Problema copiilor îngrijitoarelor românce din Italia impune politici transnaţionale

Epoch Times România
12.03.2012

Numeroase îngrijitoare la domiciliu din Italia provin din România. Este un serviciu de neînlocuit, care creează însă goluri în ţara de origine. Există o puternică interdependenţă între sistemele de asistenţă socială din Italia şi cele din ţările de origine ale 'îngrijitoarelor' şi prin urmare se impune necesitatea de a gândi politici transnaţionale care să ţină seama de aceste dezechilibre, se arată într-o analiză de luni publicată de Osservatorio Balcani e Caucaso.

În Italia, sectorul de îngrijire la domiciliu necesită un flux de lucrători străini. În 2010, în Italia existau 871.000 de îngrijitori la domiciliu înscrişi legal în INPS (Istituto Nazionale Previdenza Sociale) dintre care 710.000 străini, 53% provenind din Europa de Est.

Numărul de îngrijitori la domiciliu din România a crescut vertiginos din 2007, odată cu aderarea ţării la UE. Această migraţie în scopul muncii a creat goluri în asistenţa socială din ţara de origine, unde plecarea femeilor generează dificultăţi în familiile lor, care de multe ori trebuie să reorganizeze rolurile familiale. Acest lucru nu este însă întotdeauna suficient pentru a remedia absenţa lor, în special atunci când la mijloc sunt copii mici sau adolescenţi constrânşi să trăiască departe de mamele lor.

Potrivit estimărilor UNICEF, există 350.000 de copii români care locuiesc singuri în România din cauza absenţei unuia sau ambilor părinţi emigraţi la muncă în străinătate. Psihiatrii români au început sa vorbească despre 'sindromul Italia' pentru a descrie 'noul rău' care afectează numeroşi copii forţaţi să trăiască departe de părinţii lor şi ale cărui simptome principale sunt anxietatea, tendinţa de izolare şi depresia.

În 2007, în timp ce Ministerul Muncii din Italia a declarat o economie de aproximativ 6 miliarde de euro datorită prestaţiilor de îngrijire ale femeilor străine care desfăşoară asistenţă la domiciliu, guvernul român a declarat că 17% din copiii rămaşi singuri acasă ca urmare a emigraţiei părinţilor au recurs la serviciile sistemului de asistenţă socială.

Semnatara articolului, Cristina Bezzi, relatează că a fost impresionată de afirmaţiile unei românce dintr-un mic oraş din nordul Italiei, care i-a spus: ''Oamenii de aici atunci când ne văd spun: 'sunt nişte îngrijitoare' ''.

Afirmaţiile femeii oferă o imagine realistă asupra modului în care aceste femei sunt percepute adesea în cadrul societăţii italiene, ca şi cum identitatea lor s-ar defini aproape exclusiv prin rolul lor, ca şi cum ar fi vorba de un nou grup social cu caracteristici bine definite şi recognoscibile.

În societatea care le primeşte, există în general puţină conştientizare a contextelor de provenienţă ale acestor femei, cărora li se cere de multe ori o investiţie emoţională considerabilă în munca cu vârstnicii, fără a ţine seama de dificultăţile lor în a gestiona de la distanţă relaţia cu familia şi copiii lor. Aceste ''pioniere ale migraţiei'' se trezesc adesea că poartă o povară prea mare, care, după ani de muncă, le poate duce la o stare de depresie şi dezorientare. Sunt multe cazuri de femei care odată reîntoarse acasă au nevoie de sprijin psihologic.

Moldova românească, o zonă rurală din nord-estul ţării, este una din regiunile cele mai sărace şi prin urmare mai interesate de fenomenul migraţiei. Aici, problemele sociale par a fi amplificate şi din cauza unei puternice destructurări familiale care îşi are originea în politicile migraţiei forţate din timpul comunismului, relevă semnatara articolului. În anii '70-'80 mulţi români proveniţi în special din această zonă au fost constrânşi la o urbanizare de masă, care nu ţinea seama de legăturile familiale. Atunci când, în anii '90, a fost închisă o bună parte din industria de stat, mulţi români din zona Moldovei, deja obişnuiţi cu migraţia, fie s-au întors la ţară fie au început să plece în străinătate.

Marzia Tiberti este coordonator al centrului de zi ''Don Bosco'' din satul Buruieneşti, pentru Caritas Iaşi. Centrul găzduieşte copii cu vârsta între cinci şi opt ani, care au situaţii familiale problematice. Adesea, mamele lor au plecat în Italia şi Spania, unde lucrează ca 'îngrijitoare'. În sat, în mare parte bunicii au grijă de nepoţii lor, chiar şi atunci când taţii sunt acasă. Alcoolul şi violenţa împotriva femeilor de aici sunt o adevărată plagă socială, spune Marzia: 'Femeile de aici pleacă şi din cauza problemelor cu soţii lor. Migraţia a condus şi la distrugerea a numeroase familii, procentul de divorţuri aici este foarte mare'.

Există familii care reuşesc să se reorganizeze în mod eficient şi să asigure prin banii trimişi din străinătate un viitor şi o educaţie copiilor lor, altfel imposibile. Există familii care nu rezistă depărtării şi se destramă. Există mame care reuşesc să comunice de la distanţă cu copiii lor şi să trimită în fiecare lună o bună parte din salariul lor şi altele care, în schimb, odată ajunse în străinătate taie legăturile cu familia şi copiii şi îi lasă pe aceştia în îngrijirea unui bunic sau a unei rude fără a se preocupa de ei. În cazurile mai nefericite, copiii sunt lăsaţi în voia lor, supravegheaţi ocazional de un vecin sau un frate mai mare.

Toate aceste familii au un numitor comun: inevitabilitatea migraţiei şi necesitatea trimiterii de bani din străinătate pentru planificarea economiei familiale.

Aşa cum spune Marzia, unele femei reuşesc să lucreze în străinătate doar câteva luni pe an iar restul timpului se întorc acasă pentru a sta cu familia lor, câştigă mai puţin, dar suficient pentru a supravieţui. Femeile care lucrează la negru reuşesc să se descurce mai uşor, deoarece legea italiană permite în prezent acest tip de circulaţie doar lucrătorilor sezonieri.

Numărul tot mai mare de femei străine în Italia, în sectorul îngrijirii la domiciliu, subliniază nesustenabilitatea unui sistem de asistenţă socială care, pe de o parte, delegă familiilor italiene o parte din sarcini, iar pe de altă parte, are repercusiuni negative asupra familiilor acestor femei.

Doar o privire care merge dincolo de graniţele naţionale ale sistemelor de asistenţă socială şi care ţine seama de ambele aspecte pare o perspectivă realistă în faţa unei lumi tot mai interconectate, care se îndreaptă spre o îmbătrânire ulterioară a populaţiei.

Împotriva migraţiei de masă din România şi fenomenului copiilor rămaşi singuri acasă nu există o soluţie unică, ci mai degrabă strategii de intervenţie multiple şi polifonice. A favoriza, de exemplu, caracterul circular al muncii femeilor în străinatate ar putea fi un pas important în direcţia unui sistem de asistenţă socială care nu are în vedere doar bunăstarea ţărilor individuale, ci a unei comunităţi tot mai transnaţionale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor