Subminarea sistemului judiciar al Chinei de către Partidul Comunist

În timpul primilor 30 de ani din cei 62 de când Partidul Comunist Chinez (PCC) se află la putere, în China nu a existat nicio lege care sa poate fi recunoscută, din punct de vedere al standardelor internaţionale.

Chiar dacă este neclar de unde a izvorât această tendinţă sau cum a devenit ceva stabilit, în acea perioadă de timp era acceptat în mod uzual că legile trebuiau întocmite într-un mod brut, fără detalii.

În cele mai multe cazuri, Comitetele de Partid luau decizii în mod direct. Întregul sistem judiciar era cuprins în sintagma “Gong Jian Fa,” care includea “poliţia, procuratura şi instanţele”, toate într-una, reflectând astfel lipsa independenţei judiciare faţă de executiv.

După Revoluţia Culturală, PCC a restabilit renumele unor lideri înalţi care fuseseră persecutaţi şi eliminaţi în timpul haosului. Ei au decis atunci că, într-un fel sau altul, un fel de formă a guvernării legii trebuie stabilită.

Ideea iniţială a fost aceea că guvernarea legii i-ar proteja de repetarea sălbăticiei Revoluţiei Culturale. Ei nu realizau la acea vreme că guvernarea legii ar putea de asemenea să le cauzeze necazuri întrucât legile le-ar fi restrâns puterea.

În 1979, Comitetul Central al PCC (CCPCC) a emis un document intern prin care retrăgea în mod oficial puterea Comitetelor de Partid de a da o hotărâre direct (i). Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, Partidul a decis că nu îşi putea permite să nu controleze sistemul judiciar.

Chiar dacă acest comitet a fost dizolvat temporar în 1988, el a fost restabilit şi consolidat imediat după Masacrul din Piaţa Tiananmen. Când ne referim la sistemul judiciar chinez ca la un sistem care nu este independent, acest comitet este cheia spre a înţelege de ce.

În China, variatele entităţi care au atribuţii judiciare sunt denumite în mod colectiv: sistemul politic şi judiciar. La nivel central, sunt incluse de obicei în acesta Ministerul Securităţii Publice (poliţia), Procuratura Supremă, Curtea Supremă, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Securităţii de Stat. Ele aparţin de organe de stat diferite. Cele trei ministere se află sub conducerea Consiliului de Stat, în timp ce Procuratura Supremă şi Curtea Supremă se supun Congresului Naţional al Poporului.

Cum supraveghează Comitetul Politic şi Judiciar entităţile care îndeplinesc atribuţii judiciare?

1. Comitetul Politic şi Judiciar îşi desfăşoară activitatea direct sub CCPCC. Preşedintele său este membru al puternicului Comitet Permanent al CCPCC, care este cel mai important corp de decizie al Chinei. Aceasta înseamnă că rangul său este mai mare decât cel al oricărui ministru.

2. Şefii structurilor judiciare menţionate mai sus sunt toţi membri ai Comitetului Politic şi Judiciar. În cadrul Partidului ei trebuie să îndeplinească ordinele secretarului Comitetului Politic şi Judiciar.

3. Din când în când, CCPCC sau Comitetul său Politic şi Judiciar va emite note, circulare sau alte documente interne ale Partidului pentru a dirija activitatea structurilor judiciare. Aceste note nu sunt întocmite cu respectarea Constituţiei şi ele nu respectă nicio altă lege.

Mai mult, şefii celor cinci structuri de mai sus nu sunt numiţi de către Parlamentul Chinei, de Congresul Naţional al Poporului sau de către executiv – Consiliul de Stat. Mai degrabă, ei sunt numiţi de CCPCC şi de Departamentul său de organizare.

4. În această manieră, atunci când aceste organe cu atribuţii în domeniul judiciar pun în aplicare legea, ei sunt influenţaţi de politicile PCC.

5. La nivelul proceselor desfăşurate în faţa instanţei, în multe dintre aşa-numitele “cazuri sensibile”, precum cele referitoare la disidenţi, drepturile omului, religie sau probleme rpesante precum campania anti-Falun Gong, Comitetul Politic şi Judiciar organizează o întrunire.

La întrunire participă şefii locali ai Biroului Securităţii Publice, ai Procuraturii (care îndeplineşte rolul acuzării) şi ai instanţei. Se discută şi sunt decise în cadrul întrunirii toate detaliile legate de cazul respectiv, inclusiv decizia ce urmează să se pronunţe în cauză şi întinderea pedepsei cu închisoarea.

6. Ministerul Justiţiei deţine controlul asupra avocaţilor, ceea ce reflectă lipsa de independenţă şi a acesui corp profesional, alături de sistemul judiciar. Toţi avocaţii trebuie să facă parte dintr-o asociaţie a avocaţilor condusă de PCC. Fiecare filială locală a asociaţiei îşi desfăşoară activitatea sub tutela Biroului de Justiţie local, în timp ce Asociaţia Tuturor Avocaţilor din China constituită la nivel naţional se supune Ministerului Justiţiei.

Sistemul se asigură ca avocaţii să nu preia cazuri pe care PCC nu doreşte ca ei să le preia. În ultimii ani, rapoartele mass-media au făcut mereu referiri la situaţii în care licenţele de practică a avocaţilor care activau în domeniul drepturilor omului au fost suspendate sau revocate pentru ca aceştia au preluat cazuri sensibile, precum cele ale practicanţilor Falun Gong, ale creştinilor bisericilor ad-hoc sau ale persoanelor ale căror case au fost demolate. Tocmai acest sistem de supraveghere exercitat asupra avocaţilor a făcut posibile astfel de suspendări abuzive ale licenţelor.

Începând cu anii 1980, Congresul Naţional al Poporului a început să adopte legi. Aceasta a încurajat noua generaţie să studieze dreptul şi să dea examenul de intrare în avocatură, printre cei care au făcut acest lucru aflându-se şi viitorul avocat proeminent specializat în materia drepturilor omului, Gao Zhisheng.

La acea vreme a fost adoptat un mare număr de legi, unele dintre ele chiar apropiindu-se de standardele legale vestice şi internaţionale. De atunci adoptarea de legi noi nu a fost oprită, astfel cum se arată în recent editata lucrare “Cartea albă a sistemului judiciar socialist al Chinei”.

Deşi legile nu au fost pe deplin aplicate, până în 1999, ele nici nu erau sistematic subminate.

Chiar şi după Masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989, sistemul judiciar a rămas intact la nivel fundamental, chiar dacă PCC a declarat temporar legea marţială. Nu era necesară o schimbare a modului în care sistemul judiciar funcţiona ca să îi poţi persecuta pe aceia care au condus mişcarea studenţească. Numărul persoanelor arestate şi condamnate era relativ mic.

Cum a ajuns sistemul judiciar chinez să eşueze şi să fie subminat?

Cea mai mare provocare pentru sistemul judiciar al Chinei a fost lansarea persecuţiei împotriva Falun Gong în 1999.

La acea vreme, PCC se confrunta cu două provocări: prima, o credinţă spirituală pe care nu o putea controla; a doua, o populaţie formată din practicanţi numărând zeci de milioane.

Printr-o reacţie instinctuală la ceea ce interpreta a fi ameninţarea reprezentată de Falun Gong, şeful de atunci al PCC, Jiang Zeming, a scos imediat metoda sigură şi încercată a Partidului – aceea de a iniţia o campanie politică de suprimare a Falun Gong.

Masacrul s-a dovedit o metodă efectivă pentru suprimarea aşa-ziselor provocări în timpul epocii lui Mao. De ce nu ar fi putut să dea rezultate şi acum? Diferenţa era ca în 1999, exista un sistem de legi care de bine, de rău, fusese înfiinţat, iar guvernarea legii este incompatibilă cu campaniile politice arbitrare.

De aceea regimul trebuia să intervină cu măsuri care să evite autoritatea noilor legi. Impactul acestui proces a fost uriaş şi practic a distrus sistemul judiciar. Acest fapt este responsabil în mare parte de fărădelegea pe care o vedem astăzi în China.

PCC a lansat un sistem foarte complex de tactici. L-am conturat în detaliu la o întrunire a Parlamentului European din acest an şi este disponibil online. Mai jos redau câteva puncte-cheie:

1. Folosirea propagandei pentru a da o falsă impresie că există un proces legal

Vă voi da un exemplu: când regimul chinez spune că a “interzis” Falun Gong, acest lucru nu este conform cu realitatea. De fapt, nu a interzis niciodată Falun Gong aşa cum ar fi trebuit să o facă dacă ar fi urmat cerinţele legii.

Sunt citate deseori ca dovadă a legalităţii interzicerii două documente ministeriale din 22 iulie 1999. Ele au fost emise pe 22 iulie: “Decizia de a interzice Societatea de Cercetare Falun Gong” emisă de Ministerul Afacerilor Civile (ii) şi “Nota privind şase interdicţii, de la Ministerul Securităţii Publice” (iii).

Prima notă viza mai degrabă “Societatea de Cercetare Falun Gong” ca organizaţie administrativă, decât Falun Gong ca şi practică spirituală sau religioasă.

În 1993, Falun Gong era o entitate subordonată Societăţii Chineze de Cercetare Ştiinţifică prin Qigong, cunoscută ca “sucursala de cercetare Falun Gong”. În martie 1996, Societatea de Cercetare Falun Gong a cerut în mod oficial să se retragă din Societatea Chineză de Cercetare Ştiinţifică prin Qigong. Odată cu aprobarea retragerii, sucursala Falun Gong a fost oficial dizolvată. Astfel, ceea ce a interzis Ministerul Afacerilor Civile în iulie 1999 era de fapt o entitate care se dizolvase în martie 1996.

Referitor la Falun Gong ca practică spirituală, acesta nu are o structură formală, ierarhie, liste de membri sau cotizaţii. Practica presupune efectuarea a cinci exerciţii lente, studiul învăţăturilor spirituale şi urmarea valorilor Adevăr, Compasiune şi Toleranţă în viaţa de zi cu zi.

Este de fapt o practică structurată foarte lejer şi informal. Chiar dacă Ministerul Afacerilor Civile ar fi putut interzice Societatea de Cercetare Falun Gong inexistentă, interzicerea nu putea să fie extinsă în mod automat pentru a acoperi însăşi practica Falun Gong. De aceea, vorbind din punct de vedere legal, practica Falun Gong nu a fost niciodată interzisă.

În plus, s-a afirmat uneori că aşa-zisa interzicere este întemeiată pe faptul că Societatea de Cercetare Falun Gong nu era înregistrată. Chiar dacă ar fi adevărat, a nu fi înregistrat nu înseamnă a fi ilegal. Mai mult, potrivit legii chineze, Ministerul Afacerilor Civile nu are competenţa legală de a interzice un grup.

Atunci, “Nota privind şase interdicţii emisă de Ministerul Securităţii Publice” nu face altceva decât să extindă sfera de acţiune a deciziei deja nefondate a Ministerului Afacerilor Civile.

Potrivit legii chineze, aceste două ministere au doar autoritatea de a publica regulamente interne în cadrul departamentelor lor. Ele nu au vreo putere legislativă sau judiciară de a decide ce este legal sau ilegal. Astfel că ambele documente exced competenţele ministerelor.

În plus, ambele documente reprezintă o încălcare directă a articolului 36 şi a articolului 5 din Constituţie (iv). Articolul 36 garantează cetăţenilor chinezi libertatea credinţei religioase, iar articolul 5 prevede ca toate organele statului trebuie să se supună Constituţiei şi legii.

Astfel cum avocaţii în domeniul drepturilor omului au accentuat în apărările formulate, guvernul chinez nu a interzis niciodată Falun Gong. Persecuţia este de fapt o campanie politică a Partidului Comunist. Ea nu este bazată pe aplicarea vreunei legi.

Atunci de ce există părerea generală că Falun Gong a fost scos în afară legii în mod oficial? Acesta este efectul propagandei PCC, întrucât acesta a încercat să legitimeze o campanie politică ilegală susţinând în ziare, la televizor, în cadrul conferinţelor şi al discursurilor că persecuţia împotriva Falun Gong este “în conformitate cu legea”.

2. Căile de aplicare a persecuţiei fără a exista baze legale:

a. Crearea unei reţele de comandă în afară sistemului judiciar.

Reţeaua de comandă a fost iniţiată de Jiang Zemin şi funcţionează în ierarhia PCC. În centrul său se află “Biroul 6-10”. Nici Congresul Naţional al Poporului şi nici Consiliul de Stat nu au autorizat acţiunile acestui birou. Aprobarea şi susţinerea acţiunilor sale vin mai degrabă de la Partid. În prezent, mii de filiale ale Biroului 6-10 sunt active pe întregul teritoriu al Chinei.

b. Folosirea sistemului Partidului pentru a interfera cu aplicarea legii.

PCC a folosit în special Comitetul Politic şi Judiciar menţionat mai devreme, iar cel mai adesea organismul PCC obişnuieşte să influenţeze organele cu atribuţii judiciare din spatele scenei.

c. Emiterea de note, documente, circulare sau ordine orale pentru a dirija persecuţia.

Persecuţia este pusă în aplicare în majoritatea cazurilor prin documente interne marcate ca fiind “secrete”. Astfel de documente pot fi emise la orice nivel, însă majoritatea sunt copii adaptate ale ordinelor care provin de la Comitetul Central al PCC sau de la Biroul 6-10.

d. Folosirea articolului 300 din Codul penal chinez, o dispoziţie vagă şi neconstituţională, pentru a trimite la închisoare practicanţii Falun Gong.

Aplicarea acestei prevederi în cazul practicanţilor Falun Gong se bazează pe Interpretarea Curţii Supreme şi a Procuraturii, chiar dacă această chestiune se află în afară jurisdicţiei lor potrivit Legii legislaţiei chineze. În practică, aproape toate deciziile sunt deja date înainte ca procesul să înceapă.

e. Privarea practicanţilor Falun Gong de dreptul unui proces adecvat. Prin măsurile menţionate mai sus, soarta majorităţii practicanţilor Falun Gong care sunt aduşi în faţa unui judecător este decisă înainte ca practicantul să intre în sala de judecată.

În acelaşi timp, avocaţilor le este interzis să preia cazurile Falun Gong. Chiar dacă avocaţii preiau un astfel de caz, ei sunt în general împiedicaţi să susţină o apărare completă în faţa instanţei. Avocaţii au fost agresaţi fizic atunci când au încercat să ia legătura pentru a discuta cu clientul lor. Alţii au fost daţi afară din barou, răpiţi sau torturaţi. Atât practicanţii, cât şi avocaţii lor, au fost bătuţi chiar şi în sălile de judecată.

Mai mult, martorii cheie ai acuzării nu apar niciodată în faţa instanţei. Audierile durează în mod obişnuit doar câteva minute sau ore. Judecătorii au afirmat deschis în multe ocazii că nu ei dau decizia şi nu ei judecă. Puşi la un loc, aceşti factori transformă procesele Falun Gong în bătaia de joc a justiţiei.

f. Sistemul extrajudiciar existent al Reeducării prin muncă, spitalele psihiatrice şi nou-reînfiinţatele centre de spălare a creierului, folosite pentru întemniţarea practicanţilor Falun Gong fără a exista un proces şi pentru a-i tortura.

g. Folosirea ilegală, sistematică a torturii alături de de nepedepsirea celor care o aduc la îndeplinire.

În China, tortura este interzisă de lege. Totuşi, în practică, folosirea torturii brutale asupra practicanţilor Falun Gong este foarte răspândită astfel încât reprezintă o rutină. Acest lucru a fost confirmat de Raportorul Special al Naţiunilor Unite pentru Tortură şi de multe gupări din domeniul drepturilor omului.

3. Starea actuală a sistemului judiciar al Chinei

Având în vedere numărul mare al victimelor Falun Gong şi îndelungata campanie de 12 ani de suprimare a grupului, impactul tacticilor menţionate anterior asupra guvernării legii în China a fost semnificativ.

Denaturatele şi bine-stabilitele tactici ale PCC, folosite înpotriva Falun Gong, inclusiv încălcarea legii pentru atingerea scopurilor politice, sunt uşor de aplicat şi în cazul altor indivizi sau grupuri. Astfel, vedem acum că se nasc următoarele tendinţe, cu privire la care am detaliat exemple specifice în declaraţie mea în faţa Parlamentului European.

a. Extinderea folosirii unităţilor de detenţie ilegală şi a răpirilor.

De ani de zile, practicanţii Falun Gong au fost victimele răpirilor ilegale, a detenţiilor arbitrare, confiscării proprietăţii, a echipamentelor IT şi a dispariţiilor forţate în mâna autorităţilor. Toate aceste măsuri au devenit o caracteristică a reprimării activiştilor şi avocaţilor în domeniul drepturilor omului, incluzând represiunea de la începutul anului 2011 după ce în Orientul Mijlociu protestele antiguvernamentale au dus la alungarea de la putere a dictatorilor.

În plus, spitalele psihiatrice - a căror utilizare în scopuri politice a fost pentru prima dată intensificată în cazul Falun Gong - sunt acum din ce în ce mai frecvent folosite şi în cazul petiţionarilor care nu au legătură cu Falun Gong, în cazul victimelor demolărilor şi al activiştilor. Este foarte probabil ca binecunoscutele “închisori negre” folosite pentru petiţionari să îşi tragă originea din centrele de spălare a creierului folosite în cazul practicanţilor Falun Gong, cu care se aseamănă foarte mult.

b. Extinderea brutalităţii poliţiei şi a nepedepsirii poliţiştilor.

Avocaţii de drepturile omului precum Gao Zhisheng şi Teng Biao au relatat că li s-a spus că metodele de tortură care le-au fost aplicate sau care urmau să le fie aplicate au fost iniţial concepute pentru a fi folosite împotriva clienţilor lor, practicanţi Falun Gong.

c. Etichetarea falsă a altor petiţionari şi activişti ca fiind practicanţi Falun Gong.

Deoarece regimul a stabilit o excepţie de la regula guvernării legii în cazul grupului Falun Gong, este uşor în prezent pentru autorităţile locale să scape de responsabilitate, doar prin simplul fapt al etichetării victimelor abuzurilor săvârşite de către ei ca fiind practicanţi Falun Gong.

4. O nouă etapă: elaborarea de legi proaste

Din moment ce toate măsurile aplicate în cazul practicanţilor Falun Gong, a avocaţilor, activiştilor pentru drepturile omului şi artiştilor precum Ai Weiwei, încalcă inclusiv legile Chinei, regimul şi-a atras datorită comportamentului său o mulţime de critici atât în interiorul Chinei, cât şi în afară ei. Acest proces a ajuns în prezent într-o nouă etapă în care, în loc să îşi corecteze greşelile, PCC modifică legile pentru a-şi acoperi activităţile ilegale.

De exemplu, PCC a venit cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală, o modificare care practic va legaliza dispariţiile (v). Cu toate că dispariţiile forţate au fost folosite pe scară largă pentru persecutarea practicanţilor Falun Gong, fenomenul a ţinut titlurile ziarelor internaţionale doar odată cu dispariţia artistului şi blogger-ului proeminent, Ai Weiwei.

Drept răspuns, în loc să investigheze şi să îi pedepsească pe cei responsabili, PCC a anunţat amendamentele la Codul de procedură penală în încercarea de a legaliza dispariţiile forţate, asigurându-se astfel că criticii internaţionali şi cei locali nu mai pot susţine că regimul îşi încalcă propria lege.

În plus, regimul aduce câteva amendamente şi noi definiţii şi în cazul altor legi, modificări care extind puterea poliţiei şi fac şi mai mult ca ţara să pară un stat poliţienesc.

Un exemplu în acest sens se referă la elaborarea unui proiect de modificare a Legii cărţilor de identitate (vi). Modificarea a fost discutată săptămâna trecută de Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului.

Două dintre propunerile de modificare au dus la controverse: adăugarea amprentelor digitale în cărţile de identitate sub pretextul prevenirii terorismului şi a falsificării acestora, şi dreptul poliţiei de a verifica documentele de identitate ale cetăţenilor în gări, pe aeroporturi şi cu ocazia mărilor evenimente.

Până în prezent, poliţiei îi era permis să verifice cărţile de identitate ale cetăţenilor în cazuri de urgenţă sau dacă persoana era suspectată că a comis un delict.

Chiar mai recent, lunea trecută, Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului a adoptat un proiect de rezoluţie cu privire la consolidarea eforturilor de combatere a terorismului. Proiectul de rezoluţie defineşte pentru prima dată în legislaţia Chinei termeni precum: act terorist, organizaţie teroristă şi forţă teroristă. Totuşi, definiţiile sunt foarte largi în ceea ce priveşte domeniul de aplicare, dând astfel foarte uşor posibilitatea ca oamenii să fie persecutaţi pe motive politice sau religioase sub pretextul eforturilor de combatere a terorismului (vii).

De ce adoptă regimul în mod deschis astfel de legi proaste? Acesta este pur si simplu modul în care PCC răspunde criticii că nu îşi respectă propriile legi. Decât să îşi schimbe comportamentul greşit şi să ţină seama de prevederile legale, schimbă legile pentru a-şi legitimiza conduita greşită.

Evoluţie?

Aş dori sa îl citez pe Clive Ansley, un expert canadian în domeniul sistemului judiciar al Chinei:

“Cea mai frecventă tactică a oficialilor chinezi pentru evitarea criticilor privind abuzurile din sistemul judiciar chinez este aceea de a susţine că sistemul judiciar al Beijingului, chiar dacă nu e perfect, se mişcă în direcţia cea bună.

Ceea ce înseamnă că deşi va lua ani să educe sute de mii de poliţişti, procurori şi judecători din toată ţara să respecte legea, conducerea ţării este hotărâtă să facă asta. Conducerea este hotărâtă să protejeze drepturile omului şi să aplice principiul ‘guvernării legii’, aşa susţin ei.

Cu toate acestea, în realitate, conducerea de la Beijing nu este hotărâtă să implementeze ‘guvernarea legii’ nici în viitorul apropiat, nici în cel depărtat. Din contră, liderii nealeşi ai Chinei iau măsuri pentru a se asigura că ‘guvernarea legii’ nu va fi niciodată implementată în China sub supravegherea lor.”

Concluzie

Nu este niciun secret faptul că China nu este o ţară democratică şi că sistemul politic se află sub controlul Partidului Comunist Chinez. Comitetele de Partid îşi exercită influenţa asupra fiecărui corp al guvernării. Corpul legislativ, Congresul Naţional al Poporului, nu este decât o ştampilă pentru aprobarea deciziilor deja luate de Partid.

Însă nu se cunoaşte foarte bine cum subminează şi controlează PCC sistemul judiciar. Am încercat să explic cum funcţionează această dinamică şi de ce China este de fapt un stat fără lege.

Pentru a concluziona, în examinarea abuzurilor împotriva drepturilor omului ce au loc în China, este important să reţinem că nu avem de a face cu un stat în care sistemul legal este înfiinţat şi trebuie doar să fie perfecţionat.

Avem de a face cu un regim care nu îşi respectă propriile legi. Le încalcă în mod sistematic şi intenţionat şi ia măsuri pentru eludarea drepturilor garantate cetăţenilor.

Yiyang Xia este director al Fundaţiei Legale de Drepturile Omului pentru Politică & Cercetare

i) http://News.xinhuanet.com/politics/2011-06/30/c_121603216_4.htm

ii) Ministerul Afacerilor Civile al Republicii Populare Chineze, “Decizia de a interzice Societatea de Cercetare Falun Dafa de către Ministerul Afacerilor Civile al Republicii Populare Chineze”, 22 iulie 1999, http://www.people.com.cn/GB/channel1/10/20000706/132286.html

iii) Ministerul Securităţii Publice al Republicii Populare Chineze, “Notă privind şase interdicţii, emisă de Ministerul Securităţii Publice”, 22 iulie 1999, http://www.people.com.cn/GB/channel1/10/20000706/132280.html

iv) Constituţia Republicii Populare Chineze, articolele 36 şi 5, http://www.usconstitution.net/china.html

v) http://www.hrw.org/News/2011/09/01/china-don-t-legalize-secret-detention

vi) http://www.Google.com/hostednews/afp/article/ALeqM5hyNGmpAHQvmBtQWQVEivOatVQWEw?docId=CNG.e953307fb21b1766114179006e2d47a2.531

vii) http://www.globaltimes.cn/NEWS/tabid/99/ID/680840/Anti-terror-legal-dilemma-in-rights-and-security.aspx