USR cere în instanţă anularea hotărârilor de legalizare a companiilor municipale: "Jefuiesc bugetul Bucureştiului"

Ana Maria Ciceala (Mihut Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
15.08.2019

Consilierul USR Ana Ciceală a depus la Tribunalul Bucureşti acţiunea de suspendare pentru hotărârile de confirmare a înfiinţării companiilor municipale, trecute de primarul Gabriela Firea acum două săptămâni prin Consiliul General.

"Le mulţumesc avocatei Oana Anghel şi lui Andrei-Vlad Rizea pentru munca dedicată şi excelentă pentru USR Bucureşti. Datorită lor am reuşit să iniţiem procesul imediat după publicarea acum câteva zile a noilor decizii ilegale ale primarului zero barat. Firea crede că beneficiază de Ordonanţa Sifon dată de Dăncilă şi că poate 'intra în legalitate' cu cele 20 de companii sifonatoare cu acest tertip. Nu renunţă la risipirea iresponsabilă a banilor noştri prin companiile municipale ilegale. Ideea 'confirmării' unor hotărâri de Consiliu pe care instanţa le-a declarat ilegale este greşită nu doar juridic, ci şi moral. Ar însemna că ilegalităţile pot fi tolerate atâta vreme cât nu sunt descoperite. Iar când sunt descoperite este suficientă 'confirmarea' lor retroactivă, fără ca cei vinovaţi să plătească şi fără ca deciziile instanţei să fie puse efectiv în aplicare", a declarat Ana Ciceală.

Potrivit reprezentantei USR, nu se poate acoperi o ilegalitate cu altă ilegalitate.

"Aceste companii, prin care Firea sifonează în prezent 800 milioane euro din banii bucureştenilor, au cheltuit deja cel puţin 100 milioane de euro, o bună parte din ei ilegal. Vă promit că voi lupta în continuare împreună cu avocaţii USR pentru ca aceste companii să fie dizolvate, aşa cum spune legea. Oricât de mult îşi doreşte Gabriela Firea să nu vină cu bani de acasă pentru acest experiment 'administrativ' pe care îl face pentru propriul interes, de doi ani de zile. Duc în prezent 23 de procese prin care cerem să se dizolve la final, la Registrul Comerţului, aceste companii care jefuiesc la propriu bugetul Bucureştiului. Sunt convinsă că dreptatea şi justiţia îşi vor spune cuvântul pe această temă", a precizat Ana Ciceală.

Reamintim că, recent, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, cu majoritate simplă graţie noului Cod Administrativ trecut prin OUG pe Guvernul Dăncilă, să reînfiinţeze cele 20 de companii municipale ale Gabrielei Firea care fuseseră declarate ilegale de instanţa de judecată. USR şi PNL au criticat dur decizia, luată cu ajutorul PMP-ului fondat de Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor