Alexander Vershbow: Fortificarea parteneriatului cu NATO va dezvolta R. Moldova şi va schimba în bine viaţa oamenilor

Iurie Leancă şi Adjunctul Secretarului General NATO, Alexander Vershbow (gov.md)
Ana Chitoroagă
12.05.2014

Situaţia din regiune şi aspectele cooperării bilaterale în cadrul Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO au fost subiectele discutate astăzi de Prim-ministrul Iurie Leancă şi Adjunctul Secretarului General NATO, Alexander Vershbow.

„Vizita dumneavoastră la Chişinău este o bună ocazie să vorbim despre stadiul actual al cooperării bilaterale şi despre modul în care am putea intensifica relaţiile dintre cele două părţi”, a menţionat şeful Guvernului.

La rândul său, Alexander Vershbow a subliniat importanţa întăririi parteneriatului dintre R. Moldova şi NATO în beneficiul cetăţenilor. „Fortificarea acestui parteneriat va contribui la dezvoltarea Republicii Moldova, va schimba în bine viaţa oamenilor pentru a avea acces la apă curată şi sol fără pesticide”, a declarat Adjunctul Secretarului General NATO la întrevederea cu Premierul moldovean.

Cei doi oficiali au subliniat importanţa menţinerii stabilităţii în regiune prin identificarea unei soluţii paşnice pentru criza ucraineană.

Alexander Vershbow se va afla în ţara noastră până pe 14 mai, pentru a participa la „Săptămâna NATO în Moldova”, care a ajuns la a treia ediţie şi constituie un eveniment important în activitatea Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Republica Moldova, mai ales că anul acesta se împlinesc 20 de ani de la aderarea ţării noastre la Parteneriatul pentru Pace.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor