An pre-electoral. Oprea vorbeşte de Renaştere Naţională, familie şi patriotism în economie [video]

UNPR a lansat marţi în dezbatere publică cinci teme din programul său naţional "Siguranţă şi prosperitate pentru România". Prezentate de însuşi vicepremierul Gabriel Oprea, preşedinte al UNPR, cele cinci teme sunt: Renaşterea naţională, funcţionarea statului, rolul României în lume, funcţionarea economiei şi noul stat social.
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
18.08.2015
Se încarcă player-ul...

UNPR a lansat marţi în dezbatere publică cinci teme din programul său naţional "Siguranţă şi prosperitate pentru România". Prezentate de însuşi vicepremierul Gabriel Oprea, preşedinte al UNPR, cele cinci teme sunt: Renaşterea naţională, funcţionarea statului, rolul României în lume, funcţionarea economiei şi noul stat social.

Susţinând că este nevoie de o viziune pe termen lung pentru România, Oprea a declarat că UNRP îşi asumă misiunea unei astfel de viziuni şi că invită toate partidele "la un dialog onest pe aceste teme."

În viziunea vicepremierului, renaşterea naţională se referă la restabilirea echilibrului demografic şi este strâns legată de valorile familiei, familie care trebuie susţinută nu neapărat prin stimulente directe ci mai degrabă prin servicii publice:

"Ne propunem guvernarea orientată spre familii şi nu spre indivizi. Familia trebuie să fie principalul beneficiar al politicilor guvernamentale. Ca măsuri, concrete "renaşterea naţională" presupune susţinerea familiilor cu copii, nu atât prin stimulente directe, cât prin servicii publice de calitate care să răspundă nevoilor reale ale părinţilor. De exemplu, propunem creşterea numărului de creşe publice, care să poată îngriji copiii de la vârsta de un an, extinderea programului 'Şcoală după şcoală', gratuită până la ora 18,00, pentru armonizarea programului elevilor cu cel al părinţilor".

Generalul Oprea a abordat şi subiectul românilor din diaspora, segment de populaţie care a întors soarta alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014.

"Tot pe direcţia renaşterii naţionale, relaţia cu diaspora, trebuie să ne uităm mai bine la nevoile reale pe care le au familiile românilor din afara ţării. Se cheltuie prea mulţi bani pe festivaluri folclorice, în loc ca unele din aceste fonduri să fie cheltuite pentru şcoli sau cursuri despre istoria şi limba română", a precizat liderul UNPR.

În ceea ce priveşte funcţionarea statului, Oprea a declarat că politicul trebuie să fie conştient că statul este departe de ceea ce aşteptă românii, educaţia şi sănătatea fiind gratuite doar pe hârtie iar administraţia publică este supradimensionată şi nu îndeplineşte cerinţele în ceea ce priveşte competenţa şi eficienţa.

În consecinţă, preşedintele UNPR a propus creşterea salariilor în sistemul public în paralel cu reorganizarea sistemului: "Administraţia produce prea multe hârtii şi prea puţine soluţii", a declarat Oprea.

Generalul a mai opinat că reforma în sănătate şi educaţie trebuie să însemne salarii duble pentru medici şi profesori, astfel încât să nu mai fie obligaţi să îşi ia norme şi în sistemul privat.

Un alt aspect abordat de Oprea a fost rolul României în lume, domeniu în care România "trebuie să îşi asume destinul său istoric în special în relaţia cu R. Moldova."

"Principala misiune pe care o avem este cea de a semnala şi de a explica comunităţii internaţionale şi partenerilor noştri pe care Moldova o are în evoluţiile geopolitice în regiune. Suntem membri NATO, suntem parteneri de încredere şi ne-am câştigat dreptul de a vorbi cu o voce mai puternică în spaţiul internaţional", a afirmat Oprea, adăugând că singurul parcurs realist al Moldovei este cel înspre UE şi NATO.

Funcţionarea economiei

"Viziunea pe care UNPR şi-o asumă este consolidarea competitivităţii economiei naţionale, ţinând cont de atuurile şi de oportunităţile pe care le avem ca ţară. Sunt cinci pârghii pe care le putem acţiona în beneficiul României: un Cod fiscal care să încurajeze investiţiile, facilităţi pentru încurajarea capitalului românesc, protejarea resursei umane înalt calificate, agricultura şi dezvoltarea transporturilor. Toate partidele au vorbit de aceste subiecte. Ceea ce UNPR aduce nou este o asumare clară, tranşantă a interesului naţional în economie. Nu este normal ca multinaţionalele să fie mai protejate în România decât IMM-urile cu capital românesc. Nu este normal ca un străin să poată cumpăra mai uşor teren decât un român. Nu este normal să ne complacem într-o economie de consum", a mai precizat Oprea.

Noul stat social

Accentul trebuie să se extindă dinspre protecţia de natură materială – ajutoare sociale - către protecţia de natură juridică în relaţiile de muncă şi cele comerciale, a declarat Oprea, precizând că măsurile în acest domeniu vizează refacerea echilibrului acolo unde a fost rupt.

"Concret, trebuie să restabilim echilibrul între angajaţi şi angajatori, consumatori şi furnizori de utilităţi, între cei cu venituri foarte mari şi cei cu venituri foarte mici. UNPR susţine taxarea suplimentară a marilor averi şi a profiturilor excepţionale, amenzile să fie proporţionale cu veniturile realizate iar statul să fie mai atent la modul în care multinaţionale respectă legislaţia muncii", a declarat vicepremierul.

"Vremea în care România era ţara tuturor posibilităţilor a trecut, România trebuie să fie ţara tuturor cetăţenilor ei", a concluzionat Oprea, adăugând că ştie că urmează un an electoral în care toate partidele vor propune proiecte.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor