EXCLUSIV - A eşuat integrarea musulmanilor germani?(I)

Ciocnirile violente care au avut loc primăvara aceasta în Germania între salafiştii, provocaţi de o grupare de extremişti de dreapta, şi forţele de ordine, au readus în prim-plan dezbaterea despre locul Islamului în societatea germană şi despre eşecul modelului de integrare bazat pe multiculturalism. Ministrul de Interne Peter Friedrich a anunţat că statul va lua măsuri mai dure împotriva islamiştilor violenţi şi va interzice unele organizaţii salafiste. Unii experţi vorbesc despre un Islam mai dur practicat în unele familii imigrante decât în ţările de origine şi despre societăţi paralele. Iar alţii spun că este greu să stabileşti indicatorii unei integrări de succes.

Potrivit datelor oficiale în Germania trăiesc aproximativ 3,3 milioane de musulmani. Dintre aceştia, 300.000 locuiesc în Berlin, ceea ce face Islamul cea de-a treia comunitate religioasă din capitală. Problema integrării se pune tot mai acut odată cu creşterea numărului acestora datorate ratei mari de fecunditate. În ultimii ani, am auzit lideri politici marcanţi precum Angela Merkel declarând moartea multiculturalismului, conceptul de a fi împreună, dar în comunităţi separate. Dar care sunt criteriile după care putem spune că modelul de integrare a eşuat? Şi cum a apărut problema? Au fost doar câteva dintre întrebările la care am încercat să răspund în cadrul unei cercetări on the ground la Berlin.

Ce înseamnă integrarea?

Dacă luăm cuvântul integrare vedem că în latină integrare înseamnă să recompui, iar în greacă entagros are sensul de neatins, deci este vorba despre recompunerea întregului. Schirin Amir-Moazami, profesoară la Institutul de Studii Islamice din cadrul Universităţii Libere din Berlin, este sceptică în legătură cu folosirea noţiunii de „integrare“ în cazul adaptării musulmanilor la societatea germană. În opinia ei, spre deosebire de sociologie şi ştiinţă politică, nu există o definiţie clară a ceea ce înseamnă acest termen aplicat unui anumit grup religios. „Asta mă deranjează la dezbaterile politice din ultimii ani. Autorităţile propun o nouă strategie, fără să se înţeleagă ce înseamnă asta de fapt. Deodată, ele se poartă ca şi cum musulmanii ar avea un deficit de integrare sau o problemă de adaptare. De facto se construieşte o societate omogenă iar musulmanii trebuie să se adapteze acesteia“, explică experta.

Günter Piening, Reprezentantul pentru Integrare şi Imigraţie al Senatului din Berlin, crede în schimb că a fi integrat nu este o stare, ci un proces iar chiar şi un berlinez german are dificultăţi de integrare. ”Fiecare este mai integrat în unele domenii şi mai puţin în altele. Dacă-i compari pe berlinezii bogaţi din Dahlem cu cei din Kreuzberg, aceştia din urmă par o societate paralelă. A fi integrat cu ştampilă, cu carnet, nu există.”

Rădăcinile problemei

Rădăcinile problemei de integrare trebuie căutate în politica de imigraţie deficitară a Republicii Federale. „Timp de decenii statul i-a tratat pe noii veniţi ca forţă de muncă temporară şi nu ca imigranţi. Asta a fost o iluzie politică“, afirmă Amir Moazemi. Deodată, autorităţile s-au trezit că au peste 3,3 milioane de musulmani în ţară. O mare parte dintre aceştia sunt Gastarbeiter-ii de atunci şi descendenţii lor. Pe fondul lipsei de forţă de muncă în anumite domenii la începutul anilor 1950, Germania a semnat numeroase contracte cu alte ţări, printre care şi Turcia, pentru a permite cetăţenilor acestora să vină să muncească pe teritoriul ei. În 1973 erau deja aproximativ patru milioane de Gastarbeiter şi rude ale acestora în Republica Federală. Ideea primirii lor pe durată determinată s-a dovedit o iluzie. Angajatorii n-au mai vrut să implementeze un model de angajare prin rotaţie pentru a nu mai suporta costurile pregătirii şi calificării unor noi forţe de muncă imigrante. Apoi a fost legiferată reîntregirea familială, care a fost folosită de mulţi imigranţi pentru a-şi aduce familiile în Germania. Astfel ţara a devenit de facto o destinaţie de imigraţie, chiar dacă până la sfârşitul anilor 1990 toate guvernele germane au negat şi au ignorat acest fapt, pentru că nu doreau o politică de imigraţie activă.

„Turcii fuseseră invitaţi doar să lucreze aici, ei trăiau în ghetouri, erau numai între ei”, povesteşte Mohamed Herzog, preşedintele Asociaţiei islamice a musulmanilor de limbă germană, convertit în urmă cu 32 de ani la Islam. „Cum să înveţe germana în condiţiile astea? Soţiile şi copiii au venit şi ei în Germania, aşa că le-a fost şi mai greu să înveţe germana. Televizorul mergea în locuinţele lor toată ziua în limba turcă”, explică el.

Chiar şi căsătoriile mixte între musulmani şi nemusulmani erau o raritate atunci. ”Cu câţiva ani în urmă dacă o familie avea o fiică în vârstă de 18 ani iar aceasta avea un prieten german, atunci familia de multe ori nu accepta asta şi o trimitea pe fată în Turcia pentru ca să se mărite acolo. Viitorul soţ nu trebuia să fie decât turc, nu german. Şi în legătură cu religia acestuia existau confruntări. Astăzi există multe mariaje între turci şi nemţoaice şi invers, dar rar soţul învaţă limba germană“, susţine Herzog.

Pe de altă parte, Seyran Ateş, reputată avocată turco-germană, apărătoare în justiţie a unor femei musulmane victime ale violenţei în familie, susţine că ”multe familii musulmane trăiesc în Germania foarte retrase şi segregate de societatea germană. Ele nu vor să aibă niciun contact cu nemţii şi îşi educă şi copii astfel încât să aibă o imagine negativă asupra germanilor”. Crimele de onoare sau căsătoriile forţate sunt practici larg răspândite în aceste societăţi paralele, în care ”societatea germană este privită ca prea permisivă şi amorală”, acuză Ateş. În plus mulţi părinţi musulmani încearcă să-şi crească copiii în conformitate cu vechile tradiţii din patria lor. Cum majoritatea acestor familii trăiesc în cartiere în care abia dacă mai locuiesc nemţi sau doar familii sărace germane, ele nu învaţă să-i cunoască pe nemţi în pluralitatea lor reală. Şi reciproca este valabilă.

În Germania majoritatea familiilor turce trăiesc conform unor principii mult mai conservatoare şi mai tradiţionale decât majoritatea celor din Turcia pentru că n-au participat la evoluţiile moderne din patrie. Ele sunt prea ocupate cu izolarea de societatea germană.

Crimele de onoare sau căsătoriile forţate sunt practici larg răspândite în aceste societăţi paralele, în care ”societatea germană este privită ca prea permisivă şi amorală”

Astfel o întrebare precum "De ce eşti mândru atunci când fiul tău de 16 ani a avut deja multe prietene iar fiicei tale de 16 ani nu-i permiţi să aibă un prieten?" poate duce la înjurături sau ameninţări cu bătaia din partea unui tată sau unei mame turce sau arabe. Iar fratele i-ar susţine pe părinţi în acest demers de pedepsire. Există fraţi turci şi arabi care-şi controlează şi păzesc surorile, ceea ce nu se mai întâmplă în familiile germane.

Este vorba despre libertatea şi autodeterminarea sexuală. Băieţii şi bărbaţii au dreptul să-şi înceapă devreme viaţa sexuală şi să adune cât mai multe experienţe. Fetele şi femeile sunt înjurate, bătute, căsătorite cu forţa sau omorâte dacă îşi arogă dreptul să decidă pentru propriul lor corp şi să-şi piardă virginitatea înainte de căsătorie. Nimeni nu poate spune exact pentru câte familii este valabil acest lucru.

Criteriile integrării

În ultima vreme politica germană şi-a făcut autocritica faţă de neglijarea acestor probeleme care se acutizează şi încearcă să le remedieze. „Dar ea nu ştie cum să împace o societate pluralistă cu o diversitate culturală şi religioasă. Planurile de integrare nu ajută nici ele pentru că mai întâi trebuie să te defineşti ca naţiune germană”, crede Amir Moazemi. În opinia ei, criteriile integrării nu sunt cunoscute şi ele nu sunt definite, pentru că atunci apar întrebări controversate legate de definirea valorilor la care trebuie să te adaptezi.

Pentru Piening, reprezentantul autorităţii, un musulman este integrat atunci când are un venit decent, respectă legile şi participă activ la viaţa societăţii. În opinia sa, musulmanii au nevoie de o încetăţenire mai puternică pentru ca să se implice în viaţa politică. Dar imigranţii veniţi din ţările islamice se lovesc de două mari obstacole: Germania este foarte restrictivă cu cetăţenia dublă, iar al doilea este foarte specific pentru Berlin pentru că mulţi nu au venitul cerut de lege.

În plus, şomajul este cea mai mare problemă a imigranţilor musulmani. După căderea zidului locurile de muncă pentru Gastarbeiter au fost desfiinţate iar aceştia n-au mai intrat pe piaţă. Iar pe piaţa muncii femeile care poartă vălul islamic sunt puternic discriminate, chiar dacă au calificarea profesională necesară pentru un job. Ca urmare Piening pledează pentru o încetăţenire mai simplă şi pentru dreptul imigranţilor de a vota la alegerile locale şi comunale.

O părere diferită despre integrare are Mostafa Khadem-Al-Charieh, preşedintele Comunităţii Islamice a iranienilor din Berlin, care susţine că musulmanii din Germania acceptă automat legile ţării. ”Totuşi un musulman integrat nu trebuie neapărat să accepte toate convenţiile ţării adoptive, dar ar trebui să adopte multe dintre lucrurile care nu sunt în contradicţie cu religia lui“, crede iranianul care trăieşte aici din 1962.

Va urma