Tăriceanu şi Haşotti solicită camerelor organizarea unei şedinţe jubiliare dedicate Regelui Mihai
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, în şedinţa grupurilor parlamentare ale Uniunii Social Liberale (USL), că doreşte că solicite atât Senatului, cât şi Camerei Deputaţilor organizarea unei şedinţe comune, jubiliare, dedicate Regelui Mihai.
"La începutul verii am gândit o iniţiativă împreună cu Puiu Haşotti, să solicităm Parlamentului ca pe 25 octombrie să-l invităm pe Regele Mihai să se adreseze camerelor reunite, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani. Am făcut deja câţiva paşi şi am consultat Casa Regală şi Regele şi-a dat consimţământul şi a spus că se simte foarte obligat şi onorat", a declarat Tăriceanu.
Senatorul liberal a mai spus că împreună cu colegul său de partid, Puiu Haşotti, a făcut deja două adrese, către Birourile Senatului, respectiv Camerei, prin care se solicită convocarea acestei şedinţe jubiliare.
"Cred că invitarea regelui să se adreseze Parlamentului are două semnificaţii, una politică şi una istorică. Aceea politică este de a arăta României care este rolul şefului statului într-o democraţie parlamentară, cu ce se ocupă şeful statului, în contrapondere cu ceea ce vedem astăzi. Regele Mihai este extrem de mâhnit de evoluţia politică din ultimii ani şi îngrijorat şi sunt convins că va găsi cuvintele potrivite pentru a transmite românilor mesajul aşa cum îl vede un adevărat bărbat de stat", a mai spus fostul premier.
La rândul său, Puiu Haşotti a declarat că a mai solicitat ca la această şedinţă jubiliară să nu existe niciun fel de intervenţie din partea niciunui grup parlamentar şi să nu fie invitat nicio oficialitate.
Opinia mea este că ar fi frumos ca Regele să vină cu un mesaj în faţa camerelor reunite. Semnificaţia istorică o ştim cu toţii.
"Doar Regele, fără foşti preşedinţi, fără Curtea de Conturi, fără Patriarh, fără nimeni. Vă daţi seama de provocarea pe care o va avea PDL-ul, care va fi pus în dificultate. Opinia mea este că ar fi frumos ca Regele să vină cu un mesaj în faţa camerelor reunite. Semnificaţia istorică o ştim cu toţii", a declarat Haşotti.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, prezent la şedinţă, a precizat că propunerea este de bun simţ, din punctul său de vedere, chiar dacă social-democraţii nu împărtăşesc, în general, punctele de vedere monarhiste.