ANI: 32 de parlamentari incompatibili, printre care Petre Roman şi Sorin Ilieşiu

Petre Roman
Petre Roman (Epoch Times România)
Flori Mladin
12.03.2014

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că 32 de parlamentari sunt în stare de incompatibilitate, şi anume 22 de deputaţi şi 10 senatori, conform unui comunicat remis Epoch Times România miercuri.

Cei 32 de parlamentari ar fi exercitat simultan funcţii şi calităţi şi ar fi săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii.

ANI a sesizat Parchetul General in cazul a 4 dintre ei - deputatii Dorel Covaci, Anton Dobos, Ion Ochi si senatorul Matei Suciu, după ce a identificat posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.

Având în vedere, că cei mai mulţi parlamentari de pe această listă sunt liberali, Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat: „ANI este o instituţie care trebuie să facă evaluările privind starea de incompatibilitate. Trebuie să vedem în fiecare caz, fiecare persoană nominalizată trebuie să prezinte toate dovezile legate de lucrurile invocate de ANI, iar noi, ca şi partid politic, respectăm deciziile instanţei şi ale instituţiilor”.

Cei 32 de parlamentari sunt: Ciurariu Florin (deputat PNL), Comşa Cornel George (deputat PP-DD), Covci Dorel (deputat PSD), Dalcă Stefan Petru (deputat PP-DD): Diniţă Ion (deputat PC), Doboş Anton (deputat PNL), Dobrinescu Traian (deputat PNL), Enea Constantin-Cosmin (deputat PNL), Mihăilă Ioan (deputat PNTCD), Moldovan Ioan (deputat PC), Molnar Zsolt (deputat UDMR), Ochi Ion (deputat PSD), Oros Nechita-Adrian (deputat PNL), Rădulescu Marian Catalin (deputat PSD), Roman Ioan Sorin (deputat PSD), Roman Petre (deputat PNL), Scheau Ion (deputat PSD), Smarandache Miron Alexandru (deputat PSD), Tamaian Ioan (deputat PNL), Teodorescu Ioan Viorel (deputat PNL), Thuma Hubert Petru Stefan (deputat PNL), Zamfir Daniel Catalin (deputat PNL), Bujor Dumitru Marcel (senator UNPR), Ehegartner Petru (senator PNL), Grapă Sebastian (senator PNL), Ilieşiu Sorin (senator independent), Klarik Laszlo Attila (senator UDMR), Niţă Mihai (senator PC), Paşca Liviu Titus (senator PNL), Suciu Matei (senator PSD), Tomoioagă Ştefan-Liviu (senator PNL), Zisu Ionut Elie (senator PNL).

Demn de menţionat: Calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţiile de „administrator”, „membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale”, „calitatea de comerciant persoană fizică”, sau cu „funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale, conform legii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor