IPP: În sesiunea parlamentară septembrie-decembrie 2011 nu au fost tensiuni majore între Putere şi Opoziţie

Sesiunea parlamentară septembrie - decembrie 2011 a fost una fără tensiuni majore între Putere şi Opoziţie, în care au fost înregistrate şi câteva premiere, se precizează în bilanţul activităţii parlamentare realizat de Institutul pentru Politici Publice.

Potrivit datelor IPP, o premieră a fost înfiinţarea unui nou grup parlamentar.

"În sesiunea parlamentară analizată a apărut oficial un nou grup parlamentar, înregistrat sub numele de grupul parlamentar progresist. Este pentru prima dată în perioada postdecembristă când conducerea Legislativului recunoaşte înfiinţarea unui nou grup format din membrii unui partid ce nu a participat la alegerile parlamentare. Până acum, senatorii şi deputaţii care demisionau dintr-un grup parlamentar puteau forma ceea ce se numeşte grupul independenţilor", arată IPP.

A doua premieră se referă la adoptarea de către conducerea Camerei Deputaţilor a unei decizii privind sancţionarea a opt parlamentari care au votat în locul altor colegi.

"După ce mai multe imagini cu parlamentari care au votat în locul altor colegi au fost difuzate atât pe posturile TV cât şi pe internet, iar în luna noiembrie IPP a depus o sesizare prin care a solicitat sancţionarea deputaţilor surprinşi că au votat ilegal, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis în sfârşit să se pronunţe. Sesizarea noastră a fost dezbătută în şedinţa Comisiei juridice din data de 29 noiembrie 2011 - care a exprimat un punct de vedere favorabil sancţionării deputaţilor - şi ulterior susţinută în şedinţa Biroului permanent din 22 decembrie 2011. Având în vedere că este pentru prima oară când se decide aplicarea unei astfel de sancţiuni în Parlament - interzicerea participării cu doar o zi la lucrările Camerei Deputaţilor, dintr-un maxim de 15 - putem aprecia acest lucru ca un prim pas în stoparea acestui fenomen grav", precizează IPP.

Potrivit IPP, o premieră a fost şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului consacrată aniversării a 90 de ani de viaţă ai Majestăţii sale, Regele Mihai I al României. Deşi în primă fază ideea invitării Regelui Mihai I să susţină un discurs în Parlamentul României a generat o serie de dezbateri pro şi contra, ulterior s-a găsit un consens, astfel că Majestatea sa a fost prezent în Parlament.

Statistic, din analizarea datelor aferente activităţii desfăşurate la Camera Deputaţilor şi la Senat reiese că, în intervalul 5 septembrie - 22 decembrie 2011, au fost convocate 35 de şedinţe de plen la Camera Deputaţilor şi 28 de şedinţe la Senat, în media numărului de şedinţe organizate într-o sesiune a acestui mandat. Au fost 10 şedinţe comune ale celor două Camere.

IPP precizează că în perioada sesiunii trecute au fost depuse un număr total de 565 iniţiative în ambele Camere, 299 fiind iniţiate de parlamentari. S-au adoptat 137 de legi. Dintre acestea, 51 au fost legi privind aprobarea unor Ordonanţe de Urgenţă, iar alte 21 au fost legi pentru ratificarea unor acorduri şi tratate internaţionale.

Au mai fost adoptate 43 de acte normative de modificare a unor legi existente şi două legi de respingere a unor ordonanţe de urgenţă. În sesiunea analizată au fost aprobate un număr de 20 de legi noi (depuse cu prilejul acestei sesiuni), din care 10 iniţiate de Guvernul României, incluzând aici şi legea bugetului de stat pe 2012, respectiv legea asigurărilor sociale pentru 2012.

În sesiunea parlamentară amintită s-au adoptat o serie de acte normative pentru declararea unor municipii ca oraşe-martir şi legi pentru ca anumite evenimente să fie comemorate prin zile speciale.

Opoziţia a înregistrat trei moţiuni simple - două la Senat (26 septembrie, "Căldura care îngheaţă România: Regimul Băsescu - Boc", respectiv 29 noiembrie, "Nesiguranţa lui Igaş - pericol pentru siguranţa cetăţeanului") şi una la Camera Deputaţilor (15 noiembrie, cu titlul "Panglicile doamnei ministru Boagiu"), toate fiind respinse.

Singura moţiune de cenzură din sesiunea analizată a fost depusă pe 15 decembrie (După 22 de ani, democraţia este în pericol). Demersul a venit ca urmare a faptului că Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale şi parlamentare. Şi aceasta a fost respinsă.

Opoziţia a depus mai puţine moţiuni decât în sesiunile dinaintea celei supuse acestei analize, cu menţiunea că cele mai recente sunt asumate de toate cele trei partide care formează Opoziţia pe când în trecut le semnau separat.

Parlamentarii au beneficiat în intervalul analizat şi de câteva zile libere. Au fost liberi în ziua de deschidere a anului şcolar (12 septembrie), apoi în perioada 5-10 octombrie parlamentarii au avut o "vacanţă" impusă de desfăşurarea la Palatul Parlamentului a Adunării

Parlamentare a NATO. De asemenea, zi liberă a fost şi 1 noiembrie când mai întâi senatorii şi apoi şi deputaţii au decis că trebuie să comemoreze Ziua morţilor, după cum a relatat presa, mai arată IPP.