27 de ani de la Revoluţie. "Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!"

Şi dacă El ar veni să vadă ce a mai rămas din oameni, aşa cum Îl ruga Vali Sterian, ar vedea multă durere, durere de părinţi ce-şi plâng copiii morţi, cărora nu li s-a făcut dreptate.
Pe un tramvai sunt afişate poze ce înfăţişează căteva momente timişorene ale Revoluţiei din 1989.
Pe un tramvai sunt afişate poze ce înfăţişează căteva momente timişorene ale Revoluţiei din 1989. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

An de an, în decembrie, troiţa de la Universitate se umple de coroane de flori, Armata dă onorul, în cimitir se cântă "presăraţi pe-a lor morminte" şi ţara pare brusc să-şi readucă aminte de tinerii care în '89 s-au jertfit pentru o Românie eliberată de comunism, pentru o Românie în care oamenii să nu mai trebuiască să stea, obedienţi şi paralizaţi de frică, "la locurili lor."

Nimic nu poate aduce însă liniştea în sufletele părinţilor care, în aceste zile, îşi plâng copiii dispăruţi dintre noi. Căci le lipseşte pacea aceea pe care ţi-o dă sentimentul că s-a făcut dreptate, că ucigaşii au plătit pentru crimele lor şi că sacrificiul celor dragi n-a fost în zadar. Lucru care, în România, nu s-a întâmplat. În pofida numeroaselor hotărâri ale CEDO care au condamnat statul român pentru că nu a făcut investigaţii eficiente în dosarul Revoluţiei, dosarul crimelor din decembrie este încă nesoluţionat. Noul Procuror General, Augustin Lazăr, promitea la un moment dat o finalizare în 2017 dar promisiuni se fac de 27 de ani... Între timp, părinţii eroilor căzuţi continuă să-şi jelească pruncii, criminalii se plimbă liberi printre noi şi tinerii - alţi tineri - pleacă din ţara jefuită vreme de aproape trei decenii de urmaşii FSN-ulu, preferând să trăiască liberi şi ne-muritori de foame prin alte părţi.

"Îmi curg lacrimile de durere. Întotdeauna în decembrie îmi e tare dor de el. Până în decembrie mă iau cu treaba, cu nepotul, cu fata, dar acum e tare greu, tare rău mă doare sufletul, mai ales pentru nedreptatea făcută: atâta amar de băieţi şi fete omorâţi. De ce, ca să se instaleze Iliescu şi gaşca la putere ca să aducă ţara în halul în care au adus-o, să distrugă tot, tot, tot!", povesteşte, plângând, Elena Băncilă, mamă a unuia dintre eroii împuşcaţi la Televiziune acum 26 de ani.

Elena Băncilă
Elena Băncilă (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Ieşit în stradă în acel decembrie de groază cu gândul că dacă "Capitala nu face ceva, îi termină pe cei din Timişoara", Bogdan Stan, fiul dnei Băncilă, a supravieţuit primei zile la Inter, când asupra celor intraţi la metrou se trăgea iar cei de pe străzi erau alergaţi de taburi. Bogdan a scăpat viu şi în ziua de 22 - ziua când Ceauşescu a fost "arestat" - însă a murit apoi la Televiziune, unde tinerii au fost chemaţi să apere ţara de "teroriştii" care au justificat baia de sânge menită să-l propulseze pe Iliescu la putere.

"Mi-e tare dor de băiatul meu, când vorbesc de el aşa păţesc, plâng", îmi spune Elena Băncilă printre suspine. "Îmi e tare dor de el şi mă doare mai mult despărţirea când văd atâta nedreptate şi când văd cum sunt ascunse şi muşamalizate crimele.

Şerban Bogdan Stan, tânăr împuşcat la Televiziune pe 23 decembrie 1989.
Şerban Bogdan Stan, tânăr împuşcat la Televiziune pe 23 decembrie 1989. (Epoch Times România)

Iliescu este în spatele criminalilor care ne-au executat copiii după 22 decembrie. Ei sunt bine mersi - şi executanţii şi cel ce a dat ordinul şi cei ce au profitat de moartea copiilor noştri, iar ei putrezesc. Şi noi, amărâţii de părinţi care am mai rămas în viaţă suntem cu focul ăsta în suflet, cu durerea asta pe care nu ne-o poate alina nimeni! Până murim nu ne-o alină nimeni", plânge mama lui Bogdan.

"Pe 21, el a scăpat de la Piaţa Universităţii, a fost alături de ceilalţi tineri care au făcut baricada. Ei, acolo au scăpat, deşi au intrat peste ei cu taburile! Au intrat cele două tancuri şi i-au storcit pe cei ce îi prindeau… Atunci a scăpat! Au fost atunci doar 50 de morţi… Dar după 22 decembrie - când Ceauşescu era arestat, nu mai era, şi toată lumea trebuia să fie fericită - atunci au omorât mai mulţi!

De ce? Că avea nevoie să se instaleze la putere, să bage frica în popor cu aşa-zişii terorişti şi el să se instaleze cu gaşca lui de nenorociţi şi să puna mâna pe ţară. Asta a avut nevoie, să sperie poporul! Asta au vrut cu cei de la Televiziune care apăreau şi spunea că e apa otrăvită, că se trage nu stiu unde, că vin teroriştii", îşi poveste, mama lui Bogdan, durerea.

Singura consolare a femeii este să-i aprindă, an de an, în decembrie, lumânări lui Bogdan la mormânt şi să-i vadă pe tinerii soldaţi, îmbracaţi în uniforme de paradă, dând onorul la morminte.

"Când aud cum le cântă imnul, şi văd cum vin tinerii şi le dau onorul, şi îi văd cât de frumoşi sunt, în uniformele alea de paradă... stiu că după '89 sunt ei aşa frumoşi!", oftează doamna Elena.

Cât despre speranţe, speranţa Elenei Băncilă, după atâţia ani în care l-a tot văzut pe Iliescu zâmbind la televizor în timp ce inima ei tânjea după dreptate, este ca tinerii procurori ce se ocupă acum de dosar "să fie corecţi şi să nu se lase intimidaţi de criminali, că încă sunt câţiva în viaţă, mai sunt, încă n-au murit!"

"Îi aduc mulţumiri în genunchi procurorului Bogdan Licu care a dispus redeschiderea dosarului Revoluţiei. Nu i-a fost frică chiar dacă după asta l-au coborât în funcţie. Şi-a respectat meseria... Când ne-a văzut pe noi, părinţii, când m-a văzut cu hainele pline de sânge ale lui Bogdan în braţe – că e de vârsta băiatului meu, dacă trăia, băiatul meu era de vârsta lui – a promis că va face tot ce e legal şi corect", mai adaugă femeia, rememorând momentul când s-a dus să-l vadă pe Licu ducând în braţe hainele pe care Bogdan le purta în ziua morţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii