A plouat iar cu gafe memorabile în conferinţa Vioricăi Dăncilă

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

Ieşită joi în conferinţă de presă pentru a transforma desecretizarea raportului privind intervenţia Jandarmeriei în data de 10 august într-un prilej de victimizare, prezidenţiabila PSD s-a remarcat din nou printr-o ploaie de greşeli de exprimare.

Astfel, în timp ce încerca să acrediteze ideea că este ameninţată cu procurorii pe tema 10 august doar pentru că a cerut dezbatere cu Iohannis, Dăncilă a făcut o serie de dezacorduri şi gafe. La acestea s-au adăugat şi exprimări mai puţin uzuale.

Redăm o parte dintre ele mai jos:

1."L-am văzut cu toţii pe Rareş Bogdan, portavocea preşedintelui Iohannis, ameninţându-mă cu procurorii. Citez: 'Dăncilă să se pregătească de o dezbatere cu procurorii'. Ce să înţeleg? Pentru că am îndrăznit să îl chem pe preşedintele Iohannis la o dezbatere în faţa românilor, sunt ameninţată cu procurorii şi cu dosare? Că aşa cum i s-a întâmplat lui Victor Ponta când a candidat în 2014 împotriva lui Klaus Iohannis şi aşa cum i s-a întâmplat lui Dan Barna care speră să ajungă în turul 2 şi a avut dosar penal, acelaşi lucru trebuie să i se întâmple şi lui Viorica Dăncilă?" (corect: Vioricăi Dăncilă)

2. "Atâta timp cât asupra doamnei Kovesi au planat anumite acuze, au fost dosare, nu am putut să susţin acest lucru. Eu nu am spus nici că este vinovată nici că nu este vinovată. Dar am luat în calcul un singur lucru: Dacă una din acuzaţiile asupra doamnei Kovesi sunt adevărate (dacă vreuna dintre acuzaţii este adevărată n.r.) atunci ar fi un lucru foarte rău pentru România, pentru că doamna Kovesi ocupă în acest moment o funcţie foarte înaltă la nivel european."

3. "Noi am luat în calcul că vom guverna până la sfârşitul anului şi că ne vom încadra în deficitul bugetar. Aceiaşi (SIC!) lucruri (corect: aceleaşi lucruri) pe care le vedem acum dar mult mai radicale şi cu foarte multe acuzaţii, acuzaţii care de fapt vor să ascundă adevărul şi neputinţa unora de a găsi soluţii, le-am văzut şi anul trecut.

4. "....va fi ameninţat că i se VA pune cătuşe (corect: I se vor pune cătuşe)"

5. „Bun. Au desecretizat. A ieşit ceva în spaţiul public? Poate să fie făcut public? Acest lucru e un mijloc de a face campanie, o pârghie de a îndrepta atenţia spre alte lucruri, pentru a nu vedea ce se întâmplă în acest moment şi anume că preşedintele României refuză o dezbatere publică după 30 de ani cu contracandidatul său, şi atunci aduc în spaţiul public lucruri care efectiv sunt aceleaşi. Nu există nicio schimbare. Deci exact astăzi a ieşit ministrul Afacerilor Interne şi a confirmat ceea ce noi am spus în nenumărate rânduri."

6. "Dacă ne uitam în dreptul lui Iohannis, sunt mai multe dosare. Nu ştiu, că sunt reale, că sunt elucidate sau nu, dar sunt. Dacă ne uităm la Viorica Dăncilă este un zero mare".

Interesant este şi faptul că Viorica Dăncilă a vorbit despre ea însăşi la persoana a treia: "Nu o să vedeţi pe Viorica Dăncilă încălcând legea. Nu am declarat ceasul în declaraţia de avere pentru că nu depăşeşte valoarea pentru a fi trecută în declaraţia de avere."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne