Albanezii, la Muzeul Ţăranului Român

Muzeul Ţăranului Român
Muzeul Ţăranului Român (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Joi, 11 octombrie, de la ora 11.30, în Sala Laolaltă, din cadrul expoziţiei permanente a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti, a avut loc vernisajul expoziţiei “Costumul Naţional Albanez”. Expoziţia este deschisă până la 12 octombrie şi preîntâmină sărbătorirea centenarului Independenţei Albaniei, Independenţă obţinută la 29 noiembrie 1912.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada Republicii Albania în România, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român. La vernisaj au participat oficialităţi române şi albaneze, printre care şi Excelenţa Sa, Domnul Sami Shiba, ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti, jurnalişti şi un numeros public iubitor de cultură şi artă.

Toţi vorbitorii au scos în relief rădăcinile comune ale istoriei şi evoluţiei românilor şi albanezilor. După cum se ştie, limbile română şi albaneză prezintă numeroase asemănări de vocabular şi chiar de gramatică, explicabile prin faptul că şi noi şi albanezii suntem moştenitorii direcţi ai marelui popor trac. Unele asemănări se vădesc şi între superbele costumele populare româneşti şi albaneze, cu deosebirea că ale noastre sunt mai sobre.

La urma urmelor, şi România şi Albania aparţin aceluiaşi pitoresc şi totodată tragic spaţiu balcanic, făurind încă din Antichitate o cultură comună, parte a marii culturi europene. De altfel, dacă şi viitorul va fi comun, atunci va fi în Uniunea Europeană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură