MDRT a lansat prima licitaţie publică pentru lucrări de alimentare cu apă şi canalizare prin PNDI

Epoch Times România
30.01.2012

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat licitaţia publică deschisă pentru proiectarea şi execuţia a 8 sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate şi a 10 sisteme de alimentare cu apă a localităţilor din judeţul Argeş,în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.

Valoarea estimată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 62.889.156 lei, fără TVA.

Durata maxima de proiectare a lucrărilor este de o lună pentru fiecare obiectv de la data ordinului de începere a proiectarii şi 12 luni pentru fiecare obiectiv de la data ordinului de începere a execuţiei. Ofertantul câştigător va realiza toate studiile de teren necesare proiectării şi execuţiei lucrărilor, costurile pentru acestea vor fi cuprinse în oferta financiară a respectivului obiectiv.

Criteriul de atribuire al contractului este cel mai mic preţ.

În termen de 30 de zile de la semnarea contractului, operatorul economic declarat câştigător are obligaţia de a prezenta autorităţii contractante dovada că dispune de surse de finanţare (extras de cont dacă finanţarea e asigurată din surse proprii sau angajament ferm al finanţatorului în cazul în care acesta apelează la alte surse de finanţare).

Plata contractului se va face începând cu 2013, în limita creditelor aprobate.

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) finanţează lucrările importante de dezvoltare a infrastructurii (reparaţii de drumuri comunale şi judeţene, construcţia de creşe şi grădiniţe etc.) prin credit-furnizor. Metoda de finanţare presupune că o societate care doreşte să participe la program, respectând legislaţia în vigoare, realizează lucrările cu fonduri proprii, urmând ca statul să plătească aceste investiţii ulterior, în perioada 2013 – 2020.

MDRT invită toate societăţile interesate de participarea la acest program să se înscrie la licitaţiile care sunt anunţate prin sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor