi: Vrem volume mari de energie, la preţuri competitive şi respectăm legislaţia

Epoch Times România
26.03.2012

Oficialii combinatului siderurgic ArcelorMittal susţin că ei urmăresc să-şi asigure volume mari de energie la preţuri competitive, iar acuzaţiile din partea presei şi a celorlalţi participanţi la piaţă cu privire la contractele pe care vrea să le încheie compania sunt nefondate.

În urmă cu două săptămâni, Mittal a depus o ofertă de cumpărare de energie pe bursa OPCOM pentru un contract pe doi ani, la un preţ rezultat dintr-o formulă. Potrivit mai multor participanţi la piaţa de profil, din acea formulă reieşea un preţ de 170-180 de lei pe MWh, cu 25% sub media pieţei.

Surse din domeniu susţin că Nuclearelectrica ar fi trebuit să răspundă la această ofertă, însă licitaţia a fost anulată, pentru că producătorul nuclear nu avea suficientă energie disponibilă.

„În procesele de negociere şi încheiere a contractelor de furnizare, inclusiv cele de asigurare a necesarului de energie, ArcelorMittal îşi propune să obţină preţuri competitive şi să îşi securizeze volumele mari de care are nevoie. Aceste elemente susţin, în mod continuu şi pe un fundament solid, afacerea, în orice ţară în care îşi desfǎşoarǎ operaţiunile. ArcelorMittal este un mare consumator de energie iar acesta este, cu siguranţă, un element care trebuie luat în considerare atunci când se evaluează corectitudinea contractelor pe care le încheiem", potrivit unui comunicat al Mittal.

Oficialii combinatului susţin că în toate procesele de negociere şi încheiere a contractelor, ArcelorMittal respectă pe deplin legislaţia şi reglementările aplicabile, în consens cu politica sa de integritate. Prin respectarea integralǎ a regulilor în toate ţările unde deţine unitǎţi de producţie, ArcelorMittal se aşteaptă să obţină predictibilitatea şi siguranţa legală privind furnizarea continuă a utilităţilor de bază, care sunt vitale pentru afacere.

"ArcelorMittal îşi exprimǎ dezamăgirea faţǎ de acuzaţiile apărute în presa română şi de cele venite din partea altor participanţi de pe piaţă, care pun sub semnul întrebării contractele ce respectă pe deplin principiile deja amintite. Larga mediatizare a acestor scenarii şi “uşurinţa” cu care par să fi fost acceptate, au un impact semnificativ asupra predictibilităţii şi siguranţei legale, aspecte fundamentale pentru operaţiunile noastre. Suntem îngrijoraţi de ceea ce pare a fi o “campanie orchestrată” şi care nu are nicio bază ori substanţa unor argumente corecte", se mai arată în comunicat.

"Supoziţiile făcute împotriva companiei noastre îi afectează reputaţia şi, în final, riscă să aibă un impact negativ asupra viabilităţii acesteia în România. ArcelorMittal rămâne un investitor loial României, dar subliniază importanţa existenţei unui cadru legal puternic şi corect pentru a-şi putea desfăsura activitatea în interesul tuturor părţilor interesate, inclusiv angajaţilor, acţionarilor, clienţilor şi furnizorilor săi. Compania se va apăra cu tărie împortiva oricărei încercări de a i se ştirbi reputaţia de investitor şi angajator important în România", au mai spus reprezentanţii Mittal.

ArcelorMittal este al doilea mare consumator de electricitate din România, după Alro Slatina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor