VIDEO: Nevasta lui Buzatu: "Trăim în capitalismul supravegherii, se extrag informaţii din noi"

Gabriela Creţu
Gabriela Creţu (Captura video)

Senatorul PSD Gabriela Creţu, soţia "baronului" PSD de Vaslui Dumitru Buzatu, a organizat recent o dezbatere pe tema 5G în Parlamentul României. În cadrul acestei dezbateri, senatoarea a afirmat că "în momentul ăsta se extrag informaţii din noi” şi că pandemia de Covid-19 este "un experiment global".

"Iar apropo de ce spuneaţi, noi trăim în capitalismul supravegherii, ÎN MOMENTUL ĂSTA SE EXTRAG INFORMAŢII DIN NOI [...] ştiţi că am citit eu odată cifra aia cu multe multe zerouri de 10^27 biţi de informaţie pe care unii le utilizează şi le utilizează pentru a ne controla comportamentele. Nu e vorba... e mult mai mult... De asta dacă măcar suntem resursă, TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ DIVIDENDUL [..] ori acestea sunt nesoluţionate, efectele asupra sănătăţii sunt neclare, pentru că nu sunt studii iar dacă sunt, atât de nouă este tehnologia, încât tare mă tem că multe studii sunt interesate, plătite de unii sau de alţii, ştim din istoria ştiinţei, eu sunt doctor în epistemologie, mă pricep la teoria cunoaşterii şi istoria ştiinţei, se întâmplă întotdeauna chestiile astea".

 width=Potrivit fizicianului Cristian Presură, care a participat la această conferinţă, evenimentul a fost organizat de Comisia de Afaceri Europene din Senatul României, prezidată de Creţu. La eveniment a fost invitată şi Coaliţia STOP 5G România şi a luat cuvântul şi Pompiliu Diplan, unul dintre promotorii protestelor ce au avut loc în Piaţa Victoriei la finele stării de urgenţă, când nu s-au putut da amenzi. La respectivele proteste nu s-au purtat măşti de protecţie, nu s-a păstrat distanţarea socială şi s-au propagat idei precum "pandemia nu e periculoasă, este un experiment, se vrea exterminarea vârstnicilor pentru a nu se mai plăti pensii, miza pandemiei e vaccinarea obligatorie care va merge mână în mână cu microciparea, 5G-ul va activa nanoparticule periculoase din vaccin, între 5G şi pandemie e o legătură directă etc."

"Este primul mare experiment global ăsta cu covid-ul, în care vom afla care sunt utili şi care suntem inutili".

Episodul a fost semnalat pe Facebook de fizicianul Cristian Presură, care a participat la dezbaterea din Parlament.

Redăm postarea acestuia:

(27:17 video original https://bit.ly/2Xf9xbc) Senatorul Gabriela Creţu (PSD) : "noi trăim în capitalismul supravegherii, IN MOMENTUL ĂSTA SE EXTRAG INFORMAŢII DIN NOI [...] am citit eu odată cifra aia cu multe zerouri de 10^27 biţi de informaţie pe care unii le utilizează pentru a ne controla comportamentele. De asta dacă măcar suntem resursă, TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ DIVIDENDUL [..] atât de nouă este tehnologia, încât tare mă tem că multe studii sunt interesate, plătite de unii sau de alţii, ştim din istoria ştiinţei, eu sunt doctor în epistemologie".

Îmi pare rău că trebuie să fac referire la politică, dar până la urmă cred că asta lămureşte misterul cum un ONG mic ca STOP 5G România a fost primit la audieri în Senat. De fapt, cred că e exact pe invers. Doamna senator Gabriela Creţu (PSD) pare că se teme de 5G / surveillance / control, aşa încât a rugat ea ONG-ul să facă un memoriu şi să vină cu el "din partea societăţii civile"! Iată ce spun chiar ei: "La solicitarea Comisiei de Afaceri Europene din Senatul României, Coaliţia STOP 5G România a întocmit şi a depus un Memoriu care prezintă poziţia societăţii civice în raport cu această Comunicare".

Mai jos alte declaraţii din audiere:

(13:50) Senator Gabriela Creţu : e vorba de dezvoltarea acelor "industrii" care vor înlocui forţa umană şi omul cu roboţi şi inteligenţă artificială pe de o parte cu consecinţele sociale despre care am mai discutat"

(1:21:30) Senatorul Gabriela Creţu: "inteligenţă artificială prelucrează cantităţi de informaţie pe care noi nici nu le imaginăm, creează algoritmi pe care noi nici măcar nu îi înţelegem şi S-AR PUTEA SA NE CONDUCA SI PE NOI LA MOMENTUL ASTA!" La remarcă senatorului Ecaterina Andronescu că 5G-ul poate face maşinile să meargă singure şi să scăpăm de traficul pe care îl avem, doamna Creţu continua: "eu cred că dacă mai conducem maşina, mai antrenăm inteligenţa. Mă tem să nu cădem în partea cealaltă în care efectiv să fim inutili. V-am mai spus eu că ASTA ESTE PRIMUL MARE EXPERIMENT GLOBAL, ASTA CU COVID-UL, IN CARE VOM AFLA CARE SUNTEM UTILI SI CARE SUNTEM INUTILI".

(48:40) Senatorul Gabriela Creţu: "odată cu lumea digitală se crează o nouă realitate, care este strict privată, pe care nu o înţelegem la nivel public, pe care nu o controlăm şi nici nu o impozităm, ca să spunem aşa".

Autorităţile mi s-au părut în şedinţa destul de nepregătite

( 1:41:00) Reprezentantul ANCOM (nu îi stiu numele): "în acest moment, ÎN GERMANIA, CUPTOARELE CU MICROUNDE SUNT INTERZISE şi scoase de pe piaţă, tocmai pentru că s-a constatat că pot fi un pericol pentru sănătate" Nu am auzit de asta, cei care trăiţi în Germania, aşa să fie?

ONG-urile mi se pare că sperie populaţia cu astfel de exagerări:

(36:20) Pompiliu Diplan - Alianţa Părinţilor din România: "Trăim o primă Hiroshima lentă, un prim Cernobâl românesc" (referitor la 5G)

(58:00) Mădălina Apostol (STOP 5G România): "aceste date sensibile ale statului pot ajunge la indivizi, la entităţi, sau chiar la entităţi de inteligenţă artificială!"

1:25:36: de la ONG: "să nu simtă cineva pe viitor că îl apucă durerile de cap când duce telefonul la ureche, că ne scade imunitatea de la radiaţii,

Erată: doamna Ecaterina Andronescu a specificat că 4G are frecvenţa de 6GHz, probabil voia să spună 2GHz.

Am reţinut trei chestii serioase, remarcate de Stop 5G în literatura de specialitate, care au fost aduse în discuţie:

1) măsurătoarea de 276 mw/m^2 ("chiar acasă la preşedintele nostru") pe o limită care ar fi (spun ei) de 0.1 mw/m^2 . Mă voi uita cu atenţie! Ce pot spune este că limita oficială este momentan pentru 6GHz de 20000 mw/m^2 (iar cea de sub 6Ghz este de 2000 mw/Kg). Mai pot spune că au am măsurat acasă la mine (cu aparatul ce l-am primit) un maxim de 2mW/m^2. Dar mă voi uita cu atenţie în limita de 0.1 mw/m^2 ce este invocată de unele situri.

2) există pacienţi care spun că suferă de 'hipersensibilitate electromagentică' (spun că au dureri de cap de la radiaţia telefonului, de exemplu când vorbesc la telefon). Nu am momentan indicaţii despre ce mecanism ar putea fi, dar mă uit, vorbesc cu medicii şi vă spun.

3) Există o referire în video (min 30) la faptul ceea ce este periculozitatea în radiaţiile 6GHz ar veni de la pulsurile scurte. Mă voi uita. Asta însă cred că se aplică şi la 3G şi la 4G, pentru că şi aici sunt pulsuri (le masor şi eu cu aparatul meu). Deci, dacă era ceva periculos clar, ar fi trebuie să iasă la suprafaţă. Dar mă uit.

4) Cazul Elveţia şi Bruxelles. Ele ar fi spus stop 5G. Mă voi interesa de ce, sper să nu fie doar la presiunea opiniei publice.

Ca un ultim cuvânt, îmi pare rău că această discuţie 5G a fost adusă de doamna senator Gabriela Creţu în plan politic. Nu îmi place când văd cum oamenii iar se împart în tabere. Eu voi reveni cu câteva videouri de lămurire şi voi investiga cu atenţie şi problemele ridicate. Am mai spus, eu nu sunt un suporter necondiţionat la tehnologiei 5G, însă nu am văzut până acum un articol care să mă convingă de pericolul real pentru sănătate ale acestei tehnologii. Când îl voi vedea, mă voi converti ca apostolul Pavel."

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne