Adio, Madagascar! Radu Mazăre va fi adus în ţară pe 20 mai

Radu Mazăre
Radu Mazăre (Euronews)

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre va fi adus în România luni, 20 mai. Poliţia Română anunţă că a demarat formalităţile necesare aducerii acestuia în ţară.

„Astfel, s-a constituit o escortă, formată din poliţişti români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019”, anunţă Poliţia Română.

Reamintim că Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în februarie 2019 în dosarul retrocedărilor fictive a unor plaje din Constanţa.

Ulterior, în mai 2019 a mai primit o condamnare de 9 ani şi 10 luni într-un alt dosar, dosarul Polaris. Concret, Mazăre a fost condamnat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în formă continuată. Procurorii DNA au susţinut că Mazăre ar fi cerut mită 8,5 milioane de euro pentru autorizarea construirii unui mall, precum şi pentru încheierea unui contract cu o firmă de salubritate. Cea de a doua sentinţă nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.