Al doilea val de migranţi. Premierul francez, deschis la un sistem de cote în privinţa migranţilor

Edouard Philippe, noul premier francez.
Edouard Philippe, noul premier francez. (Getty Images)

Premierul francez Edouard Philippe a declarat luni că nu se opune introducerii unui sistem de cote pentru migranţi, parte a efortului guvernului său de a asculta îngrijorarea alegătorilor cu privire la imigraţie - zonă confiscată de rivalii politici de extremă dreaptă.

Guvernul, aliat îndeaproape cu preşedintele centrist Emmanuel Macron, se află sub presiune şi din partea propriilor susţinători, care se opun oricărei măsuri care ar putea să pară de extremă dreaptă.

Stabilind poziţia guvernului într-o audiere parlamentară privind migraţia, Philippe a spus că este important să acţioneze cu omenie faţă de migranţi.

Dar el a spus: „Dar conceptul de a avea ţinte pentru admiterea numărului de rezidenţi nu este un tabu. Nu mi-e teamă să mă gândesc la cote”.

De asemenea, Philippe a spus că va exista o revizuire a sistemului în ceea ce priveşte îngrijirle medicale gratuite migranţilor care nu au statut oficial în Franţa, sistem despre care criticii afirmă că este deschis exploatării de către migranţii ilegali.

„Franţa ar trebui să aibă grijă de toţi cei care locuiesc pe teritoriul său. Dar acesta nu ar trebui să fie nici mai mult, nici mai puţin atractiv comparativ cu vecinii săi ”, a declarat el.

Franţa a înregistrat anul trecut 123.000 de solicitări de azil - o creştere de 22% faţă de anul precedent.

Guvernul Macron, care încearcă să adopte o linie de mijloc în problema migraţiei, este criticat vehement atât de dreapta, cât şi de stânga.

Săptămâna trecută, liderul de extremă-dreaptă Marine Le Pen a declarat că guvernul a subminat securitatea naţională, lăsând în ţară persoane cu tendinţe islamiste violente.

„Guvernul agravează pericolele mortale în fiecare zi, cu politica sa de imigraţie care nu are niciun sens. Statul este absent, absent dramatic, absent penal”.

Luni, Jean-Luc Melenchon, liderul partidului de stânga Franţa Nesupusă, a declarat în observaţii îndreptate către guvern: „Vreţi să transformaţi din nou migrantul într-un ţap ispăşitor, uitând de finanţiştii care ne fură averea prin fraudă şi evaziune fiscală".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe