Buna cuviinţă şi politeţea

Demult, la începutul existenţei noastre, ni s-a dat minunatul drept de "a fi”. Prin atitudinea şi comportamentul nostru, prin agoniseala cognitivă şi afectivă pe care o realizăm şi o punem în slujba progresului nostru şi al semenilor noştri, avem obligaţia să respectăm această condiţie umană, singura capabilă să ne asigure "evoluţia armonioasă în mersul spiralat al istoriei”.

În toate vremurile oamenii au năzuit spre ameliorarea condiţiei lor. Societatea trăieşte în noi, dar şi prin noi. Economia, politica, cultura, ştiinţa, literatura, arta, învăţământul, familia se judecă nu numai în perspectiva istorică şi socială, ci şi prin prisma vieţii cotidiene a oamenilor, cu toate problemele lor intime, personale, materiale ce le marchează conştiinţa, caracterul şi comportamentul. Să încercăm să ajutăm oamenii să se înţeleagă între ei, omul să înţeleagă societatea şi devenirea ei iar aceasta, la rându-i să înţeleagă omul şi să-l ridice.

Dacă legea reprezintă un act de voinţa al statului prin care se "impun” cetăţenilor anumite reguli obligatorii de comportare, normele morale exprimă anumite cerinţe pe care societatea le "recomandă” în privinţa comportării individului sau grupului social.

Bunul-simţ, buna-cuviinţă şi comportamentul civilizat în societate nu pot fi separate de moralitate, căci o conduită frumoasă este şi morală şi ceea ce este moral este frumos. Socotim deci că profilul moral, cinstea, corectitudinea şi celelalte componente ale sale fundamentează atitudinea omului în relaţiile sociale şi definesc ceea ce numim demnitate umană; politeţea îi adaugă distincţie şi eleganţa.

În mod frecvent se foloseşte termenul de politeţe, ce ar trebui să cuprindă majoritatea regulilor simple de comportament în societate. Am putea numi politeţea drept "permanenta atenţie acordată celor din jur”, "arta de a fi plăcut celor din jur” sau "respectarea demnităţii tuturor, începând şi terminând cu a ta însuţi”. Nu se poate trăi în societate fără politeţe. Esenţa politeţii constă în grija pe care trebuie să o avem, prin spusele şi faptele noastre, faţă de oamenii din jur. Politeţea, "moneda de schimb” a relaţiilor zilnice în toate împrejurările, platforma comună de înţelegere şi bunăvoinţă, implică: omenie, simţul dreptăţii, simţul frumosului, tact, bun-simţ, decenţa.

Politeţea reprezintă, de fapt, o formă avansată a "bunei-cuviinţe” şi una de bază a "etichetei”. Respectarea legilor statului este obligatorie, a legilor bunei-cuviinţe este voluntară, dar "ceea ce nu opreşte legea opreşte buna cuviinţa” (Seneca). Bunul-simţ presupune respectarea personalităţii şi muncii altuia, respectul pentru om şi omenia lui, pentru adevăr, modestie, discreţie, corectitudine şi îngăduinţa, disciplina liber consimţita. Buna-cuviinţa are o semnificaţie apropiată de politeţe; este însă o politeţe spontană, nedeliberată, ce decurge din înţelepciunea poporului, din omenie. Ea reprezintă elementul de bază în comportament, este un reflex al fondului moral-uman, o "ştiinţa a purtării”.

Politeţea nu mai este un "lux”, ci un imperativ al societăţii moderne, al omului zilelor noastre, o victorie împotriva instinctelor, un îndemn pentru respectarea regulilor de convieţuire socială, a principiilor şi normelor de muncă şi comportare într-o societate liberă, a aspiraţiilor către frumos. Adevarata politeţe subînţelege şi bunătatea. Un om politicos este un altruist. Un om adevărat este un om generos, un om politicos este un om generos, un om cult şi manierat este un om bun şi generos.

Corectitudinea este un element necesar politeţii, dar este în primul rând o manifestare de respect faţă de societate. Adevarata politeţe implică o corectitudine prevenitoare, plină de atenţie, animată de bunăvoinţă. Politicos este omul sincer, calm, deschis, atent, nesofisticat, încrezător în forţele proprii şi în buna-credinţa a celorlalţi. Politeţea reală este senină, luminoasă, dătătoare de mulţumire, de bucurie, binefăcătoare. Încearcă şi lărgeşte valul de bunăvoinţă în jurul tău, oferă şi primeşte veselie, o veselie sănătoasă, robustă, curată şi sinceră; ea va lumina toate lucrurile şi pe tine însuţi.

În concepţia contemporană politeţea nu cunoaşte constrângerea în nici o formă a ei. Ea se impune omului civilizat prin înţelegerea necesitaţii de a găsi un limbaj comun cu alţi oameni, de a coordona dorinţele proprii cu dorinţele celorlalţi. A-ţi însuşi un ansamblu de reguli care definesc politeţea nu este destul; politeţea adevărată este cea integrată personalităţii umane, devenită reflex şi exercitată ca atare. Similar culturii, politeţea adevărată este ceea ce rămâne după ce au fost uitate regulile învăţate; autocontrolul iniţial, autodisciplinarea se transformă cu timpul în a doua natură a omului; deprinderea devine reflex, reacţiile se automatizează, instinctivul devine politicos, primitivul devine civilizat.

Un om politicos este un om stăpân pe purtarea şi pe reacţiile sale, sigur de el, mişcandu-se liber, dezinvolt. Nesiguranţa şi timiditatea îşi au de cele mai multe ori originea în necunoaşterea regulilor de politeţe. Să nu ne sfiim să ne cerem scuze dacă suntem în culpă; să recunoaştem faptele fără ocolişuri. Să apreciem povaţa dată de cel cu fire argintii la tâmple; să avem răbdare inepuizabilă faţă de cei tineri şi foarte tineri. O regulă de bază a politeţii este cuprinsă în cunoscutul proverb: "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.”

Politeţea trebuie să existe faţă de toată lumea, faţă de mai marii şi mai vârstnicii noştri ca şi faţă de subalterni, faţă de femei, faţă de egali, faţă de superiorii şi inferiorii noştri. Politeţea faţă de superiori aduce a respect; faţă de inferiori a delicateţe şi a gingăşie. Politeţea este integră şi omniprezentă. Cuvântul "politicos” este un adjectiv fără grade de comparaţie. Politeţea se aplică oriunde, acasă, pe stradă, în tramvai, în magazine, la serviciu, la cinematograf, alături de prieteni, de colegi, de necunoscuţi, în facultate sau în uzină, pe şantier, în autobuz, la cantină, la teatru sau la petrecere, în familie şi chiar în stricta intimitate. În orice loc bunul-simţ trebuie să fie nelipsit.

Politeţea este permanentă. Oamenii politicoşi sunt politicoşi 24 de ore din 24. Politeţea se însuşeşte ca o autodisciplinare constantă. În societate trebuie să fim mereu calmi, controlaţi şi exigenţi cu noi, încrezători şi îngăduitori cu ceilalţi, oriunde şi oricând, la toate orele şi în toate împrejurările! Domnişoara care răspunde urât solicitantului de la ghişeu nu poate fi "distinsă” nici la cinematograf, nici acasă. Oamenii politicoşi numai câteva ceasuri pe zi sau numai în anumite împrejurări nu sunt politicoşi deloc.

A fi om înseamnă, în primul rând, a te purta omeneşte cu semenii tăi, a-i respecta. Politeţea nu se rezumă însă la strădania de a-i respecta pe ceilalţi; înarmaţi cu bunul-simţ, va trebui să facem un al doilea pas important impus de politeţe, înfierând actele de nepoliteţe flagrantă; politeţea trebuie să fie într-un fel activă. Demnitatea umană, preţuirea semenilor noştri, ocrotirea femeilor şi copiilor, a vârstnicilor sau suferinzilor impun acest lucru. Ieşirea din pasivitate este o caracteristică a politeţii.

Politeţea este deci şi o atitudine. Un om politicos nu poate rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul său. Interveniţi în numele politeţii pretutindeni şi condamnaţi, în primul rând prin atitudinea dvs., orice act necivilizat, începând cu cel mai nevinovat şi sfârşind cu grosolănia cea mai agresivă. Fiţi solidari cu oamenii politicoşi sau care sunt puşi în situaţia de a apăra politeţea. Atitudinea colectivă este cea mai convingătoare; căutaţi atmosfera de înţelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecţi. Faţă de cei care cu bună ştiinţa şi cu rea voinţa se abat de la purtarea civilizată, fermitatea este justificată şi necesară.