Afacerile familiei Ponta

Victor Ponta,declaraţii la Palatul Victoria
Victor Ponta,declaraţii la Palatul Victoria (Epoch Times România)
Epoch Times România
23.08.2013

În ultimii cinci ani, o companie a familiei premierului Victor Ponta a încheiat contracte cu statul de aproximativ 100 de milioane de lei şi a avut relaţii de afaceri cu celebrul grup de la Golden Blitz, considerat a avea legături cu Elena Udrea şi preşedintele Traian Băsescu.

Până în prezent nu au fost prea multe informaţii despre afacerile pe care premierul sau familia acestuia le-ar fi făcut cu instituţiile statului. Dar recent au apărut informaţii în presă despre contractele de asistenţă juridică pentru Complexul Turceni realizat de Casa de Avocatură Şova şi Asociaţii, unde şi Victor Ponta a fost asociat. Dar se pare că aceste contracte sunt nesemnificative în comparaţie cu afacerile familiei acestuia cu instituţiile statului, descoperite recent de România liberă.

Familia Ponta şi „misteriosul" Iulian Herţanu

Victor Viorel Ponta locuia cu mama lui Cornelia Naum, precum şi cu sora lui Ponta N. Alexandra Florina, într-un apartament de pe Bulevardul Dinicu Golescu, Bucureşti. La un moment dat, sora premierului a renunţat la numele de fată, foarte probabil în urma căsătoriei, devenind Herţanu N. Alexandra Florina.

La adresa respectivă a mai apărut un locatar, Herţanu Iulian Cristian, care era originar din Iaşi. Iulian Herţanu, cel care se pare că este cumnatul lui Victor Ponta, avea o firmă numită firma Herţanu Projects SRL, în care a cooptat-o şi pe mama premierului, care deţinea 5% din acţiuni, în timp ce Iulian Herţanu 95%. Sediul social al firmei era chiar apartamentul unde locuia familia Ponta.

Ulterior, Herţanu a devenit acţionar şi la o altă firmă, SC Grossmann Engineering Group SRL, unde deţinea 60%. Din momentul în care a intrat în această firmă, cifra de afaceri s-a dublat, uneori şi triplat în unii ani. Din 2007 până acum, această firmă a beneficiat de zeci de contracte cu statul, finanţate fie din bugetele instituţiilor publice, fie din bani europeni.

Una din cele mai profitabile afaceri încheiată de compania Grossmann cu statul o reprezintă câştigarea, la 20 ianuarie 2012, a unei licitaţii în valoare de 10.750.000 de euro pentru extinderea reţelei de canalizare din localitatea Comarnic. Ce este de-a dreptul şocant este numele firmei împreună cu care Iulian Herţanu a câştigat respectivul contract: SC Euro Construct Trading '98 SRL, companie considerată a fi apropiată de preşedintele Traian Băsescu şi de Elena Udrea.

Fost ministru al Turismului şi membru PDL, precum şi o colaboratoare apropiată a preşedintelui Băsescu, Elena Udrea mai este cunoscută şi ca reprezentanta „grupului de la Golden Blitz". Grupul este format din Sorin Vulpescu şi Dan Besciu, parteneri de afaceri şi vechi prieteni ai lui Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea. Aceştia sunt şi patronii SC Euro Construct Trading '98 SRL, companie care face afaceri cu unul dintre membrii familiei lui Victor Ponta.

Victor Ponta declara atunci când se afla în opoziţie că oamenii din jurul lui Traian Băsescu s-au îmbogăţit de pe urma contractelor încheiate cu statul, însă se pare că aceste acuzaţii nu i-au ocolit nici pe cei care acum se dovedesc a fi partenerii de afaceri ai familiei sale.

Sorin Vulpescu şi Dan Besciu au declarat că s-au asociat cu Grossmann la două licitaţii, dar au subliniat că nu îl cunosc pe Herţanu, afirmând că este prima dată când aud numele presupusului cumnat al premierului Ponta.

Iulian Herţanu mai este acţionar şi în cadrul altor companii care se pare că au beneficiat direct de afaceri cu instituţiile publice, fie au asociaţi care, la rândul lor, au companii ce beneficiază de banii publici.

Spre exemplu, Iulian Herţanu este asociat în compania Cardinal Proiect SRL cu Drăgan Ilie Florin, care este coacţionar în firma European Project Consulting SRL RO 19179498, firmă care are numeroase contracte cu instituţiile statului, în special cu cele din judeţul Argeş, unde domneşte liderul PSD Constantin Nicolescu.

Legătura între filiera de contracte cu statul prin European Project Management şi filiera de contracte cu statul prin Grossmann Engineering Group e reprezentată de Florin Ilie Drăgan, care este reprezentantul acţionarului minoritar din Grossmann Engineering Group şi co-acţionar în European Project Management SRL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor